Prima femeie trimisă de NASA pe Lună în 2024

NASA va trimite pentru prima oară o femeie pe Lună în 2024, în cadrul proiectului 'Artemis', în reluarea misiunilor cu echipaj spre satelitul natural al Pământului, relatează EFE.
Romania TV
15 mai 2019, 17:14
Prima femeie trimisă de NASA pe Lună în 2024

Administratorul NASA, Jim Bridenstine, a declarat marţi într-un eveniment difuzat pe internet că i-ar plăcea ca fiica sa, în vârstă de 11 ani, să se poată vedea în postura unei astronaute care va pleca pe Lună în 2024, precizând că în anii 1960 tinerii nu aveau acest tip de repere.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat luni pe contul său de Twitter reluarea zborurilor spre Lună şi Marte.

Bridenstine a evidenţiat „marele vot de încredere” pe care Administraţia Trump a acordat-o NASA prin alocarea unei tranşe suplimentare de 1,6 miliarde de dolari.

Responsabilul NASA a precizat că misiunea din 2024 va fi doar începutul şi că scopul său este o prezenţă susţinută pe Lună şi trimiterea în fiecare an a unui echipaj.

În iulie se vor sărbători 50 de ani de la sosirea primului om pe Luna la bordul misiunii Apollo 11.

În cadrul acestei misiuni, care a plecat de pe Terra la 16 iulie 1969 şi a ajuns după patru zile pe Lună, Buzz Aldrin şi Neil Armstrong, ambii astronauţi americani, au făcut primii paşi pe suprafaţa Lunii.

În 2011, NASA a pus capăt zborurilor navetelor sale spaţiale iar de atunci depinde de Rusia pentru a-şi transporta astronauţii pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS).

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Șeful din SuperLiga a anunțat în direct că el se dă la o parte dacă vine Neluțu Varga investitor. Exclusiv
Capital.ro
Ai datorii la ANAF? Cum verifici gratuit, online, situația fiscală în doar câteva minute
Playtech.ro
Ai garaj, anexă sau terasă nedeclarată? Amenzile și taxele care îi sperie pe proprietari în 2026
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era interzis, iar un localnic i-a smuls plăcuța de înmatriculare
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Dan Șucu își vinde fotbalistul în Bundesliga pentru 1.000.000 de euro
MediaFlux
Acte urgente care trebuie la ANAF. Românii au termen până săptămâna viitoare
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România