Prima reacţie a Romaniţei Iovan când a aflat de accidentul aviatic al fostului soţ

Creatoarea de modă Romaniţa Iovan, fosta soţie a lui Adrian Iovan, a fost şocată să afle că acesta a aterizat forţat cu un avion utilitar în timp ce efectua un transport medical pe ruta Bucureşti - Oradea.
Romania TV
20 ian. 2014, 17:12
Prima reacţie a Romaniţei Iovan când a aflat de accidentul aviatic al fostului soţ

„Nu ştiu nimic”, a spus Romaniţa Iovan, luată prin surprindere, potrivit Click.ro.

Câteva minute mai târziu Romaniţa Iovan a încercat să-l sune pe fostl soţ. 

„Normal că am încercat să-l sun, dar telefonul lui e deocamdată închis. Nu ştiu ce s-a întâmplat decât că un avion a aterizat forţat şi în rest nimic. Vă mulţumesc pentru înţelegere”, a declarat Romaniţa, potrivit Click.ro.

Un avion având la bord personal medical a aterizat forţat, luni după-amiază, la limita judeţului Cluj cu Alba, în apropierea localităţii Fântânele, într-o zonă greu accesibilă. În aeronava care a decolat de pe Aeroportul Băneasa se aflau mai multe cadre medicale, între care şi purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias, dr. Valentin Calu, şi medicul chirurg Sorin Ianceu.

Avionul era pilotat de Adrian Iovan, fostul soţ al creatoarei de modă Romaniţa Iovan.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Are două viteze, încet și foarte încet, dar Hagi îl convoacă mereu!”. Notele lui Marcel Pușcaș după CFR Cluj- U Craiova 0-0
Capital.ro
Ai lucrat cu jumătate de normă? Când un an de muncă part-time înseamnă un an la pensie și când se calculează diferit
Playtech.ro
Un indicator de viteză este acoperit de crengi sau întors. Poți contesta amenda primită de la radar?
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
ANAF vizează din nou persoanele fizice! Românii pot primi decizii de impunere din oficiu
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT