Preşedintele CSM, către Viorica Dăncilă: Vreţi să desfiinţaţi Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie?

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, judecător Lia Savonea, a adresat astăzi o scrisoare publică către Viorica Dăncilă, prim-ministrul Guvernului României şi către Ana Birchall, ministrul Justiției şi viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, interimar. Lia Savonea vrea să ştie dacă la nivelul Guvernului României există un proiect de act normativ privind desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție ori dacă Guvernul României intenționează ca în perioada următoare să inițieze un proiect de act normativ în acest sens.
Filip Stan
24 iun. 2019, 14:09
Preşedintele CSM, către Viorica Dăncilă: Vreţi să desfiinţaţi Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie?

Lia Savonea a solicitat comunicarea în termen util dacă la nivelul Guvernului României există un proiect de act normativ privind desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție ori dacă Guvernul României intenționează ca în perioada următoare să inițieze un proiect de act normativ în acest sens.

„Demersul urmărește buna funcționare a instituțiilor din cadrul autorității judecătorești în raport de care Plenul Consiliului are atribuții concrete potrivit Capitolului II, Secțiunea a 2¹-a, art. 88¹ – 88¹¹ din Legea 304/2004”, precizează CSM, într-un comunicat de presă.

„Răspunzând numeroaselor solicitări mass-media cu privire la comunicatul de presă al celor 7 membri ai Consiliului Superior al Magistraturii emis în cursul zilei de astăzi, arătăm:

1. În privința aspectelor referitoare la convocarea ședinței Plenului Consiliului Superior al Magistraturii de astăzi, cu privire la stabilirea datei de 24 iunie 2019 au existat discuții și consultări prealabile, ședința fiind amânată din data de 20 iunie 2019, când de asemenea nu a fost asigurat cvorumul legal. Au fost respectate atât termenul de 3 zile anterior convocării, cât și procedura efectivă de invitare prin intermediul Secretarului General al Consiliului, astfel cum prevede Regulamentul privind organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, lucrările fiind cunoscute din data de 20 iunie 2019.

Ședința de plen reclama urgență în considerarea câtorva lucrări, printre care nevoia finalizării unor proceduri indispensabile concursului de admitere în magistratură în curs de derulare, precum și punctele înscrise pe ordinea de zi cu referire la organizarea activității Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.

2. În ceea ce privește solicitarea formulată în cadrul comunicatului emis astăzi, în sensul amânării chestiunilor ce țin de activitatea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, după organizarea unor dezbateri publice privind respectarea de către autoritățile române a recomandărilor organismelor internaționale, aceste aspecte urmează a fi decise de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii”, se mai arată în comunicatul CSM.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cine e Alexandru Bețivu, atacantul convocat în premieră la echipa națională
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT