Prima reacţie a profesorului Beuran, după demitere: Sunt nişte acuze generale

Medicul Mircea Beuran, demis din calitatea de şef al Secţiei Clinice de Chirurgie III, spune că a primit o decizie care nu este motivată, nu a văzut niciun raport al cercetării administrative, iar acuzaţiile care i se aduc sunt generale, fiind doar o înşiruire de articole care nu ar fi fost îndeplinite. ”Probabil că atât este capacitatea acestei comisii”, a afirmat medicul Mircea Beuran, care a precizat că va contesta decizia.
Filip Stan
06 ian. 2020, 18:51
Prima reacţie a profesorului Beuran, după demitere: Sunt nişte acuze generale

”Decizia pe care am primit-o nu este motivată, nu am primit niciun raport, nu am la dispoziţie să citesc raportul cercetării administrative. (…) pot să afirm că nu sunt nişte lucruri normale. Adică, să-i dai decizia unui om, fără să argumentezi, decât o înşuire de cifre care spun articolul cutare, cutare, cutare nu au fost îndeplinite, deci sunt nişte acuze generale. Dar probabil că atât este capacitatea acestei comisii”, a declarat, luni, la Antena 3, medicul Mircea Beuran, potrivit News.ro.

Acesta precizează că a primit şi o amendă, nici aceasta nefiind motivată.

”Amenda pe care am primit-o nu este motivată nici ea, nu este individualizată. Tot grupul de chirurgi a fost amendat. Nu se face o diferenţiere între fapte şi persoane. Nu sunt indicate care sunt protocoalele pe care le-am încălcat. Nu mi-a spus nimeni (care sunt motivele vinovăţiei – n.r.)”, mai declarat medicul.

Citeşte şi: Scandal la Floreasca, după demiterea lui Mircea Beuran. Medicii au anunţat intrarea în grevă

Acesta a anunţat că face ”formalităţi de a obţine o seamă de date” din raportul administrativ.

”Sunt convins că voi ajunge să cunosc adevărul, pentru că există două elemente: practica profesională şi atitudinea, aşa cum mi se spune, de administrator de contract, ca şef de secţie cu spitalul. Ca profesionist, eu cred că lucrurile pe care le-am prezentat înainte de Anul Nou – şi nu am primit niciun ecou vizavi de maniera în care m-am comportat într-un caz de urgenţă ce e specific  într-un spital de profil. Şi mai mult, este primul spital de urgenţă al ţării. Aici se formează adevăraţii chirurgi. Ori, în maniera în care spui că ai încălcat o înşiruire  de puncte dintr-un contract de administrare, fără să ştii tu care le analizezi, mă gândesc că este extrem de superficială această analiză!”, a mai afirmat medicul demis.

Acesta a anunţat că va contesta decizia.

”Mai mult, voi căuta să arăt şi lucrurile care gândesc că stau la baza acestei atitudini. Pentru că am avut poziţii vizavi de privatizările care se ivesc în sistemul medical, de modul în care este gândit rezidenţiatul cu sistemul  privat. (…) Sunt convins de acest lucru (că decizia de demitere are în spate manevre politice – n.r.)”, a mai declarat Mircea Beuran.

Aceasta susţine că a fost demis pentru că începe să deranjeze.

”Probabil că sesizează pericolul în care începe să intre spitalul, când începe să se decapiteze cu şefii de secţie, că dacă a început cu unul, probabil sunt mai mulţi care deranjează. (… )Mai mult, de când s-a întâmplat evenimentul şi până acum nu s-a schimbat nimic, nu am văzut nicio schimbare în bine vizavi de materiale, de medicamente, de lucrurile pe care trebuie să ţi le pună la îndemână spitalul”, a mai declarat medicul.

Medicul Mircea Beuran a fost demis din calitatea de şef al Secţiei Clinice de Chirurgie III, a anunţat Ministerul Sănătăţii, în urma anchetei în cazul femeii arse în timpul operaţiei la Spitalul Floreasca.

Beuran este acuzat că a încălcat o treime din obligaţiile asumate prin contractul de administrare a secţiei. Concluzia este că incidentul a fost provocat de erori umane, comise de echipa operatorie.

De asemenea, au fost aplicate amenzi de aproximativ 30.000 de lei spitalului şi întregii echipe operatorii.

Peste 20 de medici de la Spitalul Floreasca au anunţat că întrerup activitatea, urmând a asigura asistenţa medicală doar pentru urgenţele majore, în urma deciziei de demitere din funcţie a prof. dr. Mircea Beuran, „înainte de finalizarea oricărei anchete”.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Fratele lui Tavi Popescu l-a „trădat” pe fotbalistul de la FCSB! La ce echipă vrea să joace
Capital.ro
Tragedie în lumea filmului. Un cunoscut și îndrăgit actor s-a sinucis la doar 46 de ani
Playtech.ro
Mihaela Rădulescu, sfâşiată de durere la înmormântarea mamei. Marele absent de la tristul eveniment, vedetă nu a avut pe cine...
Adevarul
Fost membru al CSM, derapaj după referendumul anunțat de Nicușor Dan: „E nebunia unui dictatoraş de operetă care şi-a uitat pastilele”
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Omul înlăturat de Dan Șucu din Giulești iese la atac după FCSB - Rapid: ”Ne-a furat cel mai bun arbitru român!”
MediaFlux
Raport teribil al Avocatului Poporului privind pensiile românilor: Se pune în pericol dreptul fundamental la pensie
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet