Prima ninsoare în București din 2026. Vortexul polar se extinde în România

Un nou val de frig în România. Meteorologii au emis o informare meteo de ninsoare, strat de zăpadă, intensificări ale vântului și ger, dar și o alertă de precipitații însemnate cantitativ, ninsori, strat de zăpadă, polei, intensificări ale vântului în Banat, Crișana, Maramureș, nordul și vestul Transilvaniei, Munții Banatului, Carpații Meridionali și de Curbură.
Alina Andrei
08 ian. 2026, 09:14
Prima ninsoare în București din 2026. Vortexul polar se extinde în România

Prima ninsoare în București din 2026. Vremea s-a răcit, devenind geroasă în mare parte din țară. Ninge la această oră în mai multe zone din țară. Primii fulgi de nea din 2026 au căzut joi dimineață și în București.

Citește și: ŞCOLI ÎNCHISE joi şi vineri, lista oficială. Anunțul făcut de reprezentanții Ministerului Educației, cine sunt elevii care nu se întorc la cursuri pe 8 şi 9 ianuarie

Meterorologii ANM au anunțat că vremea se va răci, mai semnificativ noaptea când în vest, nord și centru va fi ger. Cerul va avea înnorări și va ninge la munte, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nordul și centrul Moldovei, vor fi precipitații mixte în Muntenia, sudul Moldovei și izolat în Oltenia și mai ales ploi în Dobrogea. Se va depune strat de zăpadă în jumătatea nordică a țării și la munte în general de 3…10 cm. Pe alocuri va fi polei, cu o probabilitate mai mare în estul teritoriului. Vântul va avea intensificări în majoritatea zonelor, dar cu viteze mai mari în sud-vest și sud-est (în general 50…70 km/h) precum și la munte, în special pe crestele Carpaților Meridionali și de Curbură unde rafalele vor depăși 80…90 km/h viscolind ninsoarea și reducând vizibilitatea. Cu o probabilitate mai mare în prima parte a zilei, în nordul Moldovei, vor fi perioade cu viscol. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -7…-5 grade în Banat și Crișana și 8…10 grade în Dobrogea, iar cele minime se vor încadra de la -15 grade în regiunile vestice până la -2 grade pe litoral. Izolat va fi ceață și chiciură.

Și în București, vremea se va răci, astfel că regimul termic se va apropia de cel specific datei. Cerul va fi noros, iar în primele ore vor fi precipitații slabe mixte (ploaie, lapoviță și ninsoare), dar pe parcursul nopții treptat se va degaja. Vântul va avea intensificări, cu viteze mai mari ziua (în general 40…50 km/h). Temperatura maximă, ce se va înregistra în prima parte a zilei, va fi de 1…2 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -5 grade.

Citește și: Sună clopoţelul pentru vacanţa de schi în anul şcolar 2025-2026. Când sunt stabilite zile libere pentru elevi în fiecare județ

Vineri, valorile termice diurne vor fi mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă în nordul, centrul și vestul țării și apropiate de acestea în rest, iar cele nocturne vor marca o creștere față de intervalul anterior în cea mai mare parte a teritoriului, dar va fi ger local în centru și nord. În prima parte a zilei, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în nord și centru, dar numai izolat, în zona Carpaților Orientali, va mai fulgui. Începând de după-amiaza, înnorările se vor extinde și vor fi precipitații mixte în sud-vestul și sudul țării, unde pe arii restrânse se va depune polei și mai ales ninsori izolat în rest. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări mai ales în Carpații Meridionali și Orientali și pe alocuri în sud, est și centru. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între -6 și 3 grade, iar cele minime între -14 grade în nordul Moldovei și 2 grade pe litoral. Pe arii restrânse va fi ceață și chiciură.

București. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare noaptea când probabilitatea pentru precipitații slabe mixte (ploaie, lapoviță și ninsoare) va fi ridicată, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 2 grade, iar cea minimă va fi de -4…-1 grad.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vremea se va schimba radical în România! Europa, lovită de un val neobișnuit de aer rece
Fanatik.ro
Ce se întâmplă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov. E anunțul momentului pentru toți turiștii din România
Capital.ro
Vârstnicii care primesc 2.783 de lei pensie. Câți pensionari are România în total. Date oficiale CNPP
Playtech.ro
Obiectele din mașină pentru care poți primi amendă fără să îți dai seama. Mulți șoferi le transportă zilnic
Adevarul
România intră sub asediul furtunilor. DSU și ISU mobilizează forțe speciale în județele aflate sub Cod portocaliu
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cum ar fi supraviețuit micuțul Alexandru în pădure timp de două zile! Un fost vânător a venit cu explicații
iamsport.ro
Fostul jucător din Ștefan cel Mare a spus că ”adevărata” Dinamo nu e echipa din SuperLiga: ”Când jucam acolo, nici nu îmi venea să cred”
MediaFlux
Cum e posibil ca Australia să participe la Eurovision. Motivul pentru care o țară din afara Europei este concurentă
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi