PRIMA CASĂ 2018: reîncepe programul, care este noutatea din acest an

PRIMA CASĂ 2018: Fondurile alocate programului „Prima Casă” sunt în scădere, dar acesta va mai funcţiona câţiva ani, fiind lansat spre deblocarea creditelor pentru achiziţia de locuinţe, a declarat directorul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Alexandru Petrescu.
Filip Stan
15 feb. 2018, 19:20
PRIMA CASĂ 2018: reîncepe programul, care este noutatea din acest an

Programul Prima Casă are o predictibilitate clară. Am avut în 2017, 2,5 miliarde de lei alocare, în 2016, aproape trei miliarde de lei, în anul 2018 avem două miliarde de lei, la fel şi în 2019 şi 2020, iar în anul 2021 va fi o alocare de 1,5 miliarde de lei. Programul este unul dintre cele mai de succes programe guvernamentale postdecembriste. Au fost, la nivel ţării, din anul 2009 până în prezent, peste 240.000 de scrisori de garantare. Pe Regiunea V Vest vorbim de peste 20.000 de scrisori de garantare pentru programul Prima Casă, din care Timişul ocupă primul loc, cu peste 13.000 de scrisori de garantare. Este un program cu o foarte bună adopţie”, a afirmat Alexandru Petrescu. 

Totodată, directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii a mai precizat că programul Prima Casă va demara din a doua jumătate a lunii februarie şi va veni cu elemente de noutate.

„Ca un element de noutate, urmează să facem o alocare intermediară la jumătatea anului. Deci, nu în totalitate cele două miliarde de lei au fost alocate către cele 30 de bănci. Au fost puţin peste trei sferturi, urmând ca în funcţie de performanţa lor, primele trei bănci care trec de pragul de 80% epuizare a fondului să primească ca şi recunoaştere de buni performeri şi restul alocării care ne-a rămas în sold, urmând ca la sfârşitul anului, noiembrie-decembrie 2018, să analizăm nivelul de performanţă, să luăm din alocările băncilor care nu au performat aşa cum sperau ele sau credeam noi că vor performa şi să le dăm în continuare tot performărilor. Scopul este ca ultima zi din anul 2018 să ne prindă cu zero lei din ceea ce înseamnă cele două miliarde de lei alocate”, a conchis Alexandru Petrescu.

Sursă: Mediafax

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Cum a ajuns unui neamț să îi placă mai mult în România decât în Germania. S-a mutat în țara noastră de ani buni
Capital.ro
Schimbare la ITP în România. Șoferii vor fi controlați direct în mers: Alertă automată, oprire și amendă
Playtech.ro
Care este pluralul corect al cuvântului „spam”. Cei mai mulţi folosesc forma greşită
Adevarul
Momentul în care Melania Trump apare însoțită de un robot umanoid la Casa Albă. „Este înfricoșător”
wowbiz.ro
Codruța Filip, „săgeată” pentru Valentin Sanfira? Mesajul cu subînțeles postat de artistă după ce a confirmat divorțul: „Nimeni nu joacă mai bine rolul de victimă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lovitură pentru șoferi! OUG pentru ieftinirea carburanților a fost amânată din nou
iamsport.ro
Gică Hagi e contestat: ”Nu merită să devină selecționerul României. E o pierdere de timp”
MediaFlux
PAPARAZZI Patrice Cărăușan de la Survivor se ascunde prin București! Vedeta Antena 1, încă în concurs, camuflată alături de iubit FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj