Preşedintele Klaus Iohannis, prezent la o întâlnire cu Papa Francisc, alături de liderii statelor UE

Preşedintele Klaus Iohannis a participat la reuniunea Consiliului European care marchează 60 de ani de la semnarea tratatelor de la Roma şi va fi primit la Vatican de Suveranul Pontif.
Iulian Tudor
24 mart. 2017, 09:01
Preşedintele Klaus Iohannis, prezent la o întâlnire cu Papa Francisc, alături de liderii statelor UE

La întâlnirea cu liderii statelor UE, printre care s-a numărat şi Klaus Iohannis, Papa Francisc a pledat pentru unitate europeană, subliniind că UE nu trebuie să însemne doar idealuri economice, ci şi valori morale. Suveranul Pontif a amintit de eforturile pentru constituirea comunităţii europene şi subliniind că UE nu trebuie să însemne doar idealuri economice, ci şi valori morale, relatează site-ul agenţiei ANSA.

„Europa a depus mari eforturi pentru căderea zidurilor, iar astăzi s-a pierdut amintirea acelor eforturi”, a declarat Papa Francisc.

„S-a pierdut conştienţa dramelor familiilor separate, a sărăciei şi mizeriei provocate de diviziuni, a fost uitată bariera artificială care diviza continentul de la Marea Baltică la Marea Adriatică”, a adăugat şeful Bisericii Catolice.

„Într-o lume care a cunoscut bine drama zidurilor şi diviziunilor, este foarte clară importanţa eforturilor pentru o Europă unită şi deschisă”, a insistat Suveranul Pontif.

„În golul memoriei care din păcate marchează perioada actuală, de multe ori se uită un alt succes rezultat din solidaritatea obţinută pe 25 martie 1957 (data semnării Tratatului de la Roma n.red.): cea mai îndelungată perioadă de pace din ultimele secole”, a continuat Papa Francisc.

„Pacea se construieşte întotdeauna prin contribuţia liberă şi conştientă a fiecăruia. Pentru mulţi, în prezent, pacea a devenit un bun existent de la sine, astfel că unii ar putea să nu o considere neapărat indispensabilă. Însă, dimpotrivă, pacea este un lucru preţios şi esenţial, întrucât fără ea nu se poate construi niciun viitor pentru nimeni, astfel că se poate trăi doar de la o zi la alta”, a insistat Papa Francisc.

„Europa unită a fost construită pornind de la un proiect clar, bine definit, echilibrat; (…) Orice proiect bun este îndreptat spre viitor, iar viitorul sunt tinerii, chemaţi să realizeze promisiunile viitorului. La fondatorii comunităţii europene, era clară conştienţa participării la o operă comună, care traversa nu doar frontierele statelor, ci şi cele ale timpului, stabilind legături între generaţii, chemate toate să participe la construirea căminului comun”, a spus Suveranul Pontif.

„Europa trebuie să recupereze acel spirit al solidarităţii, primul element al vitalităţii europene; acest lucru este necesar astăzi mai mult ca niciodată, în contextul tendinţelor de genul tentaţiei de reducere a idelurilor fondatoare la necesităţi de ordin productiv, economic şi financiar. Uniunea Europeană nu trebuie să însemne doar parametri economici, ci şi valori, bogăţie, diversitate, modele morale, idei”, a concluzionat Papa Francisc.

La reuniune au participat toţi şefii de stat şi de guvern ai statelor membre UE, cu excepţia Marii Britanii, alături de Papa Francisc, de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi preşedintele Comisiei Europeene, Jean-Claude Juncker.

După discursuri, Papa Francisc şi liderii europeni au vizitat Capela Sixtină, pentru a face fotografii.

„Summitul aniversar de la Roma va celebra un moment definitoriu în evoluţia proiectului european, respectiv semnarea la 25 martie 1957, de către cele şase state fondatoare ale Uniunii – Belgia, Franţa, Germania Federală, Italia, Luxemburg şi Olanda – a Tratatului privind Comunitatea Economică Europeană şi Tratatului Comunităţii Europene pentru Energie Atomică (EURATOM). Reuniunea Consiliului European va reprezenta atât un moment de sărbătoare, cât şi unul de bilanţ al celor şaizeci de ani de la crearea proiectului european. Totodată, Summitul de la Roma va marca începutul procesului de reflecţie cu privire la viitorul Uniunii Europene, proces care ar urma să fie definitivat în cursul anului 2019”, se spune în comunicat.

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis va merge şi la Vatican, unde va fi primit de Papa Francisc.

„În marja reuniunii Consiliului European, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, va fi primit în audienţă vineri, 24 martie a.c., alături de ceilalţi şefi de stat şi de guvern, la Sfântul Scaun, de către Sanctitatea Sa Papa Francisc”, mai precizează Administraţia Prezidenţială.

Duminică, şeful statului va avea o întâlnire cu studenţi şi cadre didactice de naţionalitate română din Italia.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Cele mai valoroase cadouri primite de Nicușor Dan, la Cotroceni: de la fotografia de mii de euro dăruită de Regele Charles, până la darurile de suflet de la Maia Sandu
Capital.ro
Românii care pot încasa două pensii. Trebuie să depună cerere la Casa de Pensii
Playtech.ro
Ce riști dacă circuli fără ITP în 2026. Amenzi și sancțiuni prevăzute de lege
Adevarul
Momentul în care Melania Trump apare însoțită de un robot umanoid la Casa Albă. „Este înfricoșător”
wowbiz.ro
Codruța Filip, „săgeată” pentru Valentin Sanfira? Mesajul cu subînțeles postat de artistă după ce a confirmat divorțul: „Nimeni nu joacă mai bine rolul de victimă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lovitură pentru șoferi! OUG pentru ieftinirea carburanților a fost amânată din nou
iamsport.ro
Gică Hagi e contestat: ”Nu merită să devină selecționerul României. E o pierdere de timp”
MediaFlux
PAPARAZZI Patrice Cărăușan de la Survivor se ascunde prin București! Vedeta Antena 1, încă în concurs, camuflată alături de iubit FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj