ŞCOLI ÎNCHISE joi şi vineri, lista oficială. Anunțul făcut de reprezentanții Ministerului Educației, cine sunt elevii care nu se întorc la cursuri pe 8 şi 9 ianuarie

Pentru unii elevi vacanța de iarnă s-ar putea prelungi. Deși școala ar trebui să înceapă joi, 8 ianuarie, în unele județe cursurile au fost suspendate din cauza troienelor de zăpadă sau a problemelor cu încălzirea.
Loredana Brumă
07 ian. 2026, 20:04
ŞCOLI ÎNCHISE joi şi vineri, lista oficială. Anunțul făcut de reprezentanții Ministerului Educației, cine sunt elevii care nu se întorc la cursuri pe 8 şi 9 ianuarie

UPDATE Conform datelor transmise Ministerului Educaţiei până la ora 18:30, cursurile cu prezenţă fizică vor fi suspendate şi la Liceul Tehnologic „Radu Negru” din Galaţi (online – 8 şi 9 ianuarie), Grădiniţa „Sf. Stelian'”, structură a Grădiniţei cu Program Prelungit Nr. 30 din Galaţi (online – 8 ianuarie), şi la Grădiniţa cu program prelungit nr. 35 din Ploieşti (online în perioada 8 – 16 ianuarie, din cauza unor lucrări de înlocuire a ţevilor de gaze şi a caloriferelor). Acest text a fost copiat de pe Ziare.com Vremea rea închide școlile. A crescut numărul județelor în care cursurile vor fi suspendate joi și vineri.

UPDATE. Cursurile cu prezenţă fizică vor fi suspendate, joi şi vineri, în şase unităţi de învăţământ din judeţele Hunedoara, Mehedinţi şi Sălaj, a anunţat Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Lista va fi actualizată în funcţie de evoluţia vremii şi de deciziile luate la nivel judeţean. Toți elevii ar fi trebui să înceape școala joi, 8 ianuarie 2026, dată la care începe și Modulul 3, după vacanța sărbătorilor de iarnă.

Conform sursei citate, este vorba despre Şcoala primară „General Berthelot” şi Şcoala gimnazială Răchitova din judeţul Hunedoara, Şcoala gimnazială Balta din judeţul Mehedinţi şi Şcoala gimnazială nr. 1 Marca, Şcoala primară Glod şi Liceul Tehnologic „Mihai Viteazu” din Zalău, judeţul Sălaj.

Potrivit datelor furnizate de inspectoratele şcolare judeţene, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, care au generat întreruperi ale furnizării cu energie electrică/ale agentului termic/drumuri impracticabile, în zilele de 8 şi 9 ianuarie cursurile cu prezenţă fizică vor fi suspendate în şase unităţi de învăţământ din judeţele Hunedoara, Mehedinţi şi Sălaj. (…) Informaţiile sunt primite în cursul acestei zile, până la ora 16:00, şi vor fi actualizate în funcţie de evoluţia situaţiei şi de deciziile luate la nivel judeţean. Consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ aflate  în situaţia de a suspenda activitatea didactică vor stabili măsuri privind recuperarea orelor de curs”, a precizat Ministerul Educaţiei.

Vacanța elevilor s-ar putea prelungi. Sorin Ion, secretarul de stat în Ministerul Educației, vine cu vești noi pentru elevii și profesorii aflați în zonele afectate de ninsorile abundente.

Vacanța elevilor s-ar putea prelungi. Sorin Ion: Este posibil ca în unele unități de învățământ să fie probleme de acces

Secretarul de stat în Ministerul Educației a anunțat că în unele localități, în special în județul Alba, cursurile ar putea fi suspendate din cauza stratului mare de zăpadă, precizând că această decizie va fi luată la nivel de unitate sau grupuri de unități de învățământ. În restul zonelor, însă, elevii se reîntorc la ore începând de joi, 8 ianuarie.

”Joi începe școala în toate unitățile de învățământ din România. Poate doar, avem deja niște semnale în unele județe, cum ar fi județul Alba, că stratul de zăpadă la acest moment este foarte mare și este posibil ca în unele unități de învățământ să fie probleme de acces. Dacă va fi nevoie să suspendăm cursuri cu prezență fizică într-una din unitățile de învățământ sau mai multe, aceste decizii se vor lua punctual”, a declarat secretarul de stat, potrivit edupedu.ro. 

Citește și Ilie Bolojan, despre viitorul ministru al Educației: Propunerea Marilen Pirtea nu este bătută-n cuie. PNL va analiza variantele pentru această funcţie

De asemenea, Sorin Ion a făcut referire și la elevii care își prelungesc vacanța datorită scutirile medicale.

„Eu sper ca orice scutire medicală emisă în țara asta să fie emisă cu un motiv bine întemeiat, nu ca un pretext pentru a ne prelungi puțin vacanța de iarnă”, a spus reprezentantul Ministerului Educației.

Potrivit calendarului Ministerului Educației, următoarea vacanță de o săptămână va fi în perioada 9 februarie – 1 martie, în funcție de cum a decis fiecare inspectorat școlar județean și cel al municipiului București.

Anul şcolar 2025-2026 începe la data de 1 septembrie 2025, se încheie la data de 31 august 2026 şi are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Cursurile anului şcolar 2025-2026 încep la data de 8 septembrie 2025, conform Art. 1.

Prin excepţie, se stabilesc următoarele:

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 5 iunie 2026;

Pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 12 iunie 2026;
Pentru clasele din învăţământul liceal-filiera tehnologică, cu excepţia claselor prevăzute la litera a) şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 26 iunie 2026;
Pentru clasele din învăţământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ în vigoare.

Citește și Peste 540.000 de copii vor primi zilnic masă caldă sau pachet în 2026 prin programul „Masă sănătoasă”

DailyBusiness
George Simion, între tortul Groenlandei și fursecurile României. Ce a declarat liderul AUR
Spynews
Răsturnare șocantă în cazul crimei din Timiș! Un adult ar fi fost implicat în uciderea lui Mario. Ce declarații a făcut unchiul victimei
Fanatik.ro
Vestea care șochează lumea sportului. La 33 de ani, fotbalistul ar avea o fiică de 22 de ani. ”Da, este tatăl meu”
Capital.ro
Doliu în lumea comediei. Un mare actor a murit. S-a confruntat cu probleme de sănătate timp de doi ani
Playtech.ro
Raportul medico-legal a stabilit cauza morții lui Mario. Ce a provocat moartea adolescentului de 15 ani din Cenei
Adevarul
Echipajele ucrainene de drone „afumă” tancurile rusești în ascunzătorile lor
wowbiz.ro
VIDEO Tatăl lui Mario, adus la capelă sub escortă. Ținut de forțele de ordine, bărbatul își strigă durerea: „Mario, unde ești? Mario, de ce m-ai lăsat…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Foc puternic în Rahova! Este vorba de mai multe case. Pompierii au început evacuarea
iamsport.ro
A aflat cine ar urma să îl înlocuiască pe Lucescu la națională și a răbufnit: ”Nimic nu o să facă! Spune multe despre ce crede FRF”
MediaFlux
Dorian Popa a plâns în fața magistraților, în timp ce se judeca apelul în dosarul în care este acuzat de conducere sub influența substanțelor interzise. Ce s-a întâmplat în sala de judecată
stirilekanald.ro
Tatăl lui Mario, desfigurat de durere! Urlă și plânge și...
Top 5 sloturi Yggdrasil