Preşcolarii, elevii şi studenţii au reprezentat 78,2% din totalul populaţiei de vârstă şcolară, în 2014

Populaţia şcolară din sistemul naţional de educaţie a fost, în anul şcolar/universitar 2013 - 2014, de 3.650.900 copii, elevi şi studenţi înscrişi, reprezentând peste trei sferturi din populaţia de vârstă şcolară, respectiv 78,2%, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică. Din totalul populaţiei şcolare cuprinsă în sistemul de educaţie, 68,6% au studiat în mediul urban.
Iulian Tudor
20 nov. 2014, 08:13
Preşcolarii, elevii şi studenţii au reprezentat 78,2% din totalul populaţiei de vârstă şcolară, în 2014

Distribuţia populaţiei şcolare pe niveluri educaţionale se prezintă astfel: învăţământul preşcolar (15,6%), învăţământul primar şi gimnazial (47,7%), învăţământul liceal (21,3%), învăţământul profesional (0,7%), învăţământul postliceal (2,8%), învăţământul superior, universitar de licenţă (11,9%).

La nivel naţional, distribuţia pe sexe a populaţiei şcolare a fost aproape echilibrată (49,5% feminin şi 50,5% masculin).

La sfârşitul anului şcolar/universitar 2012 – 2013, au fost înregistraţi 526.300 absolvenţi din toate nivelurile educaţionale. Dintre aceştia, 38% au provenit din învăţământul liceal, 34,7% din învăţământul gimnazial, 21,1% au provenit din învăţământul superior şi 5,1% din postliceal. Numărul absolvenţilor din învăţământul profesional a reprezentat doar 1,1% din totalul absolvenţilor anului şcolar/universitar 2012 – 2013.

Există discrepanţe între numărul absolvenţilor din mediul urban şi rural, pentru aproape toate nivelurile de educaţie, mai accentuate la nivelurile superioare (liceal şi profesional, postliceal şi superior). Aceste diferenţe se datorează faptului că unităţile de învăţământ îşi au sediul în mediul urban, iar înregistrarea datelor se realizează după sediul instituţiei de învăţământ.

În anul şcolar/universitar 2013-2014, activitatea educaţională şi de instruire din sistemul de învăţământ a fost asigurată de 248.000 de cadre didactice, ponderea personalului didactic de sex feminin fiind majoritară în toate nivelurile de educaţie, cu excepţia învăţământului superior. Cea mai mare pondere a personalului didactic de sex feminin a fost înregistrată în învăţământul preşcolar (99,6%), fiind urmat de învăţământul primar şi gimnazial (77,4%), postliceal (76,4%), liceal (69,1%) şi profesional (63,4%).

În instituţiile de învăţământ din mediul urban îşi desfăşoară activitatea didactică 164.900 de persoane, iar în mediul rural 83.100 de persoane.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT