Preşedintele slovac, despre necesitatea stării de urgenţă în Slovacia: „Secundele noastre de azi înseamnă ani de viaţă pentru alţii”

Ca urmare a creşterii alarmante a numărului de infectări, autorităţile din Cehia şi Slovacia au decis reinstaurarea stării de urgenţă. Zuzana Caputova, preşedintele slovac, a precizat că este momentul ca "oamenii să fie responsabili şi solidari", informează Mediafax.
Romania TV
29 sept. 2020, 08:39
Preşedintele slovac, despre necesitatea stării de urgenţă în Slovacia:

Preşedintele Slovaciei, Zuzana Caputova, a precizat că ”Secundele noastre de azi înseamnă ani de viaţă pentru alţii. Trebuie să fim responsabili şi solidari”.

Situaţia este extrem de gravă şi consider că trebuie să adoptăm măsuri foarte radicale şi foarte îndrăzneţe”, a declarat premierul slovac, Igor Matovic, la finalul unei reuniuni a celulei de criză.

Executivul slovac va instaura starea de urgenţă începând din 30 septembrie. Slovacia a mai impus o dată starea de urgenţă, la începutul pandemiei.

Citeste si Cehia şi Slovacia revin la starea de urgenţă, din cauza COVID. „Situaţia este foarte gravă, trebuie să luăm măsuri radicale”

La rândul său, şeful Executivului ceh, Andrej Babis, se va întruni cu membrii guvernului intenţionând să declare starea de urgenţă.

Slovacia are 5.4 milioane de locuitori şi 9.343 de cazuri COVID cu 44 de victime. Cehia are 10 milioane de locuitori şi 65.000 de cazuri de COVID, de 6 ori mai mult la mia de locuitori decât Slovacia.

Slovacia va interzice orice eveniment ce presupune adunarea grupurilor mari de persoane. Restaurantele, barurile şi cafenelele se vor închide după ora 22.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Top 10 recorduri care pot fi doborâte la Cupa Mondială 2026. Performanța uriașă de care sunt aproape Messi și naționala Argentinei
Capital.ro
Prețuri carburanți joi, 11 iunie. Unde găsesc șoferii cea mai ieftină benzină și motorină. Lista celor mai mici tarife
Playtech.ro
Ce salariu trebuie să câștigi pentru un apartament de 200.000 de euro? Dilema unui cuplu din București a stârnit o dezbatere aprinsă
Adevarul
„Situația din Crimeea ajunge și la noi”. Mesaje de panică privind lipsa de combustibil puse de ruși pe internet
wowbiz.ro
Imagini greu de privit de la înmormântarea lui Alexandru Neacșu! Medicul rezident găsit mort la Spitalul Floreasca a fost condus pe ultimul drum: „O mare durere”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incredibil ce a descoperit o familie din Botoșani în pâinea cumpărată de la magazin. A depus imediat plângere la Protecția Consumatorului
iamsport.ro
Ce transfer a făcut FCSB: ”E bun, e foarte bun. Am jucat împotriva lui”
MediaFlux
Recrutare masivă în Armata Română. Anunțul Ministrului Apărării
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți