Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG pe SAFE, după ce aceasta a fost validată de CCR

Preşedintele Nicușor Dan a promulgat vineri legea privind participarea României la programul european de apărare SAFE.
Viorel Dobran
12 iun. 2026, 15:59
Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG pe SAFE, după ce aceasta a fost validată de CCR

Președintele României, Nicușor Dan, a semnat vineri, 12 iunie 2026, decretul privind promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2026 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2025 privind măsurile de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2025/1.106 al Consiliului din 27 mai 2025 de instituire a Instrumentului „Acțiunea pentru securitatea Europei” (SAFE) prin consolidarea industriei europene de apărare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative (PL-x 283/2026).

SAFE, program european de 150 de miliarde de euro

Potrivit Comisiei Europene, SAFE reprezintă primul pilon al planului ReArm Europe și pune la dispoziția statelor membre până la 150 de miliarde de euro sub formă de împrumuturi pentru proiecte din domeniul apărării.

Instrumentul urmărește stimularea producției europene de echipamente militare, dezvoltarea unor achiziții comune între statele membre și reducerea dependenței de furnizori din afara Uniunii Europene.

Legea promulgată de președinte aprobă ordonanța prin care sunt stabilite măsurile necesare pentru aplicarea în România a regulamentului european privind instrumentul SAFE.

Curtea Constituţională a României (CCR) a respins, în şedinţa de joi, cu majoritate de voturi, obiecţia de neconstituţionalitate a Legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă nr. 21/2026, depusă în 27 mai de un grup de 53 de deputaţi. Actul normativ se referea la modificarea cadrului legal pentru punerea în aplicare a Programului SAFE, destinat consolidării industriei europene de apărare. Sesizarea viza atât legea de aprobare în ansamblul său, cât şi, în subsidiar, dispoziţiile care ar depăşi cadrul obiectului de reglementare al Instrumentului SAFE şi care privesc domenii precum PNRR, administraţia publică locală, regimul juridic al funcţiei publice, Codul administrativ, precum şi materia achiziţiilor publice şi a contractelor aflate în derulare. Într-un comunicat de presă, Curtea explică motivele pentru care consideră că actul normativ este constituţional.

Curtea Constituţională a stabilit că adoptarea printr-o ordonanţă de urgenţă a unui “pachet de măsuri legislative” care vizează punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2025/1106 al Consiliului din 27 mai 2025 de instituire a Instrumentului „Acţiunea pentru securitatea Europei” (SAFE) în vederea accesării şi folosirii împrumuturilor destinate achiziţiilor publice de apărare, modificarea regimului unor componente de finanţare din Planul naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR), consolidarea capacităţii administrative la nivel local prin reglementări aduse regimului juridic al autorităţilor administraţiei publice locale, aleşilor locali, funcţiei publice şi altor modificări ale Codului administrativ, precum şi derogări în materia legislaţiei achiziţiilor publice, pentru anul 2026, nu contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art.1 alin.(3) privind statul de drept, art.1 alin.(4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, art.1 alin.(5) privind principiul legalităţii, art.61 alin.(1) privind rolul Parlamentului, art.111 – Informarea Parlamentului, art.115 alin.(4) şi (6) privind condiţiile de adoptare a ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului, art.120 privind principiile de bază ale administraţiei publice locale, art.121 – Autorităţi comunale şi orăşeneşti, art.138 – Bugetul public naţional şi art.148 alin.(2) şi (4) privind integrarea în Uniunea Europeană.

Ilie Bolojan, după explicațiile SRI despre contractul SAFE de 196 milioane de euro semnat cu DIGI: „Fiecare a negociat contractul, iar în grupul de lucru de la Guvern s-a dat o aprobare finală”

„Cu privire la criticile de neconstituţionalitate vizând procedura de adoptare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.21/2026, formulate în legătură cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art.1 alin.(5), şi a art.115 alin.(4) şi (6), art.120 şi art.121 din Constituţie, Curtea a constatat că Guvernul a identificat în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2026 situaţiile extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată şi a motivat urgenţa legiferării, adoptarea fiind justificată de scopurile legitime asumate de Guvern la nivelul anului 2026 cu privire la instrumentele de finanţare europene, precum maximizarea absorbţiei fondurilor europene alocate prin PNRR şi Instrumentul SAFE, sincronizarea calendarului şi a măsurilor corelative în termenele stabilite la nivel european şi consolidarea capacităţii administrative la nivel local prin eliminarea unor riscuri punctuale care determină blocaje de natură administrativă la nivelul unor UAT/comune sau la nivelul unor consilii locale/judeţene, pentru a putea implementa componentele finale ale PNRR, precum şi noul instrument financiar SAFE, în aceeaşi perioadă de referinţă (anul 2026)”, se arată în comunicatul citat.

Totodată, precizează magistraţii CCR, atribuirea de competenţe extinse de coordonare, negociere, propunere, modificare şi implementare a Planului SAFE anumitor instituţii fundamentale ale statului „nu poate fi circumscrisă noţiunii de «afectare», în sens negativ, al regimului acestora.

”Întrucât unităţile administrativ-teritoriale sunt actori esenţiali în implementarea PNRR (în special la componentele cu beneficiari locali: infrastructură, educaţie, renovare, servicii publice) şi, indirect, în implementarea proiectelor SAFE care privesc infrastructura rutieră de interes naţional (exproprieri, avize, urbanism, utilităţi), măsurile reglementate la art.IV-V, într-o perspectivă funcţională, sunt măsuri de întărire a „infrastructurii administrative” comune atât PNRR, cât şi SAFE, iar ordonanţa criticată intervine pe toate verigile aceluiaşi lanţ cauzal: finanţare UE – cadre naţionale de implementare – capacitate funcţională administrativă”, mai arată CCR.

Cu privire la criticile de neconstituţionalitate formulate în legătură cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art.1 alin.(3), (4) şi (5) din perspectiva criticilor privind lipsa de unitate şi coerenţă a reglementării, Curtea a constatat că, potrivit jurisprudenţei sale, un act normativ poate cuprinde reglementări din alte materii conexe, în măsura în care sunt indispensabile realizării scopului urmărit prin acest act. „Or, toate dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 21/2026 se subsumează unui unic obiectiv legitim: prevenirea pierderii fondurilor europene şi a blocajelor instituţionale administrative într-un interval temporal limitat”, adaugă sursa citată.

CCR a amânat, pentru 18 iunie, decizia referitoare la sesizarea depusă de Sorin Grindeanu privind Programul SAFE. Motivul amânării

În legătură cu criticile de neconstituţionalitate formulate în legătură cu încălcarea dispoziţiilor art.61 alin.(1), art.111, art.138 şi art.148 din Constituţie, Curtea a constatat că instituirea unui control parlamentar exercitat prin comisiile reunite ale celor două Camere are rolul de a imprima celeritate procedurii specifice, reglementate în domeniul specializat al proiectelor propuse în cadrul instrumentului de finanţare SAFE şi nu semnifică diminuarea rolului constituţional al Parlamentului.

”Adoptarea unor măsuri de punere în aplicare a unui Regulament al Uniunii Europene este în deplin acord cu dispoziţiile art.148 din Constituţie privind integrarea în Uniunea Europeană”, mai notează magistraţii Curţii Constituţionale.

Potrivit CCR, decizia de joi este definitivă şi general obligatorie.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Ștefan Bănică le dă peste nas contestatarilor, după apariția în platoul Antena la startul CM 2026: „Nu vreau să se ‘îngrijoreze’ nimeni”. Update exclusiv
Capital.ro
Curs valutar vineri, 12 iunie. Cât valorează euro și dolarul înainte de weekend. BNR a publicat cifrele oficiale
Playtech.ro
Cât costă șezlongurile în Thassos în vara lui 2026. Informațiile pe care românii le caută înainte de concediu
Adevarul
Putin și-ar pregăti „ultima carte”: un nou atac major împotriva Ucrainei în această iarnă
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Motru a avut parte de un sfârșit tragic după ce a căzut dintr-un cireș. A rămas suspendat între ramuri
iamsport.ro
Andrei Nicolescu, scandal uriaș cu Decebal Rădulescu și Vali Moraru în direct: ”Aveți informația de la un șpriț cu cineva!” / ”Azi mi-ați dovedit că mințiți”
MediaFlux
Anunț dramatic privind pensionarii din România. Scădere la pensia lunară
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți