Prima apariție a prințesei de Walles după operație. Unde a fost surprinsă Kate Middleton

Kate Middleton a fost fotografiată de paparazii în Windsor în timp ce se plimba alături de soțul ei, prințul William. Mai mult, prințesa de Walles a mers și la cumpărături.
Alina Costache
19 mart. 2024, 10:49
Prima apariție a prințesei de Walles după operație. Unde a fost surprinsă Kate Middleton

Noi imagini cu prinţesa Kate au fost publicate luni seară de presa din Marea Britanie. Prințesa apare zâmbind alături de soţul ei, prinţul William, la o piaţă agricolă din Windsor, în vestul Londrei.

O înregistrare video publicată de tabloidul The Sun şi o fotografie o arată pe Kate, 42 de ani, mergând alături de soțul ei, la cumpărături. Potrivit presei britanice, imaginile cu prinţesa şi soţul ei, moştenitorul tronului Marii Britanii, au fost realizate sâmbătă în faţa unei pieţe locale de fermieri din Windsor, nu departe de casa familiei lor de la ţară.

Lunea trecută, Kate a fost fotografiată într-o maşină cu William.

Kate a suferit o operaţie abdominală majoră în 16 ianuarie. Palatul avertizase că ea nu va reveni la îndatoririle publice înainte de Paşte.

Citește și: Kate Middleton, scuze publice pentru fotografia editată: „Ca fotograf amator, experimentez”

Dar absenţa îndelungată a prinţesei, de obicei una dintre cele mai fotografiate femei de pe planetă, a dat naştere la tot felul de teorii.

Publicarea, la 10 martie, a unei fotografii cu Prinţesa de Wales, zâmbitoare şi înconjurată de copiii săi, cu ocazia Zilei Mamei, trebuia să fie răspunsul. Dar descoperirea multiplelor retuşuri pe fotografie, retragerea acesteia de către cinci dintre marile agenţii de presă (inclusiv AFP) care o publicaseră şi scuzele categorice ale lui Kate, care şi-a asumat responsabilitatea spunând că „a încercat să se priceapă la editare”, au avut un efect complet opus.

Citește și: Dieta de vară a lui Kate Middleton. Ce consumă în fiecare zi pentru a-și păstra silueta de prințesă

Luni seara, The Sun a însoţit noile imagini cu un mesaj adresat prinţesei: „Mă bucur să te văd, Kate”, scria acesta.

„Această imagine va reduce la tăcere teoriile conspiraţiei”, afirmă Daily Mail. De asemenea, ea îi va „linişti pe fani că prinţesa se recuperează bine” după operaţie, adaugă ziarul.

Potrivit The Sun, Kate şi William au participat duminică şi la un eveniment sportiv la care au asistat cei trei copii ai lor, George, Charlotte şi Louis.

Presa britanică a relatat în weekend şi luni că nu se aşteaptă ca prinţesa de Wales să revină la îndatoririle publice până la 17 aprilie.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Joao Paulino, fratele geamăn al lui Joao Paulo, interviu despre venirea în SuperLiga, Cupa Mondială 2026 și FCSB: ”Să jucăm în aceeași echipă e mereu bine”
Capital.ro
Alexandru Nazare vine cu vești despre pensii și CASS. Ce se întâmplă cu indexarea și contribuția pentru mame
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu pensiile, salariul minim și șomaj, conform programului de guvernare a lui Adrian Vestea
Adevarul
Subiectele de la Evaluarea Națională 2026, publicate pe rețelele sociale în timpul examenului
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A crezut că i-a venit sfârșitul după ce Gigi Becali l-a dus la Fane Spoitoru acasă: ”Am înghețat! Erau toți dezbrăcați și tatuați”
MediaFlux
Scrisoarea celor 23 din PNL: Aripa Veștea respinge ultimatumul lui Bolojan și cere încetarea „linșajului politic” intern
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?