Preşedintele Filipinelor, mesaj şocant către Poliţie: Omorâţi-i pe cei care se opun arestării!

Președintele filipinez Rodrigo Duterte a transmis luni poliției că îi poate ucide pe ''idioții'' care se opun cu violență arestării, la două zile după ce sute de persoane au transformat într-un protest împotriva războiului său sângeros de combatere a drogurilor participarea la funeraliile unui adolescent omorât.
Filip Stan
28 aug. 2017, 13:58
Preşedintele Filipinelor, mesaj şocant către Poliţie: Omorâţi-i pe cei care se opun arestării!

Rodrigo Duterte și-a întrerupt un discurs pregătit la Cimitirul Eroilor de la marginea capitalei Manila și i-a adresat câteva comentarii improvizate lui Jovie Espenido, șeful poliției dintr-un oraș din sud unde primarul a fost ucis într-un raid anti-droguri. „Datoria voastră cere să depășiți rezistența persoanei pe care o arestați. Dacă opun rezistență, și este una violentă, sunteți liberi să îi ucideți pe idioți, acesta este ordinul meu pentru voi„, i-a transmis Duterte polițistului.

El a adăugat că „omorul, crima și uciderile ilegale” nu sunt permise și că poliția trebuie să apere statul de drept în timp ce își îndeplinește datoriile.

Duterte a lansat un violent război împotriva drogurilor după preluarea funcției în luna iulie a anului trecut, în urma unei campanii electorale în care a promis că va folosi toate mijloacele pentru a combate criminalitatea și traficul și consumul de droguri. Mii de persoane au fost de atunci ucise, iar violențele au fost criticate de cea mai mare parte a comunității internaționale.

Opoziția internă a fost în bună măsura tăcută, însă uciderea elevului Kian Loyd delos Santos de polițiști anti-drog la 16 august a stârnit o indignare publică.

Peste 1.000 de persoane, printre care călugărițe, preoți și sute de copii, au participat la funeraliile de sâmbătă ale tânărului de 17 ani, transformând marșul într-unul din cele mai mari proteste de până acum împotriva campaniei de luptă cu drogurile a lui Duterte. Delos Santos a fost târât de un polițist în civil pe o alee întunecată și plină de gunoaie din nordul capitalei Manila, unde a fost împușcat în cap și lăsat lângă un morman de deșeuri, potrivit unor martori ale căror afirmații au părut a fi susținute de înregistrările de pe camerele de supraveghere.

Poliția a transmis că a acționat în autoapărare după ce tânărul ar fi tras asupra ofițerilor, iar purtătorul de cuvânt al lui Duterte și ministrul justiției au spus că omorârea adolescentului a fost un caz ”izolat”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce-a făcut Florin Maxim la primă oră a dimineții, după ce a învins-o pe FCSB. Exclusiv
Capital.ro
Avertisment de la Poliția Română pentru șoferi. Mai multe drumuri sunt afectate de ceață și vizibilitate redusă. Ce artere rutiere sunt vizate
Playtech.ro
Ești în depășire și treci cu viteză prin dreptul radarului. Ce mașină apare în înregistrarea Poliției
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Răsturnare de situația în cazul lui Bruce Willis. Familia lui îi va dona creierul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT