Cu ce se scrie la Bacalaureat și Evaluarea Națională în 2026. Ce riști dacă folosești altă culoare sau pastă corectoare

Elevii care susțin Bacalaureatul 2026 și Evaluarea Națională 2026 trebuie să folosească doar anumite instrumente la redactarea lucrărilor scrise. În caz contrar, se poate ajunge la anularea lucrării.
Alexandra Dumitrescu
09 iun. 2026, 09:47
Cu ce se scrie la Bacalaureat și Evaluarea Națională în 2026. Ce riști dacă folosești altă culoare sau pastă corectoare

Elevii care participă la examenul național de Bacalaureat 2026 și la Evaluarea Națională 2026 au voie să folosească doar anumite instrumente pentru redactarea lucrărilor scrise. Regula este valabilă pentru examenele naționale, iar scrierea cu altă culoare poate duce la probleme în evaluarea lucrării.

Cu ce se scrie la la Bacalaureat 2026

La probele scrise ale examenului de Bacalaureat 2026, elevii pot folosi pix cu pastă albastră sau stilou cu cerneală albastră. Creionul negru este permis doar în cazul exercițiilor care necesită desene, schițe sau figuri, în funcție de cerințele subiectului.

Ministerul Educației păstrează aceleași reguli privind redactarea lucrărilor, conform metodologiei de organizare și desfășurare a examenului național de Bacalaureat valabilă și pentru sesiunea 2026.

Citește și: Turiști străini atacați de urși pe Transfăgărășan. Mesaje RO-Alert

Cu ce se scrie la Evaluarea Națională 2026

La Evaluarea Națională 2026, elevii de clasa a VIII-a sunt obligați să scrie exclusiv cu pix cu pastă albastră sau cu stilou cu cerneală albastră.

Precum și la examenul de Bacalaureat, creionul negru poate fi utilizat doar în situațiile în care subiectele solicită realizarea de scheme, desene sau figuri geometrice, conform Antena 3 CNN.

Folosirea cernelii negre pentru redactarea lucrării poate duce la riscul anulării acesteia.

Sunt permise sublinierile și marcajele?

Conform clarificărilor transmise în anii anteriori pentru examenele naționale, elevii au voie să facă anumite marcaje pe subiecte: la Limba și literatura română sunt permise sublinierile în text, iar la Matematică pot fi realizate marcaje pe figurile geometrice sau completări ale desenelor. De asemenea, figurile geometrice pot fi realizate atât cu creion, cât și cu pix sau stilou cu cerneală albastră, în funcție de cerință.

În cazul unui răspuns greșit, nu este permisă utilizarea pastei corectoare sau ștergerea acestuia. Corectarea se face prin tăierea cu o linie orizontală a variantei greșite, după care candidatul continuă redactarea răspunsului corect, conform instrucțiunilor din sala de examen.

Prezența sau folosirea pastei corectoare pe foaia de examen poate duce la anularea lucrării.

Citește și: Motivul pentru care Cristina Cioran și-a dus fiica în vârstă de 5 ani să-și vadă tatăl în închisoare: „Am decis că Ema trebuie să afle adevărul. L-am vizitat, au vorbit, s-au îmbrățișat”

Recomandări pentru examen

Este recomandat ca elevii să aibă la ei cel puțin două pixuri sau stilouri cu cerneală albastră, verificate în prealabil, pentru a evita orice problemă în ziua examenului.

Regulile aplicabile la Bacalaureat 2026 și Evaluarea Națională 2026 sunt stabilite prin metodologiile și ordinele Ministerului Educației și sunt obligatorii pentru toți candidații.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
FCSB, cifre șocante cu Auda! Unde a pierdut, de fapt, Marius Baciu meciul din Conference League: Târnovanu nu e singurul vinovat. Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar vineri, 24 iulie. Cât valorează euro și dolarul înainte de weekend. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
De ce pensie ai nevoie pentru un trai decent în România. Mulţi români nu primesc nici jumătate din bani
Adevarul
Planul secret pentru „Santinela NATO” la Marea Neagră. Obstacolul neașteptat în calea României
wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Imagini-bombă cu Simona Țăranu, care s-a refugiat într-un colț de paradis | GALERIE FOTO
MediaFlux
EXCLUSIV Primele imagini de la priveghiul actriței Adela Mărculescu. Trupul neînsuflețit, depus la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou“. Unde va fi înmormântată FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România