Președintele CFA România, Adrian Codirlașu, după intrarea României în recesiune: ”Soluția este reducerea deficitului prin reducerea cheltuielilor”

România traversează o perioadă de stagnare economică însoțită de o inflație ridicată, după ce datele oficiale indică două trimestre consecutive de contracție a PIB-ului. În trimestrul IV din 2024, economia a scăzut cu 1,9% față de trimestrul anterior, iar evoluția negativă confirmă intrarea în recesiune tehnică, potrivit datelor publicate de INS.
George Russo
13 feb. 2026, 20:17
Președintele CFA România, Adrian Codirlașu, după intrarea României în recesiune: ”Soluția este reducerea deficitului prin reducerea cheltuielilor”

Președintele Asociației CFA România, Adrian Codirlașu, atrage atenția că dezechilibrele actuale sunt rezultatul politicii fiscale din ultimii ani, marcate de creșterea accelerată a cheltuielilor publice și deficite bugetare ridicate. În opinia sa, corecția trebuie realizată prin reducerea cheltuielilor, nu prin majorări suplimentare de taxe sau prin înăsprirea politicii monetare, măsuri care ar putea adânci recesiunea.

„Vedem că în trimestrul IV versus trimestrul III a fost o scădere puternică a PIB-ului pe date ajustate sezonier, de 1,9%. Cumva era de aşteptat, având în vedere scăderea puternică a consumului în trimestrul IV. Coroborat cu ce s-a întâmplat în trimestrul III versus trimestrul II, e adevărat, e la limită. Dar că e minus, e un minus 0,1, mă rog, ajustat de la minus 0,2 în raportarea anterioară. Definiţia de manual este recesiune tehnică, adică două trimestre consecutive de reducere a PIB-ului. Însă, dacă ne uităm la tot anul 2025, vedem o creştere a PIB-ului de 0,6%, mai mică decât în 2024, dar, mă rog, pe plus. În această situaţie suntem. Problema e că suntem într-o situaţie de stagflaţie, adică o economie care stagnează, cu inflaţie mare, aproape de 10%”, a spus Codirlaşu.

”Politica fiscală, în special ceea ce s-a întâmplat în 2023 şi 2024, care ne-a dus la nişte deficite bugetare complet nesustenabile şi care trebuie corectate. Acum, discuţia e cum se corectează, şi cine plăteşte corecţia. Situaţia actuală fiind cauzată de creşterea cheltuielilor publice, pentru că acestea au tot crescut în ultimii 4-5 ani, acolo trebuie corectat. În ultimii patru ani am avut cel puţin un episod, dacă nu chiar mai multe de majorări de taxe în fiecare an şi de fiecare dată erau promise şi reduceri de cheltuieli publice, care nu se întâmplau. Deci soluţia este reducerea deficitului prin reducerea cheltuielilor, pentru că cheltuielile ne-au adus în această situaţie, acolo trebuie să fie şi corecţia”, a declarat, vineri, pentru Agerpres, Adrian Codirlaşu.

Acesta a afirmat că majorarea ratei de dobândă nu ar ajuta economia.

Citește și: EXCLUSIV Traian Băsescu recomandă guvernului intervenția FMI pentru ca România să evite criza. ”Să cheme ‘pompierul’! Partidele de guvernământ nu au specialiștii necesari ca să evităm un dezastru”

„Orice altă soluţie fie cauzează mai multă recesiune, fie generează mai multă inflaţie. De exemplu, dacă creştem taxele în continuare, s-a văzut asta în trimestrul III din anul trecut, reducem puterea de cumpărare şi generăm inflaţie, şi tot avem scădere economică. Dacă majorăm rata de dobândă, reducem inflaţia, dar avem o scădere economică şi mai mare. Dacă reducem cheltuielile publice, da, economia nu are cum să crească, însă măcar nu mai generăm inflaţie suplimentară şi nu reducem puterea de cumpărare. Deci soluţia este fiscală. Politica fiscală ne-a adus în situaţia asta, a redus eficienţa politicii monetare, pentru că politica fiscală prociclică duce la reducerea eficienţei politicii monetare.

Acum, discuţia e cum se corectează, şi cine plăteşte corecţia. Situaţia actuală fiind cauzată de creşterea cheltuielilor publice, pentru că acestea au tot crescut în ultimii 4-5 ani, acolo trebuie corectat. În ultimii patru ani am avut cel puţin un episod, dacă nu chiar mai multe de majorări de taxe în fiecare an şi de fiecare dată erau promise şi reduceri de cheltuieli publice, care nu se întâmplau”, a adăugat şeful CFA România.

„Deci soluţia este fiscală, adică reducerea în continuare a deficitului prin reducerea cheltuielilor publice. Şi, bineînţeles, o gură de oxigen pentru economie o reprezintă fondurile europene, care cred că sunt esenţiale în acest an, însă primirea acestora depinde şi de realizarea reformelor pe care ni le-am asumat”, a transmis Codirlaşu.

Referitor la posibilitatea unei scăderi a PIB-ului şi în primul trimestru din acest an, preşedintele Asociaţiei CFA România a precizat că trebuie aşteptate datele privind consumul.

„Acum, dacă ne uităm la consum, vedem în octombrie şi noiembrie o scădere puternică, iar în decembrie acesta a revenit. Scăderea din decembrie este mult mai mică, undeva la 1,6% pe date brute faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, de la aproape 5% în lunile precedente. Deci vedem o anumită revenire a consumului, a explicat oficialul CFA România PENTRU Politica fiscală, în special ceea ce s-a întâmplat în 2023 şi 2024, care ne-a dus la nişte deficite bugetare complet nesustenabile şi care trebuie corectate. Acum, discuţia e cum se corectează, şi cine plăteşte corecţia. Situaţia actuală fiind cauzată de creşterea cheltuielilor publice, pentru că acestea au tot crescut în ultimii 4-5 ani, acolo trebuie corectat”, a mai adăugat Codirlaşu.

Citește și: Ce riscă economia dacă impune plafonarea generalizată a adaosului comercial la inflație de peste 5%. Ce este efectul ”Waterbed”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Daniel Pancu a refuzat un salariu triplu pentru a rămâne la Rapid! Exclusiv
Capital.ro
UPDATE Atac armat în Polonia. Cel puțin cinci morți și aproximativ 12 răniți în centrul orașului Cracovia
Playtech.ro
Greșeala făcută de mulți români când pleacă de acasă câteva zile iarna. La câte grade este mai bine să lași centrala
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pescobar s-a însurat cu iubita lui, Lavinia. Primele imagini de la nuntă Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT