România poate termina grupa pe primul loc, Kosovo a remizat cu Elveția

Echipa naţională de fotbal a României a învins, sâmbătă seară, echipa Israelului, în al nouălea meci al Grupei I de calificare la EURO 2024. În urma victoriei, s-a califcat la Campionatul European de fotbal 2024, din Germania.

18 nov. 2023, 21:30
România poate termina grupa pe primul loc, Kosovo a remizat cu Elveția

Naţionala s-a calificat la EURO 2024 după ce a învins, cu 2-1, reprezentanta Israelului.

România a încasat un gol de la Israel în minutul 2.

Tricolorii s-au repliat repede şi Puşcaş a înscris, reuşind egalarea, în cel de-al zecelea minut al partidei.

La pauză, echipele au intrat la vestiare cu scorul de 1-1.

După două schimbări în tabăra israeliană până în minutul 62, Ianis Hagi a înscris în minutul 63, punând încă un punct pe tabelă în dreptul tricolorilor.

Fotbaliştii naţionalei au avut mai multe ocazii de gol până la final, însă scorul a rămas neschimbat.

În minutul 84, Mihăilă a faultat din spate, astfel că a fost eliminat de pe teren cu cartonaş roşu de către arbitrul francez, Letexier.

România se află pe primul loc în grupa de calificare cu 19 puncte şi va mai disputa un singur meci, cu Elveţia. Indiferent de scorul din meciul cu elveţienii, România este calificată la EURO 2024.

PRIMA TV LIVE ISRAEL – ROMÂNIA ONLINE STREAMING. Israel și România se întâlnesc în preliminariile EURO 2024, de la ora 21:45. Partida care ne poate duce la turneul final va fi live score pe Romaniatv.net și televizată pe Prima TV. cu un egal, tricolorii se califică matematic la EURO 2024, cu un meci înainte de finalul preliminariilor.

LIVE ISRAEL – ROMÂNIA ONLINE STREAMING PRIMA TV 

Min. 85: România rămâne în inferioritate numerică, Mihăilă ia direct roșu după ce a ratat cu poarta goală!

Min. 73: Mihăilă, ratare monumentală! România se joacă, a ratat ocayii imense

Min. 63: GOOOOL România, Hagi duce scorul la 2-1

Min. 45, 1-1, scor la care România este calificată la turneul final

min. 10: GOOOOL ROMÂNIA! Drăguș trimite o torpilă dirdct la vinclu din marginea careului. Pușcaș, pe fază, trimite mingea cu capul în plasă.

min. 2: GOL ISRAEL. Eran Zahavi a deschis scorul după doar 90 de secunde, la capătul unui corner. Veteranul de la Maccabi Tel Aviv a finalizat din fața porții, unde a fost lăsat liber.

Israel – România, echipele de start

ISRAEL: Glazer – Dasa, Vitor, Goldberg, Revivo – Peretz, Lavi, Gloukh – Turgeman, Zahavi, Khalaili
Rezerve: Da. Peretz, Jarafi – Shlomo, Baribo, Safuri, Gorno, Kanichowsky, Abo Fany, Kinda, Cohen, D. Glazer, Davidzada
Selecționer: Alon HazanROMÂNIA: H. Moldovan – Rațiu, Burcă, Drăgușin, Bancu – R. Marin, Screciu, Stanciu – I. Hagi, Pușcaș, Drăguș
Rezerve: Niță, I. Radu – Rus, M. Marin, Alibec, Cicâldău, Mihăilă, Coman, Olaru, Moruțan, Mogoș, Dumitrescu
Selecționer: Edi Iordănescu

Naţionala României joacă, sâmbătă, de la ora 21.45, meciul decisiv cu Israel pentru calificarea la Campionatul European din 2024. Partida va avea loc în Ungaria, pe stadionul Pancho (Felcsút).

Meciul va fi transmis de Prima TV şi va fi arbitrat de francezul François Letexier.

Marţi, naţionala va evolua cu Elveţia, pe Arena Naţională.

Calcule: cum se califică România la EURO

Varianta 1: 

daca România câștigă sau face egal cu Israel, se califică matematic la EURO înainte de ultimul meci din preliminarii, cu Elveţia.

Varianta 2: dacă România pierde cu Israel, următoarele condiţii trebuie îndeplinite pentru calificare:

  • România câştigă cu Elveţia, iar meciul Andorra – Israel nu mai contează pentru noi
    SAU
  • România face egal cu Elveţia și Israel nu bate Andorra
    SAU
  • România pierde cu Elveţia și Israel pierde în Andorra

PRIMA TV LIVE ISRAEL – ROMÂNIA ONLINE STREAMING. Clasamentul grupei:

Ultima întâlnire dintre România și Israel s-a consumat în septembrie, la București, în preliminariile EURO, duel încheiat la egalitate, 1-1. Înaintea acestei întâlniri, cele două echipe se văzuseră în primăvara trecută, într-un joc amical, în dubla de debut a lui Edi Iordănescu la cârma primei reprezentative. Jocul de la Netanya s-a încheiat la egalitate, scor 2-2, deși tricolorii au condus cu 2-0 pe tabelă, grație golurilor marcate de Alexandru Cicâldău și Dennis Man.

De-a lungul timpului, cele două formații s-au duelat în opt partide, majoritatea chiar jocuri amicale. După anul 2000, România a întâlnit-o pe Israel de cinci ori, iar singurul succes al tricolorilor datează din martie 2018, scor 2-1, goluri Nicolae Stanciu și George Țucudean.
Per total, în confruntările directe, Israel a câștigat de trei ori, România are și ea două victorii, iar alte trei jocuri s-au terminat la egalitate.

PRIMA TV LIVE ISRAEL – ROMÂNIA ONLINE STREAMING. Pentru aceste ultime două meciuri din preliminariile EURO 2024, selecţionerul Edward Iordănescu a convocat 28 de jucători:

PORTARI

 

Horaţiu MOLDOVAN (FC Rapid 1923, 7/0), Florin NIŢĂ (Gaziantep | Turcia, 19/0), Ionuţ RADU (Bournemouth | Anglia, 4/0);

Israel – România 2023. Anunţul lui Iordănescu înaintea meciului decisiv pentru Euro 2024
FUNDAŞI

Andrei RAŢIU (Rayo Vallecano | Spania, 13/1), Vasile MOGOŞ (CFR Cluj, 4/0), Radu DRĂGUŞIN (Genoa | Italia, 11/0), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 23/1), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 18/1), Bogdan RACOVIŢAN (Raków | Polonia, 0/0), Nicuşor BANCU (Universitatea Craiova, 32/2), Andres DUMITRESCU (Slavia Praga | Cehia, 0/0);

MIJLOCAŞI

Marius MARIN (Pisa | Italia, 13/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 3/0), Andrei ARTEAN (Farul Constanţa, 0/0), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 50/3), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 33/4), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 64/14), Darius OLARU (FCSB, 14/0), Olimpiu MORUŢAN (Ankaragucu | Turcia, 13/1), Marius ŞTEFĂNESCU (Sepsi OSK, 2/0), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 29/3), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 16/4), Florinel COMAN (FCSB, 10/1);

ATACANŢI

Florin TĂNASE (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 17/2), Denis DRĂGUŞ (Gaziantep | Turcia, 6/2), George PUŞCAŞ (Genoa | Italia, 38/10), Denis ALIBEC (Muaiter | Qatar, 35/4).

Selecţionerul Edward Iordănescu a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că tricolorii sunt conştienţi de forţa echipei Israelului şi se aşteapttă la o confruntare grea, dar “grupul este pregătit pentru absolut orice”.

El a vorbit şi despre războiul Israel – Hamas, precizând însă că rămâne un om al fotbalului şi se concentrează total pentru meciul de sâmbătă: “Cu siguranţă că avem contacte, suntem foarte conştienţi de ce se întâmplă. Eu snt un om al păcii şi al înţelegerii, compătimesc toate necazurile şi suferinţele, toate victimele acestui război, dar rămân un om al fotbalului şi focusul meu total este pentru jocul de mâine”.

România – Albania 5-0. Victorie la scor pentru naţionala de tineret în preliminariile Euro 2025

“Am venit aici foarte conştienţi de momentul pe care îl avem în faţă, un moment pe care l-am găsit după foarte mult timp. A venit cu foarte multă muncă şi cu multă consecvenţă. Suntem conştienţi că este nevoie de mult echilibru şi curaj pentru a face un ultim pas şi să calificăm naţionala României după opt ani la un turneu final. Suntem bucuroşi să avem cea mai bună defensivă din grupă şi una dintre cele mai bune din toate grupele. Dar asta nu ne garantează nimic, trebuie să continuăm să muncim şi să credem în obiectivul nostru”, a spus Iordănescu.

Tehnicianul a precizat că apreciază calitatea jucătorilor israelieni. “Suntem foarte conştienţi de forţa adversarului nostru de mâine. Apreciez foarte mult calitatea individuală a jucătorilor. Ne aşteptăm la o confruntare foarte grea pentru echipa noastră naţională. Suntem foarte conştienţi de miza, presiunea, provocarea jocului de mâine, dar grupul este pregătit pentru absolut orice. Nu am stabilit primul 11, mai sunt discuţii individuale, mai avem o noapte… Avem ceva semne de întrebare. Sperăm să fim inspiraţi şi să facem alegerile cele mai bune. Voi folosi o echipă care să aducă o calificare. Ar fi ceva fantastic dacă reuşim. În cazul în care nu se întâmplă mâine cu siguranţă ne repliem şi avem puterea să ne ridicăm rapid în picioare. Am încredere totală în băieţi. Nu va fi deloc uşor, dar avem crezul nostru şi mergem până la capăt”, a afirmat Iordănescu.

Partida Israel – România se va disputa sâmbătă, de la ora 21.45, pe stadionul Pancho (Felcsút).

Radu Drăguşin: Ar fi un lucru incredibil să putem să ne calificăm la Euro. Suntem foarte încrezători

Radu Drăguşin a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că tricolorii sunt foarte încrezători înaintea meciului cu Israel, care îi poate califica la Campionatul European.

“Pentru mine ar fi un lucru incredibil să putem să ne calificăm la Euro. Pentru asta jucăm fotbal, pentru a aduce zâmbetul pe buzele oamenilor. Faptul că nu pierdem şi avem cea mai bună defensivă din grupă ne dau încredere. De ce nu? Această calificare să fie începutul unei generaţii care să ducă România pe scenele cele mai mari ale Europei. România trebuie să joace un meci în care să se califice. Suntem foarte încrezători, ne-am pregătit foarte bine, ştim ce vrem iar acest lucru se simte şi în echipă. Echipa este motivată”, a spus Drăguşin.

“Bineînţeles că este presiune, dar noi sutem obişnuiţi cu presiunea, diferenţa o va face cine ştie să o gestioneze mai bine. Multă lume ne-a scris, îşi doreşte ca noi să reuşim calificarea. Mesajul nostru pentru români este să fie siguri că tot ceea ce am făcut până acum am făcut-o pentru calificare. Noi vom da totul pe teren şi sper ca la final toată lumea să fie fericită”, a mai afirmat fotbalistul.Ianis Hagi, înaintea meciului care poate aduce calificarea tricolorilor la Euro: România, suntem pregătiţi!

PRIMA TV LIVE ISRAEL – ROMÂNIA ONLINE STREAMING. Ianis Hagi, înaintea meciului care poate aduce calificarea tricolorilor la Euro: România, suntem pregătiţi!

Ianis Hagi a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că el şi colegii săi sunt pregătiţi pentru a obţine în faţa Israelului un rezultat care să aducă României calificarea la Campionatul European.

“Clar sunt emoţii, mai ales când ştii că poţi să faci istorie pentru ţara ta. Dar te gândeşti la responsabilitatea pe care o ai. Cred că suntem într-un moment de echilibru, ştim că mai este un hop şi suntem aici să ne facem treaba. Cred că generaţia asta a mai trecut anumite teste, suntem o generaţie tânără, dar cu o experienţă mare la nivel internaţional. Suntem destul de echilibraţi şi suntem pregătiţi pentru mâine. Am ajuns într-o situaţie în care suntem la mâna noastră şi astta ne-am dorit de la început. Sperăm să reuşim mâine seară şi să fim cu toţii fericiţi. Curaj şi încredere şi să continuăm ce am făcut până acum. România, suntem pregătiţi!”, a spus Ianis Hagi.

Partida Israel – România se va disputa sâmbătă, de la ora 21.45, pe stadionul Pancho (Felcsút).

PRIMA TV LIVE ISRAEL – ROMÂNIA ONLINE STREAMING. Ce prime de calificare au tricolorii pentru calificarea la Euro 2024. Ce bonsuri vor încasa şefii FRF

Ce prime de calificare au tricolorii pentru calificarea la Euro 2024. Din suma de 10 milioane de euro, circa 4 milioane de euro, adică 40% din fondul de premiere alocat de UEFA, va fi distribuită jucătorilor și staff-ului tehnic. Cea mai mare primă pentru un fotbalist poate ajunge la 150.000-160.000 de euro, în cazul jucătorilor cu cele mai multe minute jucate, cum ar fi Andrei Burcă, Radu Drăgușin, Nicolae Stanciu, Denis Alibec și Olimpiu Moruțan, toți cu opt meciuri din opt posibile până acum. Alți opt jucători au evoluat în mai mult de jumătate din partide: Horațiu Moldovan, Răzvan Marin, Valentin Mihăilă, Deian Sorescu, Florinel Coman, Darius Olaru, Ianis Hagi,  Alexandru Cicâldău și Marius Marin.

Citeşte şi: Denis Alibec îşi vinde maşina pe care a dat 150.000 de euro. Suma şocantă pe care o cere pentru bolidul de lux

România va juca, sâmbătă, cu calificarea pe masă. „Tricolorii” au nevoie de cel puțin un punct din meciul cu Israel pentru a-și aconta biletele la Euro 2024. Ultimul meci din grupă, România – Elveția, se joacă pe 21 noiembrie, de la 21:45, pe Arena Națională.

Andrei Vochin a mai spus că 7-8% din cele 10 milioane de euro va merge către angajaţii FRF. Astfel, fondul de premiere pentru pentru angajaţii FRF va fi între 700.000 şi 800.000 de euro. Din cele 10 milioane de euro acordate de UEFA pentru calificarea la Euro 2024, FRF și-ar acoperi și cheltuielile efectuate pentru deplasările naționalei la meciurile din preliminarii și organizarea jocurilor de pe teren propriu, în jur de două milioane de euro.

CUM ARATĂ COTELE ÎNAINTE DE DUELUL ISRAEL – ROMÂNIA

Mai sunt puțin mai mult de 24 de ore până la meciul dintre Israel și România, partidă la finalul căreia „tricolorii” ar putea fi calificați la turneul final. În acest moment, casele de pariuri consideră că echipa lui Edi Iordănescu este favorită în duelul cu israelienii.
România are o cotă de 2,60, în timp ce formația lui Alon Hazan este cotată cu 2,80. Potrivit bookmaker-ilor, un rezultat de egalitate în meciul de sâmbătă seară are o cotă de 3,35.

MESAJELE TRICOLORILOR ÎNAINTEA MECIULUI CU ISRAEL

  • „Avem nevoie de energia suporterilor!” – Horațiu Moldovan
  • Sunt foarte fericit că sunt aici, e o încununare a muncii mele, chiar daca am 30 de ani, dar niciodată nu e prea târziu. Știu că domnul selecționer m-a urmărit de mai mult timp. E o mândrie să ajungi la echipa națională, orice jucător cred că vrea să își reprezinte țara. A fost o campanie foarte bună, o echipă foarte bine organizată, cea mai bună apărare din grupă. Tot timpul am urmărit meciurile cu emoții și mi-am dorit tot ce este mai bun pentru această echipă. Mi-am propus să mă bucur cât mai mult de acest moment, să dau tot la fiecare antrenament și dacă se apelează la mine să fac față așteptărilor. Voi încerca să ajut cât pot și cu siguranță voi lua și eu multe lucruri din partea jucătorilor care sunt de mult timp la echipa națională” – Andrei Artean
  • „Pentru România șansele de calificare sunt foarte mari. Meci de meci am fost o echipă unită și am crescut ca grup. Avem o șansă mare și o să ne calificăm. Nu e presiune mare pentru noi, am fost mereu un grup unit și atmosfera e foarte bună. Va fi ceva extraordinar și special pentru toți românii și pentru România. Ar fi ceva special pentru mine, pentru tot ce au făcut părinții mei pentru mine. Și vor fi în Germania, în tribune” – Andrei Rațiu