Preşedintele CJ Bacău, Dragoş Benea, la DNA într-un dosar privind fapte de corupţie

Preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, Dragoş Benea, s-a prezentat marţi dimineaţă la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) într-un dosar privind fapte de corupţie în care s-au făcut percheziţii la jumătatea lunii iulie.
Romania TV
05 aug. 2014, 07:09
Preşedintele CJ Bacău, Dragoş Benea, la DNA într-un dosar privind fapte de corupţie

Potrivit unor surse judiciare, şeful CJ Bacău a fost citat pentru a fi prezent la desigilarea calculatorului ridicat în urma acţiunilor anchetatorilor.

Pe 17 iulie a fost efectuată o percheziţie, sub coordonarea procurorilor DNA, la vila în care locuieşte Dragoş Benea cu părinţii şi prietena sa. Descinderi au avut loc şi în alte 25 de locaţii, între care Direcţia Judeţeană de Drumuri şi o clădire de birouri din centrul municipiului, despre care se presupune că ar aparţine Adrianei Nistor, prietena preşedintelui CJ Bacău, în cadrul unei anchete privind fapte de corupţie, săvârşite în perioada 2005-2012.
Tot atunci preşedintele Consiliului Judeţean Bacău a primit mandat de aducere la sediul DNA Bucureşti.

DailyBusiness
Prețul halucinant pe care trebuie să-l dai pentru o salată în aeroport, potrivit unei fotografii virale. „E de noaptea minții”
Spynews
Oana Marica și-a cumpărat o geantă la preț de garsonieră! Suma pe care Bunesa a scos-o din buzunar pentru plăcerea sa nevinovată | FOTO
Bzi.ro
Scandal la Insula Iubirii 2025! Marian acuză Antena 1 că „măsluiește” filmările. Confruntare directă cu Radu Vâlcan
Fanatik.ro
Președinta Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, acuzată că a încălcat chiar legea achizițiilor publice. Cui trebuie să plătească despăgubiri Iuliana Feclistov
Capital.ro
Călin Georgescu NU s-a retras! Vrea să revină la putere. Ce plan are
Playtech.ro
Un obiect banal din grădină îți poate aduce o amendă usturătoare. Legea e mai strictă decât crezi
Adevarul
Cresc ratele pentru creditele ipotecare de la 1 octombrie. Cum poate fi atenuat impactul
wowbiz.ro
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu? Fostul afacerist și-a exprimat clar dorința și a lăsat directive apropiaților: „Ar trebui să iau legătura după decesul lui”
Evz.ro
Euro vine mai repede decât cred românii. Ce se întâmplă din 2026
Prosport.ro
Maria, clona lui Kim Kardashian, a atras toate privirile. Cum și-a făcut apariția prezentatoarea TV
kanald.ro
Un băiețel de 8 ani, dintr-o familie de români, a murit într-un accident, în Austria. Medicii nu au mai putut să-l salveze
Cancan.ro
Gabriel Mihai Dinculescu s-a sinucis la 41 de ani. Modul tulburător în care a fost descoperit
iamsport.ro
Un manelist i s-a destăinuit lui Giovanni Becali: ”Vreau să iau Rolls-ul lui Maradona. Are toată documentația”
MediaFlux
Isărescu vine cu vești proaste pentru români. BNR anunță până când cresc prețurile
stirilekanald.ro
A fost decretată STARE de URGENȚĂ! Anunțul președintelui: Aducem armata dacă e nevoie
Banii românilor din bănci vor fi impozitați! De la ce sumă se aplică legea!