Preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, rămâne în libertate

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, rămâne în libertate, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins definitiv cererea de arestare preventivă înaintată de procurorii DNA, care îl acuză de corupţie.
Romania TV
21 mai 2013, 07:37
Preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, rămâne în libertate

Instanţa supremă a respins recursul DNA şi a menţinut decizia Curţii de Apel Târgu Mureş din 13 mai, prin care Borboly Csaba, Palffy Domokos, consilier judeţean în Harghita, Csiszer Botond-Benedek, director executiv al Direcţiei Drumuri Judeţene din CJ Harghita, şi Sofalvi Laszlo, fost vicepreşedinte al CJ Harghita, au fost lăsaţi în libertate.

Borboly Csaba a fost reţinut pe 13 mai de procurorii DNA, sub acuzaţia de abuz în serviciu contra intereselor publice, luare de mită, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, fals intelectual şi denunţare calomnioasă.

Potrivit DNA, în decembrie 2010, Borboly Csaba, în calitate de preşedinte al CJ Harghita, a dispus în mod nelegal şi nejustificat decontarea sumei de 1.888.914 lei în favoarea firmei Stravia Group SRL, al cărei administrator este consilierul judeţean Palffy Domokos, pentru o serie lucrări de reabilitare a unui drum judeţean.

Procurorii mai arată că, în perioada 27 – 29 decembrie 2010, Borboly Csaba a dispus în mod nelegal şi nejustificat decontarea sumei de 672.051 lei în favoarea Stravia Group SRL şi a sumei de 496.632 lei în favoarea constructorului SC Bridge Road Construct SRL, în ambele cazuri pentru materiale lăsate în custodie, care nu existau de fapt.

CITEŞTE ŞI: Cum funcţiona MAFIA drumurilor în Harghita. Ce acuzaţii îi aduc procurorii DNA preşedintelui CJ

„Aceasta deşi bunurile respective nu existau în fapt şi în condiţiile în care angajarea cheltuielilor de către Consiliul Judeţean a avut loc la finalul lunii decembrie 2010, deşi era evident că cele două firme nu mai aveau timpul necesar ca până la data de 31 decembrie 2010 să facă lucrările angajate, de reabilitare a unor tronsoane de drum judeţean. În plus, inculpatul (n.r.- Borboly Csaba) cunoştea că procesele verbale de custodie s-au realizat în fals, prin antedatare şi prin inserarea nereală că bunurile există ca atare, că au fost recepţionate efectiv şi au fost predate către reprezentanţii celor două firme constructoare”, arată DNA.

DNA mai susţine că, după efectuarea de către CJ Harghita a plăţii sumei totale de 496.632 lei către Bridge Road Construct SRL, Borboly Csaba i-a pretins în mod repetat, în perioada 29 decembrie 2010 – ianuarie 2011, administratorului de fapt al Bridge Road Construct SRL, prin intermediar, să îi dea 50.000 lei (10% din suma decontată) disimulată sub formă de sponsorizare către „Asociaţia pentru Ciuc” Miercurea Ciuc.

Totodată, DNA a explicat că Borboly Csaba a determinat doi reprezentanţi ai firmei de proiectare să întocmească în fals acte, pentru a ascunde infracţiunea de abuz în serviciu.

În plus, în iulie 2011, în urma clarificărilor solicitate de Curtea de Conturi Harghita, Borboly a întocmit şi prezentat auditorilor instituţiei menţionate o adresă în care a atestat fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv a afirmat că la data decontării din decembrie 2010 a sumei de 1.888.914 lei către Stravia Group SRL a fost avut în vedere unul dintre înscrisurile falsificate.

Potrivit procurorilor anticorupţie, în activitatea sa, Borboly Csaba a fost ajutat de Botond-Benedek care, în perioada decembrie 2010 – decembrie 2011, în calitate de director executiv al Direcţiei Drumuri Judeţene din cadrul Consiliului Judeţean Harghita, a acordat, în mod nelegal, viza „bun de plată” pe facturile emise de Stravia Group SRL şi Bridge Road Construct SRL.

De asemenea, acesta a semnat procesul verbal de recepţie fals în baza căruia CJ Harghita ar fi primit de la cele două companii diverse cantităţi de materiale, deşi bunurile respective nu existau la acea dată în fapt.

În legătură cu consilierul judeţean Palffy Domokos, DNA precizează că, în calitatea sa de membru în CJ Harghita, acesta a participat la votarea bugetelor autorităţii judeţene prin care au fost alocate consecutiv sume de bani pentru proiecte de investiţii în infrastructură, pentru întreţinere şi reparaţii de drumuri judeţene, printre beneficiarii acestor contracte numărându-se şi Stravia Group SRL, al cărei administrator de fapt este Palffy Domokos, iar acţionar sora acestuia.

DNA subliniază că prejudiciul total creat în dauna judeţului Harghita este estimat la suma totală de 1.796.863 lei, ce constă în caracterul fictiv al materialelor date în custodie firmelor constructoare şi în diferenţa dintre preţurile onorate şi cele oferite de firmele descalificate la licitaţie, substanţial mai mici.

 

DailyBusiness
Românii aflaţi în telecabina blocată în Italia au fost evacuați și sunt într-o stare bună
Spynews
Există sau nu cea mai bună grupă de sânge? Cine este predispus la înțepături de insecte, norovirus sau cancer
Fanatik.ro
Radu Drăgușin, confesiune despre cel mai greu moment din 2025: „Mii de gânduri în cap, telefonul suna non-stop”. Românul și-a spus povestea într-un documentar
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care stau la bloc. Proprietarii trebuie să permită accesul în apartament. Instanța dă decizia care este executorie de drept, fără somație
Playtech.ro
Taxa de carbon. Ce este şi cât vor plăti românii care îşi construiesc case în 2026
Adevarul
Țara europeană care renunță la sistemul tradițional de pensii: fiecare contribuabil va avea propria „pușculiță”
wowbiz.ro
Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Doi iubiți și-au pierdut viața la 17 ore distanță unul de celalalt. Ambii erau pe motocicletă atunci când și-au dat ultima suflare
iamsport.ro
'Ion Țiriac, un nume mai puțin cunoscut'. Ce au descoperit nord-irlandezii despre miliardarul român
MediaFlux
Cele mai frumoase urări, mesaje și felicitări de Sf. Vasile. Cui îi spunem la mulți ani de 1 ianuarie 2026
stirilekanald.ro
Filmul complet al sinuciderii de la stația Crângași! Detalii crunte despre ce s-a întâmplat cu femeia de 36 de ani
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend