Prieteni şi necunoscuţi i-au adus un ultim omagiu Aurei Ion, studenta decedată în tragedia din Apuseni

Colegi, prieteni, o fostă profesoară din liceu, dar şi necunoscuţi au mers miercuri la capela Cimitirului Ghencea Militar III, unde a fost depus trupul neînsufleţit al Aureliei Ion, pentru a-i aduce acesteia un ultim omagiu, oamenii arătându-se plini de admiraţie, trişti şi revoltaţi.
Filip Stan
22 ian. 2014, 16:49
Prieteni şi necunoscuţi i-au adus un ultim omagiu Aurei Ion, studenta decedată în tragedia din Apuseni

Pe poarta cimitirului au intrat mai multe grupuri de tineri cu flori, alături de Raluca Tudor, fostă profesoară, care a avut-o la clasă pe Aurelia Ion la Liceul Barbu, relatează Mediafax.

„Nu pot să cred că nu mai e Aura, o fată minunată, un copil minunat. (…) Când am primit ieri telefon mi s-au tăiat picioarele„, a spus femeia printre lacrimi, având în mână o poză cu tânără studentă.

Fosta profesoară a mai povestit că Aurelia, în anul V la Institutul Medico-Militar din Bucureşti, a făcut facultatea, pe care şi-a dorit-o foarte mult, cu mare pasiune, şi că îşi dorea să intre în trupele NATO, dar şi să se specializeze în cardiologie.

„Învăţa foarte bine. Şi eu am împins-o să facă medicina militară: «Du-te, că-i frumoasă, e ceva mai special, eşti o fire tenace, e păcat să nu faci». (…) Era o fată foarte optimistă şi foarte stăpână pe ea şi frumoasă, era ca o artistă. (…) Făcea voluntariat. Ea s-a dus să salveze nişte oameni şi, pentru incompetenţa oamenilor, copilul ăsta a ajuns aici„, a mai spus femeia arătând că este revoltată, ca şi familia Aureliei şi ca toată lumea, pentru ceea ce s-a întâmplat.

Printre cei care au mers miercuri la capelă a fost şi o studentă la Medicină, care nu o cunoştea pe Aurelia Ion.

„Sunt tot studentă la Medicină, sunt anul IV, mă gândesc că oricare dintre noi putea să fie în locul ei şi ce s-a întâmplat trebuie să ne facă pe noi să fim altfel. (…) Pentru că e foarte mult orgoliu, peste tot, să nu mai fie aşa, să fim o echipă. Trebuie să ne ajutăm între noi ca să putem să ajutăm mai departe„, a spus tânăra.

Aurelia Ion, studenta care a decedat în urma accidentului aviatic din Munţii Apuseni, a fost avansată post-mortem la gradul de locotenent şi va fi înmormântată, joi, cu onoruri militare.

CITEŞTE ŞI Măruţă şi Andra le aduc un omagiu victimelor accidentului aviatic din Apuseni

Aurelia Ion avea 23 de ani, era ofiţer-student în anul V la Institutul Medico-Militar din Bucureşti şi făcea un stagiu de pregătire la Spitalul Fundeni. De-a lungul studiilor, tânăra s-a implicat voluntar în numeroase activităţi pe linie medicală, potrivit MApN.

Comandantul Institutului Medico-Militar, Dragos Cuzino, a declarat că Aurelia Ion şi-a dorit din copilărie să fie medic, ea fiind o studentă eminentă, devotată, care se afla alături de unii dintre cei mai buni medici din România.

„Vreau să îmi exprim regretul şi tristeţea profundă faţă de pierderea suferită. E o pierdere imensă, a noastră, a medicinei militare în primul rând. Mă gândesc aici la colegii şi camarazii din armată, din Ministerul Apărării, până la conducerea Ministerului Apărării”, a spus colonelul dr. Dragoş Cuzino.

Studenta Aurelia Ion şi pilotul Adrian Iovan şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni de tip BN2, la bordul căruia se afla un echipaj medical, a aterizat forţat, luni după-amiază, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba.

VEZI ŞI Cum arată AVIONUL MORŢII după accident. Vezi ce HIBE are, cu toate că a fost inspectat în DECEMBRIE 2013 VIDEO

Coordonatorul SMURD Cluj, dr. Adela Golea, a declarat că tânăra a fost găsită în stop cardio-respirator de către echipajele care au ajuns la faţa locului. Medicii au făcute „reprize” de resuscitare atât la locul accidentului, cât şi în ambulanţă, dar, în final, s-au văzut nevoiţi să declare decesul.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT