„Preşedintele normal” merge să le spună asiaticilor că Franţa este încă o economie puternică

Francois Hollande, şeful statului francez, a pornit luni în prima sa vizită oficială în Asia, de când a ajuns la Elysee. La Vientuiane, "preşedintele normal", aşa cum însuşi s-a recomandat cu ocazia campaniei electorale, se va întâlni cu aproximativ 50 de lideri europeni şi asiatici.
Romania TV
05 nov. 2012, 06:44

Preşedintele francez François Hollande a ajuns luni la ora locală 8.30 (3.30, ora României) în Laos, în prima sa călătorie în Asia de la alegerea sa în funcţie, cu ocazia celui de-al nouălea summit Asia-Europa, care reuneşte la Vientiane 50 de lideri europeni şi asiatici, transmite AFP.

Hollande a afirmat că obiectivul acestei deplasări constă în „a convinge în cadrul dialogului Europa-Asia că Europa este încă o economie puternică”.

Potrivit lui, „există o îndoială în Asia cu privire la capacitatea Europei de a fi o zonă de stabilitate şi de creştere”.

În timp ce continentul asiatic înregistrează date importante de creştere economică, în comparaţie cu o Europă pe marginea recesiunii, preşedintele francez va explica din nou, la Vientiane, cum se va ieşi din acest marasm.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Imagini romantice cu Mirabela Grădinaru și Nicușor Dan! Președintele României și Prima Doamnă s-au sărutat pe pista aeroportului
Fanatik.ro
Reghecampf scapă de coșmarul tunisian: 150.000 de euro și 10 ore de negocieri pentru libertate. Vine la FCSB
Capital.ro
Anunț de la Termoenergetica pentru românii care stau la bloc. Pregătirea instalațiilor pentru iarnă începe de la 1 octombrie
Playtech.ro
Care este diferența dintre eutanasie și sinuciderea asistată. În ce țări din Europa sunt permise
Adevarul
Peste 3,2 milioane de euro, găsiți de carabinieri în pereții unei case din Napoli. Banii, scoși cu gălețile din locuință. 34 de membri ai mafiei italiene au fost arestați
wowbiz.ro
Imagini sfâșietoare în Filiași! Sicriul cu trupul neînsuflețit al Valentinei a fost adus la casa părintească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce a apărut pe profilul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză. Apropiații sunt în stare de șoc: „Off, suflet frumos!”
iamsport.ro
Gică Popescu nu l-a menajat pe Denis Alibec: ”Are o mare vină!”
MediaFlux
Sprijin de 1.700 de lei la pensie. Pensionarii care se încadrează pentru a primi banii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte