Prezenţă de 85% la simularea Bacalaureatului şi de 95% la cea a Evaluării Naţionale, în Capitală

Prezenţa la simularea examenelor naţionale din Capitală a fost, miercuri, de 95,33% la evaluarea naţională şi de 85,21% la bacalaureat, ceea ce poate fi considerat ca obiectiv realizat pentru această sesiune, a declarat inspectorul general şcolar Constantin Trăistaru.
Romania TV
30 ian. 2013, 15:17
Prezenţă de 85% la simularea Bacalaureatului şi de 95% la cea a Evaluării Naţionale, în Capitală

La ambele simulări, miercuri a fost programată proba de limba şi literatura română, susţinută de elevii claselor a VIII-a şi a XII-a, iar vineri va avea loc cea de matematică.

A fost o prezenţă foarte bună la prima simulare a examenelor naţionale. Pot spune că ne-am atins obiectivul. La acest moment, am fost interesaţi nu atât de rezultate, cât să avem o prezenţă cât mai bună. Părinţii, elevii şi profesorii vor decide dacă nota la această sesiune va fi trecută în catalog”, a mai spus şeful Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB).

Inspectorul general Constantin Trăistaru a mulţumit profesorilor, părinţilor şi elevilor pentru seriozitatea cu care au tratat această simulare, foarte importantă, în opinia lui, pentru fiecare şcolar în parte.

Aproximativ 30.000 de elevi au fost înscrişi la simularea examenelor de evaluare naţională şi de bacalaureat organizată în Capitală. La simularea bacalaureatului au fost înscrişi 16.500 de elevi, iar pentru evaluarea naţională, aproximativ 13.500 de elevi din clasa a VIII-a.

Probele sunt organizate în şcoli, în intervalul orar 11.00-14.00. La simularea bacalaureatului pot participa şi candidaţii din promoţiile anterioare care nu au promovat examenul, a precizat, luni, Gabriel Vrânceanu, inspector de specialitate în cadrul comisiei de organizare a simulării de la ISMB.

Conducerile unităţilor de învăţământ au organizat orarul cursurilor astfel încât simularea examenelor naţionale să se desfăşoare conform programului anunţat.

„Şcolile vor organiza simularea astfel încât să fie cât mai apropiată de examenul care va avea loc în vară. Astfel, elevii vor fi aşezaţi în clase în ordinea alfabetică, câte unul în bancă, iar sălile vor avea sisteme de supraveghere video. Subiectele vor cuprinde materia la zi studiată de elevi în clasa a VIII-a, respectiv a XII-a, dar şi elemente recapitulative, adică din materia studiată începând cu clasa a V-a pentru evaluarea naţională şi cu clasa a IX-a pentru bacalaureat. În niciun caz subiectele de la simulare nu vor cuprinde materia nepredată”, a mai spus inspectorul Vrânceanu.

În legătură cu trecerea în catalog a notelor de la simulările din 30 ianuarie şi 1 februarie, inspectorul ISMB a spus că decizia va fi luată după o discuţie între părinţi, profesori şi elevi.

„Noi am spus să nu sugerăm nici trecerea notelor în catalog, dar nici netrecerea lor. Dacă profesorii, părinţii şi elevii decid, în urma unui dialog, că nota unui copil poate fi trecută în catalog din anumite raţiuni, este o decizie punctuală. La fel şi în cazul în care hotărăsc ca nota să nu fie trecută în catalog. Dar, în baza acestor rezultate, fiecare profesor, fiecare unitate de învăţământ vor stabili un plan de acţiune pentru pregătirea elevilor în contextul celei de-a doua sesiuni a simulării, când notele vor fi trecute în catalog, cât şi pentru examenul final”, a precizat Vrânceanu.

El a mai spus că este mult mai importantă, în această sesiune, prezenţa elevilor la simulare decât nota în sine, precizând că absenţele la simulare vor fi trecute în catalog.

„În acest fel, ei vor vedea cum se desfăşoară, în linii mari, un examen şi vor asuma cunoştinţele dobândite până acum. Într-un fel îşi pot evalua cunoştinţele. Nu este nimic dacă vor lua o notă slabă, dar este mai grav dacă lipsesc. Absenţele la simulare vor fi trecute în catalog”, a adăugat Vrânceanu.

Simulările evaluării naţionale şi examenului de bacalaureat sunt descentralizate. Fiecare inspectorat şcolar îşi stabileşte propriul calendar şi propria metodologie, acestea urmând să aibă loc până la sfârşitul lunii aprilie.

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, spunea că procentele mici de promovabilitate înregistrate la examenele naţionale nu sunt un semn bun şi trebuie făcută o analiză pentru a vedea care sunt cauzele acestora.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
„Universitatea Craiova are 5 titluri și 9 cupe! Indubitabil!”. Mihai Rotaru explică decizia instanței în războiul cu Adrian Mititelu
Capital.ro
Probleme pentru Elena Udrea. Fostul ministru, din nou în instanță după decizia luată de BTT
Playtech.ro
La 90 de ani, este cea mai vârstnică studentă din România. Merge zilnic la facultate și visează deja la masterat: „Viața e frumoasă și trebuie trăită”
Adevarul
Japonia testează un avion de pasageri de cel puțin două ori mai rapid decât legendarul Concorde. Două ore de la Tokyo în SUA
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andreea Micu, o tânără interpretă de muzică populară, s-a stins din viață la doar 17 ani. Artistei i s-a făcut rău înainte de un spectacol: ,,Andreea noastră nu mai cântă”
iamsport.ro
”Mâine pleci acasă!”. L-a sfidat în față pe Gică Hagi, iar ”Regele” s-a înfuriat: ”E prima oară în cariera mea!”
MediaFlux
Câte zile libere au românii în a doua jumătate a anului 2026
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi