Prima mare furtună a sezonului din Europa de nord s-a soldat cu cel puţin 11 morţi

Prima mare furtună a sezonului în Europa de nord a provocat cel puţin 11 morţi, printre care şi o adolescentă, şi a întrerupt alimentarea cu electricitate a peste 535.000 de case, relatează AFP, potrivit Mediafax.
Romania TV
29 oct. 2013, 06:45
Prima mare furtună a sezonului din Europa de nord s-a soldat cu cel puţin 11 morţi

Marea Britanie s-a confruntat luni cu cea mai puternică furtună din ultimii cinci ani care a provocat moartea a cel puţin patru persoane.

Aceste intemperii s-au mai soldat cu un mort în Franţa, trei în Germania, unul în Danemarca şi doi în Olanda.

Furtuna „Christian” a părăsit Marea Britanie în timpul zilei îndreptându-se către Olanda, Danemarca şi nordul Germaniei.

În Marea Britanie, o adolescentă în vârstă de 17 ani, surprinsă în somn în casa sa din prefabricate, şi un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, blocat în maşina sa, au murit după căderea unui copac.

Corpul unui bărbat şi al unei femei au fost apoi descoperite în cursul după-amiezii în dărămâturile a trei case care s-au prăbuşit din cauza unei explozii cauzate de spargerea unei conducte de gaz avariată de furtună.

Un băiat în vârstă de 14 ani era dat dispărut în Sussex după ce a fost luat de curenţi duminică după-amiază în timp ce se juca în valuri cu prietenii.

În Olanda, un tânăr în vârstă de 22 de ani a murit luni la spital din cauza rănilor grave la cap, fiind lovit de creanga unui copac în comuna Veenendaal (centru), conform postului de televiziune regional RTV din Utrecht. Bilanţul victimelor în Olanda s-a ridicat astfel la două, o femeie fiind omorâtă anterior în cursul zilei de căderea unui copac la Amsterdam, conform poliţiei. Aceştia au sfătuit populaţia să rămâne în case.

În Danemarca, un bărbat a fost ucis de o cărămidă proiectată în momentul prăbuşirii unui imobil la 60 de kilometri nord-vest de Copenhaga. Majoritatea trenurilor daneze au fost oprite şi aproape 500 de pasageri erau blocaţi în interiorul a 35 de avioane pe aeroportul internaţional din Copenhaga din cauza rafalelor puternice de vânt care împiedicau instalarea pasarelelor pentru a permite debarcarea.

În Germania, o soferiţă, un bărbat în vârstă de 39 de ani şi un copil au murit în accidente de maşină cauzate de căderea arborilor la Gelsenkirchen, în vest, şi în Saxonia Inferioară (nord-vest). Doi copii au fost de asemenea răniţi.

În Franţa, o femeie în vârstă de 47 de ani a fost luată luni dimineaţă de valuri la Belle-Ile (vest) iar corpul său a fost descoperit pe o plajă câteva ore mai târziu.

Aproximativ 460.000 de case au fost private de electricitate în Marea Britanie şi 75.000 în Franţa. La ora 18:00 GMT, (20:00, ora României), 166.000 de case britanice erau încă fără curent electric. Centrala nucleară britanică Dungeness B Power (sudul Angliei) a fost oprită pentru scurt tmp ca măsură de precauţie.

Palatul Buckingham din Londra a pierdut şi el câteva ţigle iar două ferestre au fost sparte. Regina nu se afla în palat în timpul trecerii furtunii.

Majoritatea trenurilor deservind capitala care veneau din sudul sau din vestul Angliei au fost anulate luni dimineaţă.

Circulaţia acestora a rămas perturbată pe durata întregii zile.

În jur de 130 de zboruri, adică 10 la sută din traficul zilnic, au fost anulate pe aeroportul Heathrow.

În Franţa, vântul a suflat cu viteze de până la 147 de kilometri pe oră la capul Gris-Nez (nord). Transporturile maritime, rutiere şi feroviare au cunoscut perturbări.

În Germania, circulaţia trenurilor regionale în Schleswig-Holstein, la graniţa cu Danemarca, a fost întreruptă luni după-amiază iar cea din Mecklemburg-Vorpommem, în apropuiere de Polonia şi marea Baltică, a fost perturbată. Perturbările au fost de asemenea semnalate la Hamburg, al doilea oraş german, precum şi asupra legăturilor feroviare între Hamburg şi Berlin sau Hanovra şi Berlin.

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
Gigi Becali a cerut părerea inteligenței artificiale: Mirel Rădoi, antrenorul ideal pentru FCSB în criză
Capital.ro
Pensii 2026. Muncești și plătești contribuții, dar nu primești aceste puncte. Regula din Legea pensiilor
Playtech.ro
Orașul din România în care o stradă te poate duce într-o altă țară. Cum funcționează trecerea frontierei pentru localnici
Adevarul
Plaja unică din Europa unde femeile și bărbații nu au voie să stea împreună: un zid de 74 de metri îi separă de peste un secol
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi tineri de 18 și 19 ani și-au pierdut viața în urma unei tragedii rutiere în județul Prahova. Un adolescent de 15 ani a ajuns în spital
iamsport.ro
Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”
MediaFlux
Lege nouă pentru pensionari. Casa de Pensii e obligată să rezolve în termen scurt
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte