Președintele Nicușor Dan, blocat la Paris din cauza unei furtuni de zăpadă după reuniunea UE pentru acordarea de noi ajutoare Ucrainei

Președintele României, Nicușor Dan, nu a reușit să revină în țară marți seara, după participarea la reuniunea „Coaliției de Voință”, desfășurată la Paris, din cauza condițiilor meteo nefavorabile care au afectat capitala Franței și împrejurimile acesteia.
George Russo
07 ian. 2026, 10:07
Președintele Nicușor Dan, blocat la Paris din cauza unei furtuni de zăpadă după reuniunea UE pentru acordarea de noi ajutoare Ucrainei
UPDATE – Nicuşor Dan a explicat jurnaliştilor de ce nu a mai plecat din Paris marţi seara.  

”Aseară am decis să nu mai plecăm pentru că am fi ajuns la 3-4 noaptea şi nu ar fi fost bine. Iar acum e o situaţie neobişnuită pentru Franţa, de obicei aici nu ninge, a nins, trebuie să fie curăţată pista. Aşteptăm până se curăţă”, a afirmat Nicuşor Dan, care a fost nevoit să coboare din avion şi a menţionat că a băut un ceai cald în aeroport.

Preşedintele a mai declarat că, anterior, din cauza unei probleme tehnice la aeronava Spartan a rămas peste noapte în Germania.
”Avioane am mai pierdut, dar blocat nu mi-aduc aminte. Tot cu Spartanul am avut un incident tehnic în Germania şi am tot aşa am stat peste noapte”, a menţionat Nicuşor Dan.
El a fost întrebat dacă este un inconvenient faptul că nu există un avion prezidenţial.
”La un moment dat trebuie să avem un avion prezidenţial şi nu numai pentru preşedinte, ci şi pentru miniştrii care se duc în delegaţii când sunt lucruri importante, pentru că avionul ăsta face mult mai mult decât un avion normal şi nu avem comunicaţii înăuntru, în momentul cândsuntem înăuntru suntem izolaţi”, a explicat Nicuşor.
El a adăugat că nu se pune problema achiziţionării unei aeronave prezidenţiale în 2026.
Întrebat dacă îşi mai aduce aminte de o ninsoare la fel de puternică în Franţa pe vremea când era student acolo, Nicuşor Dan a răspuns: ”Am stat şase ani aici şi cred că în şase ani a nins de vreo trei ori, cam aşa”.
El a mai fost întrebat dacă a rămas blocat din cauza zăpezii într-un tren.
”Nu. Am circulat des cu trenul şi de multe ori inclusiv cu naşul. (…) În Făgăraşul unde am copilărit şi în perioada în care eu am copilărit, erau zăpezi mare şi era un deal acolo unde ne dădeam cu sania. Odată a fost un viscol şi a făcut o zăpadă aşa de mare, că era mai înaltă decât noi şi noi ne bucuram, făceam tuneluri”, a mai povestit Nicuşor Dan.

Nicușor Dan se deplasase la eveniment cu o aeronavă militară de tip Spartan și avea programată întoarcerea la București în cursul serii, însă situația meteorologică a impus amânarea zborului.

În acest context, delegația oficială a României, precum și jurnaliștii care l-au însoțit pe președinte la Paris, urmează să revină în țară miercuri, după ce condițiile de siguranță pentru traficul aerian vor permite reluarea curselor. Problemele de transport au fost generate de un episod sever de iarnă, care a determinat autoritățile franceze să restricționeze circulația în mai multe regiuni.

Nicușor Dan

Ministerul Afacerilor Externe a emis, marți, o atenționare de călătorie pentru Franța, semnalând instituirea unui cod portocaliu de ninsori abundente și polei în numeroase zone ale țării. Potrivit MAE, avertizarea vizează regiuni extinse, inclusiv Hauts-de-France, Île-de-France, Centre-Val-de-Loire, Poitou-Charentes, Limousin, Vendee, Maine-et-Loire, Eure-et-Loir, Orne, Haute-Normandie, Allier, vestul Burgundiei și vestul regiunii Champagne-Ardennes.

Citește și: Nicușor Dan negociază cu PSD numirea noilor șefi la SRI și SIE. Președintele face concesii pentru menținerea social-democraților la guvernare: „Trebuie să dăm ceva PSD-ului ca să îl ținem în Coaliție”

”Sunt preconizate perturbări importante ale transportului rutier urban și interurban, traficului feroviar și aerian. Pe acest fond, vor fi afectate aproximativ 40% din cursele aeriene prevăzute între orele 9:00 și 14:00 pe aeroportul Charles de Gaulle și 25% din zborurile programate între orele 6:00 și 14:00 pe aeroportul Orly”, se arată în comunicatul Ministerului Afacerilor Externe, transmis agenției Agerpres.

Autoritățile române recomandă cetățenilor aflați în Franța să urmărească anunțurile oficiale ale autorităților locale și să își amâne deplasările care nu sunt absolut necesare, în special în regiunile vizate de avertizarea meteorologică.

Președintele Nicușor Dan a participat marți, la Paris, la reuniunea șefilor de stat și de guvern ai „Coaliției de Voință” (Coalition of the Willing), eveniment găzduit la Palatul Élysée de președintele Franței, Emmanuel Macron.

Citește și: USR pune tunurile pe Guvernul Bolojan mai ceva ca PSD. Claudiu Năsui: Sărăcirea populației este o alegere politică”

DailyBusiness
George Simion, între tortul Groenlandei și fursecurile României. Ce a declarat liderul AUR
Spynews
Răsturnare șocantă în cazul crimei din Timiș! Un adult ar fi fost implicat în uciderea lui Mario. Ce declarații a făcut unchiul victimei
Fanatik.ro
Actorul celebru de pe Netflix care va concura la Jocurile Olimpice de la Milano. A câștigat o medalie olimpică în urmă cu 12 ani
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care stau la bloc. Proprietarii trebuie să plătească tot. Se adaugă restanțe la întreținere în fiecare lună
Playtech.ro
Principalele schimbări privind acordarea concediilor medicale în 2026. Ce drepturi se pierd și ce obligații apar
Adevarul
Cine sunt pasagerii avioanelor numiți „păduchi de poartă”. Fenomenul vizibil în aproape orice aeroport care îi exasperează pe ceilalți călători
wowbiz.ro
VIDEO Tatăl lui Mario, adus la capelă sub escortă. Ținut de forțele de ordine, bărbatul își strigă durerea: „Mario, unde ești? Mario, de ce m-ai lăsat…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Foc puternic în Rahova! Este vorba de mai multe case. Pompierii au început evacuarea
iamsport.ro
Lucescu l-a scos din România pe fotbalistul aflat pe ”lista neagră a Securității”, iar acesta a fugit în Germania cu o jucătoare de tenis: ”Niciodată nu ați spus, incredibil!”
MediaFlux
Bani pentru românii care vor o familie! Se dau 15.000 lei
stirilekanald.ro
Tatăl lui Mario, desfigurat de durere! Urlă și plânge și...
Top 5 sloturi Yggdrasil