Preţurile locuinţelor, în scădere în Bucureşti. Vezi cum a evoluat piaţa în marile oraşe

Preţul mediu al apartamentelor calculat de imobiliare.ro, la nivel naţional, potrivit ofertelor existente pe propriul site, s-a deteriorat şi luna trecută, comparativ cu luna iulie, ajungându-se la un nou nivel minim de la debutul crizei finaciare. Faţă de perioada similară a anului trecut preţurile sunt mai mici cu peste 6%.
Romania TV
10 sept. 2012, 08:59
Preţurile locuinţelor, în scădere în Bucureşti. Vezi cum a evoluat piaţa în marile oraşe

„Valoarea medie a Indicelui naţional pentru apartamente noi şi vechi pentru luna august, 967 euro/mp util, este cu 0,8 % mai mică decât cea înregistrată în iulie. Înregistrăm, pentru a doua lună consecutiv, un nou nivel minim al preţurilor apartamentelor din România, de la începutul crizei imobiliare şi până în prezent„, potrivit imobiliare.ro.

Raportat la perioada similară a anului trecut, apartamentele la nivel naţional sunt mai ieftine cu 6,2%, tendinţa fiind una de accentuare a acestei diferenţe.

„Asistăm, pentru a doua lună consecutiv, la atingerea unui nou prag minim al indicelui preţurilor apartamentelor calculat la nivel naţional. Pe anumite categorii de apartamente, cum ar fi unităţile vechi cu trei camere din Braşov, înregistrăm scăderi de peste 4%, comparabile cu cele de la începutul crizei. În acelaşi timp, în Constanţa de exemplu, Indicele imobiliare.ro a înregistrat un nivel minim record atât pe segmentul nou, cât şi pe cel vechi”, a spus Adrian Erimescu, directorul general imobiliare.ro.

Evoluţie preţuri Bucureşti

Preţul mediu cerut pentru apartamentele noi din Bucureşti a ajuns în luna august la valoarea de 1.287 euro/mp util, în uşoară scădere faţă de luna iulie. În comparaţie cu august 2011, preţul mediu cerut pentru apartamentele noi din Capitală este în prezent cu aproape 6% mai mic. Deşi apartamentele noi cu două şi trei camere s-au scumpit în acest interval, evoluţia preţurilor garsonierelor a fost contrarie. Unităţile locative cu o cameră s-au ieftinit cu 0,3% în ultimele treizeci de zile.

Luna august nu a adus modificări importante de preţ în cazul apartamentelor vechi din Capitală. Totuşi, cu o valoare medie de 1.048 euro/mp de suprafaţă utilă, acestea sunt cu 5,8% mai ieftine decât în 2011. Pe categorii de apartamente, cea mai mare oscilaţie a fost înregistrată în cazul garsonierelor, care s-au scumpit cu 1%. Apartamentele cu două camere s-au ieftinit cu 0,3%. În acelaşi timp, unităţile cu trei camere s-au ieftinit cu 0,2%. Față de aceeași perioadă a anului trecut, cea mai mare diferență este constatată în cazul apartamentelor cu trei camere care sunt mai ieftine, în prezent, cu peste 7%.

Preţ apartamente Braşov

În ultimele treizeci de zile, preţurile apartamentelor din Braşov au înregistrat cel mai mare ritm de scădere, în special sub influenţa evoluţiei apartamentelor noi. Conform Indicelui imobiliare.ro, preţul mediu cerut pentru apartamentele scoase la vânzare a atins, în luna august, valoarea de 850 euro/mp de suprafaţă utilă, cu 2,2% mai puţin decât în luna precedentă. Preţul mediu actual este foarte apropiat de valoarea minimă a ultimilor patru ani, atinsă în luna mai 2012 (848 euro/mp util). Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, preţurile actuale sunt, în medie, cu 2,3% mai mici. Preţul mediu solicitat pentru apartamentele noi din ansamblurile rezidenţiale braşovene a scăzut în ultimele treizeci de zile până la valoarea de 889 euro/mp util. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, apartamentele noi sunt mai ieftine cu 2,6%.

Preţurile au luat-o la vale în Cluj

Cluj-Napoca s-a numărat printre oraşele în care preţurile apartamentelor au crescut în luna august. Chiar dacă vorbim de o creştere de doar 0,4%, evoluţia din ultima perioadă vine pe fondul mai multor luni consecutive de scădere a preţurilor. Astfel, Indicele imobiliare.ro pentru apartamentele din Cluj-Napoca pentru luna august are o valoare medie de 903 euro/mp. Valoarea actuală este cu peste 6% sub cea înregistrată în urmă cu 12 luni şi, totodată, foarte apropiată de recordul minim înregistrat de la începutul crizei până în prezent pentru preţurile apartamentelor din Cluj-Napoca, stabilit în iulie. Apartamentele noi din oraşul de pe Someş s-au ieftinit cu 1% în ultimele treizeci de zile, până la 813 euro/mp util în august. Un nou nivel minim este atins pe acest segment. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, apartamentele noi din Cluj-Napoca sunt mai ieftine cu peste 12% şi au cel mai accentuat ritm de scădere dintre toate oraşele analizate.

