Prim-ministru Viorica Dăncilă cere desecretizarea protocoalelor încheiate între SRI şi alte instituţii ale statului

Premierul Viorică Dăncilă solicită desecretizarea protocolalelor încheiate între SRI şi alte instituţii ale statului, "având în vedere interesul public privind clarificarea unor chestiuni extrem de importante pentru funcţionarea României că stat democratic în care funcţionează separaţia puterilor în stat, precum şi poziţia oficială exprimată astăzi de Administraţia Prezidenţială", a anunţat, vineri seară, Guvernul.
Romania TV
16 mart. 2018, 19:52
Prim-ministru Viorica Dăncilă cere desecretizarea protocoalelor încheiate între SRI şi alte instituţii ale statului

Conform sursei citate, solicitarea prim-ministrului se bazează pe prevederile legale potrivit cărora „se interzice clasificarea că secrete de stat a informaţiilor, datelor sau documentelor în scopul ascunderii încălcărilor legii, erorilor administrative, limitării accesului lainformatiile de inters public, restrângerii ilegale a exerciţiului unor drepturiale vreunei persoane sau lezării altor interse legitime”.

Potrivit legii, desecretizarea sau trecerea la un alt nivel de secretizare a informaţiilor secrete de stat se realizează de către împuterniciţii şi funcţionarii superiori abilităţi prin lege să atribuie niveluri de secretizare, cu avizul prealabil al instituţiilor care coordonează şi controlul masurilor privitoare la protecţia informaţiilor clasificate.

Citeşte şi Tudorel Toader: În calitate de ministru voi solicita desecretizarea protocoalelor dintre DNA şi SRI

În situaţia protocoalelor de colaborare între SRI şi alte instituţii ale statului, persoanele care au dreptul să declasifice respectivele informaţii sunt conducătorii instituţiilor semnatare, care, în speţă, au şi calitatea de autoritate desemnată de securitate. Potrivit art. 14 din Legea 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, CSAT asigură coordonarea, la nivel naţional, a tuturor programelor de protecţie a informaţiilor clasificate, potrivit News.ro.

Citeşte şi Preşedinţia: CSAT nu a impus încheierea protocoalelor SRI – DNA

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării nu a aprobat, prin Hotărâri, încheierea unor protocoale între Serviciul Român de Informaţii şi Direcţia Naţională Anticorupţie sau între Serviciul Român de Informaţii şi alte entităţi ale statului şi nu a stabilit, prin prevederile hotărârilor aprobate, atribuţii suplimentare în sarcina acestora. Protocoalele au fost încheiate fie la solicitarea Serviciului Român de Informaţii, fie la solicitarea celorlalte entităţi implicate, în baza unor prevederi ale legilor sau regulamentelor proprii de organizare şi funcţionare, precizează Administraţia prezidenţială.

Administraţia prezidenţială a emis, vineri, un comunicat de presă, în urma afirmaţiilor vehiculate recent în spaţiul public referitoare la protocoale secrete încheiate între Serviciul Român de Informaţii şi alte instituţii, în baza unor Hotărâri ale Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, precum şi la declasificarea acestora.

Conform prerogativelor legale conferite de Constituţia României şi de Legea de organizare şi funcţionare nr. 415/2002, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării este autoritatea administrativă autonomă învestită cu organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională. Prin deciziile sale, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a stabilit cadrul general strategic de coordonare pe domenii precum combaterea criminalităţii organizate şi a corupţiei, a contrabandei, combaterea evaziunii fiscale, prevenirea şi combaterea terorismului, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, prin deciziile Consiliului Suprem de Apărare a Ţării sau pentru punerea în aplicare a prevederilor acestora, nu s-a stabilit în mod concret şi nu s-a impus încheierea unor protocoale între instituţiile statului român.

Preşedinţia precizează că aceste protocoale reprezintă acorduri bilaterale sau multilaterale, încheiate cu acordul părţilor implicate, cu respectarea prevederilor legilor şi regulamentelor proprii de organizare şi funcţionare.

Prin Hotărârile adoptate, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării nu a stabilit instituţiilor abilitate ale statului atribuţii suplimentare faţă de cele prevăzute în actele normative în baza cărora li se asigură organizarea şi funcţionarea. La nivelul CSAT, au fost aprobate doar direcţii de acţiune şi măsuri generale pentru prevenirea sau înlăturarea riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, dispuse în temeiul Legii 415/2002, se arată în comunicat.

”Prin urmare, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării nu a aprobat, prin Hotărâri, încheierea unor protocoale între Serviciul Român de Informaţii şi Direcţia Naţională Anticorupţie sau între Serviciul Român de Informaţii şi alte entităţi ale statului şi nu a stabilit, prin prevederile Hotărârilor aprobate, atribuţii suplimentare în sarcina acestora. Protocoalele au fost încheiate fie la solicitarea Serviciului Român de Informaţii, fie la solicitarea celorlalte entităţi implicate, în baza unor prevederi ale legilor sau regulamentelor proprii de organizare şi funcţionare. O parte dintre protocoalele încheiate între Serviciul Român de Informaţii şi alte instituţii ale statului român au fost deja puse la dispoziţia Comisiei parlamentare pentru exercitarea controlului asupra activităţii SRI, la solicitarea acesteia”, subliniază Administraţia prezidenţială.

Citeşte şi Claudiu Manda: Comisia SRI va decide dacă va cere desecretizarea protocolului dintre SRI şi Parchetul General

În ceea ce priveşte declasificarea, cadrul legal naţional incident, respectiv Legea nr. 182/2002, H.G. nr. 585/2002 şi H.G. nr. 781/2002, stipulează următoarele: informaţiile clasificate din categoria secrete de stat pot fi declasificate prin Hotărâre a Guvernului, la solicitarea motivată a emitentului; declasificarea ori trecerea la un nivel inferior de clasificare este realizată de persoanele sau autorităţile publice competente să aprobe clasificarea şi nivelul de secretizare a informaţiilor respective; informaţiile se declasifică dacă: a. termenul de clasificare a expirat; b. dezvăluirea informaţiilor nu mai poate prejudicia securitatea naţională, apărarea ţării, ordinea publică ori interesele persoanelor de drept public sau privat deţinătoare; c. clasificarea a fost atribuită de o persoană neîmputernicită prin lege. Informaţiile din categoria secrete de serviciu se declasifică de conducătorii unităţilor care le-au emis.

”Întrucât Consiliul Suprem de Apărare a Ţării nu a emis Hotărâri prin care să impună încheierea unor protocoale între Serviciul Român de Informaţii şi alte entităţi sau Hotărâri prin care să aprobe astfel de protocoale, activitatea de desecretizare a acestora nu intră în responsabilitatea Consiliului şi, cu atât mai puţin, a Preşedintelui Românieiâ”, se mai arată în comunicat.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Ce avere are fostul ”galactic” Gareth Bale. Clubul trecut prin Premier League pe care vrea să-l cumpere
Capital.ro
Dispariția numerarului. Planul Băncii Centrale Europene de trecere la banii digitali. Ce „dezavantaje” au banii cash
Playtech.ro
Ce să adaugi în varul pentru copaci pentru un efect dublu. Protejează pomii și nici nu se curăță după ploi
Adevarul
„Oricum mă duc, hai să mor în ale mele, să fiu măreț!”. Dialog cutremurător cu Mircea Lucescu, înainte ca tehnicianul să intre în comă
wowbiz.ro
Codruța Filip, dezvăluiri șocante despre divorț: „Tot ce am trăit în anii ăștia nu a fost real”. Reacția lui Valentin Sanfira: „Nu tac pentru că nu am ce spune…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Mircea Lucescu a făcut infarct. Anunțul făcut de Spitalul Universitar despre starea de sănătate a selecționerului
iamsport.ro
Ilie Dumitrescu, reacție nervoasă în studioul Digi Sport: ”Să vină el și să vă facă emisiunile și întrebările!”
MediaFlux
800.000 de pensionari primesc bani în plus. Anunțul Casei de Pensii
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj