Preţul eşecului la Yahoo! este e 137 de milioane de dolari. Cine va încasa aceşti bani

Compania Yahoo este scoasă la vânzare, după ce a pierdut războiul reclamelor în faţa Google şi Facebook şi a pierdut miliarde în afaceri ce nu au prosperat, însă chiar şi în această situaţie există o persoană care va avea de câştigat enorm.
Romania TV
19 apr. 2016, 14:41
Preţul eşecului la Yahoo! este e 137 de milioane de dolari. Cine va încasa aceşti bani

Marissa Mayer, CEO la Yahoo, ar putea pleca acasă cu 137 de milioane de dolari după vânzarea companiei. Şi asta cu toate că a eşuat în proiectul său, iar Yahoo are mari probleme financiare.

Mayer a câştigat deja 78 de milioane de dolari de la instalarea ei în fruntea Yahoo, în 2012, iar dacă va fi conceiată ar urma să încaseze o clauză de reziliere de 59 de milioane de dolari.

În 2014, Marissa Mayer a obţinut un pachet salarial de 48 de milioane de dolari, de două ori mai mare decât în anul precedent. Pentru anul în curs nu s-a comunicat pachetul salarial al Marissei Mayer, dar este greu de crezut că va rămâne cu salariul de bază de 2 milioane de dolari.

Ea ar putea încasa un bonus şi pentru că acţiunile sunt aproape de jumătatea valorii din 2014, conform unei clauze.