Preţuri mai mici cu 9,5% în Constanţa

Apartamentele scoase la vânzare în Constanţa continuă să se ieftinească. Indicele imobiliare.ro calculat la nivelul oraşului pentru luna august a atins valoarea de 864 euro/mp util, cu 1,4% mai puţin decât în luna precedentă. Valoarea actuală este cu 9,5% mai mică decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. În august, a fost atins, totodată, nivelul minim al preţurilor apartamentelor din Constanţa din ultimii patru ani. În ceea ce priveşte evoluţia preţului mediu cerut pentru apartamentele noi, înregistrăm o scădere de 1,8%, de la 908 euro/mp util până la 892 euro/mp util. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, preţurile solicitate pentru apartamentele noi din Constanţa rămân, în medie, cu 5% mai mici, nivelul actual fiind totodată cel mai scăzut înregistrat pe acest segment de la începutul crizei până în prezent.

DailyBusiness
Guvernul a pus gând rău concediilor bugetarilor. Cine ar urma să mai primească vouchere de vacanță
Spynews
Alina Sorescu, profund afectată de o declarație a fostului soț, Alexandru Ciucu. Cât de deranjată a fost cântăreața: „El pleca des”
Bzi.ro
Imagini tulburătoare! Ultima apariție publică a lui Mihai Leu! Cum arăta fostul pugilist
Fanatik.ro
Rezultate Evaluarea Națională 2025. La ce oră se afișează, de fapt, notele pe 3 iulie. Admitere liceu 2025 în urma notelor obținute
Capital.ro
TAXĂ suplimentară în România. Se introduce în toată țara. Premierul a anunțat personal: De la 1 ianuarie
Playtech.ro
Planta care te-ar putea îmbogăți. În primii ani, scoți peste 15.000 de euro la hectar, dar apoi poți câștiga și 100.000
DailyBusiness
Dragoş Anastasiu, vicepremier: ”O să fie o ordonanţă Trenuleţ”. Guvernul pregătește majorarea TVA la 21%, iar cel la alimente la 11%. Pensiile peste 3.000 lei scad, cresc impozitele locale și prețul carburanților
Adevarul
„Legat de motocicletă și târât”. Kievul anchetează o posibilă execuție a unui prizonier de război
wowbiz.ro
Scene sfâșietoare au avut loc la spital, înainte ca Mihai Leu să moară: „Când am intrat la el în rezervă...”
Spynews
Ingredientul de 2 lei pe care trebuie să îl adaugi în cartofii la cuptor pentru a fi crocanți la exterior. Bucătarii profesioniști folosesc acest truc
Spynews
Cod galben de caniculă în România! 15 județe se topesc în orele următoare sub temperaturi extreme | HARTA
Evz.ro
Schimbarea regimului de pensii. Acești români, direct vizați
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Gigi Becali şi-a făcut apariția cu mare stil la nunta fiicei lui Gică Hagi! Cum a arătat miliardarul de la FCSB
kanald.ro
Ce se întâmplă cu pensiile și salariile românilor în 2026. Ilie Bolojan a făcut anunțul în urmă cu puțin timp
Cancan.ro
Medicul care l-a tratat pe Mihai Leu, dezvăluiri despre ultimele clipe din viața sportivului: 'În final, a cedat și inima' 😢
Playsport.ro
Dacă ai mașina fabricată înainte de 2019, ar putea avea defecțiuni grave. Ce trebuie să faci rapid, conform RAR
Capital.ro
Închisoare de până la 6 ani pentru Călin Georgescu. Lovitură pentru fostul candidat. Nu se aștepta la asta
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Milionarul a petrecut noaptea cu o blondă, înainte să anunțe despărțirea de soție. S-a aflat cine e misterioasa femeie
stirilekanald.ro
Andreea s-a sinucis la doar 13 ani. Unchiul ei a găsit-o cu ștreangul de gât într-o pădure lângă casă: "S-ar fi certat cu prietenul ei"
Încep concedierile în rândul bugetarilor! Lista instituțiilor care vor reduce drastic personalul în perioada următoare
MediaFlux
Toți oamenii lui Bolojan: cine sunt și cât câștigă consilierii și secretarii de stat
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Aparatul bugetar administrativ în România: instituţii, evoluţie şi recomandări