Preşedinţia: Informaţia privind cele două românce moarte la Hula este FALSĂ

Informaţia lansată de comunitatea siriană din Timişoara potrivit căreia două românce ar fi murit în timpul atacurilor care au avut loc în Hula pe data de 25 mai este falsă, cele două femei fiind în viaţă, a declarat, pentru Mediafax, Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Băsescu.
Romania TV
02 iun. 2012, 14:16
Preşedinţia: Informaţia privind cele două românce moarte la Hula este FALSĂ

„Sunt în măsură să afirm că informaţia lansată de comunitatea siriană din Timişoara potrivit căreia două românce ar fi murit în timpul atacurilor care au avut loc în Hula pe 25 mai a.c. este falsă, iar cele două femei se află în viaţă”, a spus purtătorul de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu.

De asemenea, el a arătat că Administraţia Prezidenţială face apel la organizaţiile siriene din România „să nu lanseze informaţii false cu scopul de a-şi exprima convingeri politice”.

Totodată, Bogdan Oprea a menţionat că „Ambasada României din Republica Arabă Siriană este în măsură să acorde asistenţă celor aproximativ 14.000 de cetăţeni români aflaţi pe teritoriul Siriei”.

Preşedintele comunităţii siriene din Timişoara, Ziad Mashalmeh, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că două tinere din municipiu, care erau plecate de mai mult timp în Siria, la tatăl lor, au fost ucise în masacrul din Hula.

Potrivit dr. Ziad Mashalmeh, cele două tinere, în vârstă de 18 şi 23 de ani, erau surori din Timişoara şi se aflau la Hula, în Siria, unde se mutaseră de mai multă vreme la tatăl lor.

„Săptămâna viitoare, va fi zi de doliu la Timişoara în memoria celor două fete şi a celorlalte victime ale masacrului. Cele două tinere, Ahma şi Misrin, aveau 18 şi 23 de ani, iar tatăl lor, Abdul al Hakim, a studiat Medicina în Timişoara. Acesta s-a căsătorit cu o timişoreancă pe nume Georgeta, mama fetelor, dar s-a întors în Siria. Fetele au plecat şi ele de mai multă vreme în Siria, la tatăl lor. Nu ştim unde locuieşte acum mama fetelor ucise la Houla. Facem apel pe această cale să ne caute ca să o ajutăm în aceste momente grele”, a declarat corespondentului MEDIAFAX dr. Ziad Mashalmeh.

Ulterior, vineri, MAE preciza, la solicitarea MEDIAFAX, că informaţia legată de tinerele românce ucise în Siria nu a putut fi confirmată până la acel moment, autorităţile siriene arătând că întâmpină dificultăţi mari din cauza accesului anevoios în localitatea Houla.

„Ambasada României la Damasc a contactat Ministerul Afacerilor Externe şi al Repatriaţilor, care desfăşoară verificări în vederea clarificării acestei informaţii. Până în prezent nu a putut fi confirmată, autorităţile siriene arătând că întâmpină dificultăţi mari din cauza accesului anevoios în localitatea Houla. De asemenea, un oficial al MAE sirian a exprimat determinarea de a clarifica cât mai repede situaţia la care se face referire. Ambasada României în Siria monitorizează atent situaţia şi se află în contact strâns cu autorităţile siriene”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al MAE român, Ovidiu Dranga.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Adrian Mihalcea și Dinamo, iubirea interzisă! Ce legendă îl vrea antrenorul „câinilor”
Capital.ro
Pensiile calculate greșit vor fi corectate, iar pensionarii își vor primi banii retroactiv. Florin Manole: Sunt sigur că sunt greșeli acolo
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Porcul din gospodărie, între tradiție și faliment: „În următoarele trei săptămâni trebuie să vândă”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cutremur la CFR Cluj! Șumudică poate pleca în următoarele două săptămâni. Unde ar putea semna
MediaFlux
Au fost anunțate primele ninsori în București. Data la care Capitala va fi acoperită de zăpadă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT