Klaus Iohannis, după întâlnirea cu premierul şi ministrul Muncii: Lucrurile au evoluat pe tema salarizării. Vreau să mă edificaţi

Preşedintele Klaus Iohannis le-a convocat la Cotroceni pe premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Muncii Lia Vasilescu. Întâlnirea a început la ora 12 şi s-a încheiat după mai puţin de o oră. Preşedintele Klaus Iohannis le-a spus celor două, la începutul întâlnirii, că există nemulţumiri din partea salariaţilor privind aplicarea Legii salarizării şi le-a cerut explicaţii.
Romania TV
02 apr. 2018, 14:06
Klaus Iohannis, după întâlnirea cu premierul şi ministrul Muncii: Lucrurile au evoluat pe tema salarizării. Vreau să mă edificaţi

UPDATE. Preşedintele Klaus Iohannis a atenţionat Guvernul, în întâlnirea cu premierul Viorica Dăncilă şi cu ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, asupra faptului că, după primele trei luni de aplicare, efectele noii legislaţii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice arată că legea se află în contradicţie cu principiile egalităţii şi predictibilităţii de la care a emanat, în condiţiile în care s-a intervenit cu excepţii punctuale pentru diferite categorii de personal, ceea ce anulează inclusiv caracterul unitar al intenţiei legislative.

Prim-ministrul i-a prezentat preşedintelui situaţia salarială, oferind asigurări de stabilitate în privinţa resurselor financiare necesare aplicării Legii salarizării şi a majorărilor salariale asumate până în prezent. La rândul său, ministrul Muncii a detaliat principiile care au stat la baza actualului cadru de salarizare, făcând referire la grila salarială care îşi va produce pe deplin efectele din 2022. Totodată, a fost exprimată poziţia Guvernului de a menţine cadrul salarial instituit prin Legea 153/2017, se arată în comunicat.

Şeful statului a precizat că ”suprapunerea Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice cu modificarea Codului Fiscal prin OUG 79/2017 a condus la diminuări salariale pentru unele categorii de personal, atât la nivel central, cât şi local, consecinţe negative pe care Guvernul nu le-a prevăzut”. 

”Deşi au fost promise majorări de 25% ale salariilor începând cu 1 ianuarie 2018, aceste creşteri au fost de fapt anulate prin artificiul fiscal al mutării contribuţiilor sociale în sarcina angajaţilor. Remedierea acestor deficienţe a impus adoptarea de către Guvern a unor  ordonanţe care au adus modificări Legii 153, cum ar fi OUG 62/2017 şi OUG 91/2017. Prin excepţiile intervenite de la regulile aplicării etapizate, în contradicţie cu principiul sustenabilităţii enunţat de Legea 153, cadrul salarial actual se îndepărtează de exigenţele remunerării muncii prestate şi ajunge să valorifice mai degrabă apartenenţa personalului la o instituţie sau alta”, se subliniază în comunicat.

În acest sens, preşedintele Klaus Iohannis a atras atenţia că situaţia salarială este în continuă modificare, fiind departe de a satisface principiile şi criteriile de stabilitate asumate iniţial, precum şi promisiunile electorale ale coaliţiei PSD-ALDE. Preşedintele a evidenţiat că trebuie evitat acest carusel al modificărilor salariale şi al impredictibilităţii, altfel Legea 153 va deveni curând o altă formă fără fond, dată fiind amendarea continuă a acesteia prin ordonanţe care nu doar că nu rezolvă, dar şi creează noi probleme.

Preşedintele Klaus Iohannis a arătat că nu se mai poate vorbi de predictibilitate în mecanismul de stabilire a drepturilor salariale, atât timp cât apar diverse noi amendamente pentru diferite categorii de personal, care introduc discriminări salariale şi încurajează solicitări similare şi din partea altor categorii de personal, cu preţul unor riscuri privind încadrarea în ţintele bugetare asumate de către Guvern.

În legătură cu creşterile mult aşteptate ale salariilor medicilor, dar şi ale personalului din educaţie, măsuri care rezolvă doar parţial problemele de fond din aceste domenii, Klaus Iohannis a menţionat că asemenea creşteri salariale trebuie însoţite de garanţii pentru viitor, astfel încât aceste priorităţi de politică salarială să îşi atingă obiectivele de performanţă asumate.

De asemenea, şeful statului a subliniat că, pe fondul unor politici fiscal-bugetare imprudente şi necorelate cu dinamica economică de ansamblu, există riscul ca puterea de cumpărare a românilor să scadă în continuare. Transferul contribuţiilor sociale în sarcina fiscală a angajatului şi reducerea impozitului pe salarii de la 16% la 10% a condus, până în prezent, la o creştere modică a salariilor nete, de aproximativ 5%, în medie, la nivelul sistemului bugetar. Însă şi această mică majorare a salariilor nete este anulată de intensificarea inflaţiei, care a ajuns la 4,7% în februarie 2018.

În acest sens, preşedintele Iohannis a solicitat Guvernului prudenţă în abordarea politicilor economice, astfel încât să fie asigurată sustenabilitatea nivelului de trai al cetăţenilor.

Premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Muncii Lia Olguţa Vasilescu au mers marţi la Palatul Cotroceni pentru o discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis.

„Am dorit, aşa cum am convenit împreună, să avem o discutie pe tema salarizării. Lucrurile au evoluat şi, după un prim trimestru de aplicare a legii, putem să tragem primele concluzii. Pe de altă parte, vedem că există categorii de salariaţi nemultumiţi, vedem că sunt manifestări sindicale şi vreau să mă edificaţi”, le-a spus preşedintele Klaus Iohannis premierului Viorica Dancilă şi ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, la începutul întâlnirii de la Cotroceni.

Anterior, prim-ministrul Dăncilă a declarat că se va întâlni cu Klaus Iohannis la Cotroceni pentru o discuţie legată de aplicarea Legii salarizării unitare şi efectele sale. Premierul a spus că a vorbit cu Klaus Iohannis despre această întâlnire la ședința CSAT, urmând să fie stabilită doar data.

„Da, astăzi, merg la Cotroceni. Mi se pare un lucru firesc, aşa cum am spus la învestitură vreau să am o foarte bună cooperare între instituţii. Această deplasare la Cotroceni se încadrează în ceea ce am spus atunci. Discuțiile se vor axa pe salarizare, pe buget. Cam astea sunt subiectele la modul general. După ce o să vorbesc cu dl președinte, o să vă dau mai multe detalii. Am discutat despre acest lucru când am avut CSAT, deci acum două săptămâni în urmă. Am vorbit de atunci despre o întâlnire pentru a discuta aceste subiecte. Deci nu este o invitație de care nu știam sau este o surpriză. Am discutat atunci. Rămânea să stabilim doar data”, a spus Dăncilă.

Preşedintele Klaus Iohannis are programată, marţi, la ora 12.00, întâlnire cu Viorica Dăncilă, prim-ministru, și cu Lia-Olguța Vasilescu, Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, potrivit agendei publicate de Administraţia Prezidenţială.

Tema discuţiilor va fi legea salarizării, a anunţat RomnâniaTV.

DailyBusiness
Tanczos Barna: România nu-și poate permite să piardă încrederea recâștigată
Spynews
Tinerii care i-ar fi furnizat droguri lui Rareș Ion au fost trimiși în judecată. Maru și Pika se află în continuare în arest preventiv
Bzi.ro
Elena Gheorghe a făcut senzație în costum de baie, la 39 de ani! Câte operații estetice are cântăreața – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Magazinul din România care amenință supremația Lidl, Kaufland, Auchan, Carrefour sau Mega Image. Comercializează numai produse ieftine și bune și vinde pe bandă rulantă
Capital.ro
Serviciu militar! Decizie în România pentru cei de 18–45 ani. Ai termen să răspunzi 31 iulie
Playtech.ro
Ventilația încrucișată nocturnă, varianta rapidă prin care răcoreşti casa fără aerul condiţionat. Ce trebuie să faci exact?
DailyBusiness
Roamingul în afara Europei te poate costa scump. Ce recomandă ANCOM
Adevarul
Trump se teme că Iranul va deveni o „nouă Libie”: „Ar prefera o înțelegere”
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Cum își răsfață Alex Bodi iubita, la Monaco! Afaceristul și Anca au atras din nou toate privirile / VIDEO
Spynews
Monica Tatoiu, jefuită în vacanță. Era în locuință când hoții au intrat peste ea. Femeia de afaceri a apelat la autorități
Evz.ro
O înșelătorie virală lovește din nou. Atenție la capcana de 49 de lei
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
„Cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o”, implicată în afacerea de 150.000.000 de euro
kanald.ro
O profesoară de matematică din Hunedoara a murit după ce și-a dat foc în plină stradă. De ce ar fi recurs la acest gest extrem
Cancan.ro
TRAGEDIE în lumea sportului! Vedetă a culturismului, ucisă cu ciocanul de soț 😱
Playsport.ro
Dan Negru: „E un miracol că mai existăm ca națiune, am avut şase imnuri”
Capital.ro
Mașinile au interzis. Ordin în București pe 3 ani. Intră în vigoare mâine, 21 iunie, ora 05:00
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, apariție îndrăzneață, în lenjerie intimă: „Crioterapie”
stirilekanald.ro
Doctoriță ucisă de iubit, tot medic! Au urmat zile întregi de chin pentru femeie. Cei doi lucrau la același spital
Adrian Alexandrov, dezvăluiri sfâșietoare despre micuța Eva. Copila suferă enorm de dorul Elenei Udrea: „Când vine mami?”
MediaFlux
Răsturnare de situație! Secretul din viața lui Ilie Bolojan
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bacalaureat 2025: prima generație care își poate vedea lucrările înainte de contestații