Prigoană, vizitat de o roşcată misterioasă. Ce spune Bahmu despre presupusa AMANTĂ

Deşi mulţi se aşteptau ca Silviu Prigoană şi Adriana Bahmuţeanu să revină la sentimente mai bune, se pare că între cei doi nu mai există cale de împăcare.
Romania TV
28 sept. 2012, 14:38
Prigoană, vizitat de o roşcată misterioasă. Ce spune Bahmu despre presupusa AMANTĂ

Zilele trecute, Adriana Bahmuţeanu anunţa că nu se mai întoarce la Prigoană nici în ruptul capului, şi se pare că nici parlamentarul nu se mai gândeşte la ea. Cel puţin aşa scrie nefiltrat.ro, care prezintă fotografia unei domnişoare roşcate şi cu ochii verzi despre care notează că ar fi amanta lui Silviu Prigoană.

Potrivit sursei citate, roşcata se numeşte Alexandra şi a fost instalată în funcţia de manager al postului Etno TV, ocupată de Adriana Bahmuţeanu înainte de despărţirea de Silviu Prigoană. Se pare că Alexandra este foarte apropiată de Prigoană şi chiar i se adresează acestuia folosind prenumele, un motiv în plus pentru alţi angajaţi să suspecteze că relaţia lor nu este doar una profesională.

Zvonurile au ajuns şi la urechile Adrianei Bahmuţeanu, care a aflat de la foştii colegi de la Etno despre tânăra Alexandra, care a fost prezentată drept o rudă mai îndepărtată de la Gherla. „Eu îi cunosc toate rudele, dar pe fata asta n-am văzut-o niciodată. Am înţeles că-i spune pe nume lui Silviu, ceea ce nimeni nu-şi permite. S-a instalat în biroul meu şi merge în fiecare zi la machiaj şi le spune fetelor să o machieze, pentru că aşa a spus Silviu. Despre mine vorbeşte foarte urât şi mă deranjează, pentru că totuşi sunt mama copiilor lui Silviu, nu cred că merit aşa ceva„, a declarat Adriana Bahmuţeanu pentru nefiltrat.ro. „Am auzit că-l vizitează des acasă şi nici măcar nu se ascunde, le spune angajaţilor că s-a îmbrăcat frumos pentru că merge la Prigoană„, a adăugat Bahmu.

După opt ani de relaţie, presărată cu scandaluri şi cu trei divorţuri, Silviu Prigoană şi Adriana Bahmuţeanu s-au despărţit din nou la începutul lunii august. Parlamentarul a intentat divorţ la Judecătoria Sectorului 3, iar cel puţin până la pronunţarea divorţului cei doi fii ai cuplului rămân în grija mamei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Șumudică i-a făcut primul 11 lui Gigi Becali la FCSB: „Hai că m-am enervat deja!”
Capital.ro
Banii intră mai devreme pe card în noiembrie 2026. Calendarul oficial pentru pensii, alocații și indemnizații
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT