Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu directorul general al Organizaţiei Mondiale a Comerţului

Președintele Klaus Iohannis a primit miercuri, la Palatul Cotroceni, vizita directorului general al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), Roberto Azevedo, care a apreciat progresele pe care România le-a făcut în ultima perioadă ca membru al Uniunii Europene și ca economie de piață consolidată.
Filip Stan
05 iul. 2017, 16:38
Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu directorul general al Organizaţiei Mondiale a Comerţului

Vizita şefului OMC face parte dintr-o serie de întâlniri care au scopul de a consolida cooperarea economică internațională din cadrul și prin intermediul OMC, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

În debutul întrevederii, Roberto Azevedo a apreciat „progresele semnificative pe care România le-a făcut în ultima perioadă, ca membru al Uniunii Europene și ca economie de piață consolidată”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, printre subiectele discutate s-au aflat și tendințele globale actuale în domeniul politicilor economice, precum și teme aflate pe agenda reuniunii G20 de la Hamburg, din 7-8 iulie.

„În ciuda faptului că politicile comerciale sunt aproape permanent supuse tentațiilor protecționiste, au fost evidențiate progresele economiei mondiale tocmai în contextul oportunităților economice oferite de comerțul liber”, se arată în comunicat.

Totodată, președintele Iohannis a apreciat rolul și contribuțiile OMC la cooperarea economică internațională, prin promovarea liberalizării comerțului internațional. „De asemenea, a fost subliniată ideea că procesul de liberalizare a schimburilor comerciale a adus beneficii deopotrivă țărilor dezvoltate și celor aflate în dezvoltare, prin accesul la produse de calitate superioară, crearea de locuri de muncă, sporirea fluxului de investiții străine directe, transferul de tehnologii și inovații”, se precizează în comunicat.

Potrivit Administrației Prezidențiale, în cadrul discuțiilor s-a arătat că beneficiile comerțului liber sunt cu atât mai evidente cu cât politicile economice se vor raporta, în mod consecvent, la principiile economiei de piață, prin promovarea liberului schimb nu doar la nivelul relațiilor economice internaționale, ci și în raport cu mediile de afaceri de la nivel național.

Totodată, șeful statului a menționat faptul că orientarea către competitivitate necesită și o flexibilitate sporită, în special în sfera pieței muncii.

„În acest sens, se impune regândirea profundă a rolului sistemului educațional în dezvoltarea unei economii dinamice și inovative, prin care să fie valorificate avantajele competitive de care dispunem și, în plus, să fie prefigurate soluții prospective pentru economia viitorului, bazată tot mai mult pe digitalizare și inovație tehnologică”, se spune în comunicat.

De asemenea, au fost abordate și provocările actuale cu care se confruntă Uniunea Europeană, nu doar cele referitoare la Brexit, ci și cele privitoare la politicile prin care statele membre încearcă să susțină sectorul întreprinderilor mici și mijlocii, antreprenoriatul, creativitatea și inovația, se mai arată în comunicat.

DailyBusiness
Bolojan răspunde criticilor PSD: „Mi-am respectat mandatul și programul de guvernare”
Spynews
O asistentă de 23 de ani a fost găsită moartă în timpul turei, într-un spital privat din Constanța. Tânăra abia venise la serviciu
Fanatik.ro
Neluțu Varga a rămas blocat în Dubai: „Era puțin speriat! Trebuia să vină acasă”. Exclusiv
Capital.ro
A murit cel mai iubit actor. Doliu în teatru, film și televiziune. A avut o carieră de peste șase decenii
Playtech.ro
Când ai voie să depășești pe linie continuă fără sancțiune: Amenzi, suspendare permis și excepții
Adevarul
Riscă Iran să fie noul Vietnam al Americii? Expert în Orientul Mijlociu: „Au multe capacități necunoscute și rachete puternice”
wowbiz.ro
Pensia neîncasată înainte de deces în România. Ce se întâmplă cu banii și cine poate intra în posesia lor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă la granița României! O dronă rusească a pătruns în spațiul aerian românesc, la nord de Sulina
iamsport.ro
Discursul lui Valentin Ceaușescu a schimbat pentru totdeauna fotbalul românesc: ”Stăteam și ne bufnea râsul. Cum să spui asta?”
MediaFlux
Românii care strâng gunoiul în curte riscă amenzi de până la 45.000 lei. Ce noi măsuri se impun
stirilekanald.ro
28 de elevi din Focșani și profesoarele lor, blocați în Dubai după închiderea spațiului aerian
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj