Primari din localităţile izolate: Mulţi oameni sunt baricadaţi în case, cu zăpada până la acoperişuri

Mulţi locuitori din comunele buzoiene izolate sunt "baricadaţi" în case, cu zăpada până la acoperiş, unii dintre ei rămânând fără alimente şi apă, iar primarii spun că nu fac faţă troienelor, care ating şi trei metri înălţime şi că sunt asaltaţi de telefoane ale rudelor celor blocaţi în case.
Romania TV
27 ian. 2014, 13:55
Primari din localităţile izolate: Mulţi oameni sunt baricadaţi în case, cu zăpada până la acoperişuri

Una din localităţile buzoiene izolate de peste 48 de ore este Săgeata, unde trăiesc 4.700 de oameni. Aici, mulţi nu pot ieşi din case din cauza zăpezii care ajunge până la acoperiş, scrie Mediafax.

Primarul comunei, Sorin Tănase, spune că situaţia multor bătrâni este gravă, ei rămânând fără apă şi alimente.

„Suntem izolaţi de Buzău sau de alte sate. în unele zone pe şosea zăpada este de peste trei metri, în rest este de circa un metru. Acum acţionăm în curţile bătrânilor şi neputincioşilor. Au săracii zăpadă de doi metri în curţi, sunt blocaţi în case. Am aici şi nişte militari care au vrut să ajungă duminică la Robeasca, dar au rămas blocaţi la Borduşani şi i-am cazat aici. Ne ajută şi ei până se dă drumul la şosea şi pot pleca de la noi”, spune primarul.

La magazinele din sate nu mai este pâine şi nici şanse de aprovizionare nu sunt: „Pâine nu mai e de sâmbătă, oamenii fac mămăligă, se gospodăresc singuri, alţii care au făină îşi fac pâine, dar sunt foarte mulţi bătrâni. E sat îmbătrânit. Am fost la şapte-opt cazuri azi, oameni care nu puteau ieşi din case de zăpadă şi le-am făcut cărare ca să poată să iasă din case. Eu sper ca până mâine seară să poată toată lumea să iasă din case”.

În aceeaşi comună, un bărbat care a murit săptămâna trecută nu a putut fi dus la cimitir şi înmormântat.

Bărbatul trebuia înmormântat sâmbătă şi, deşi de la casa sa şi până la cimitir nu sunt mai mult de 800 de metri, nu s-a putut ajunge din cauza troienelor.

„Mortul e în satul Baniţa. Trebuia înmormântat sâmbătă, dar nu s-a putut face nimic. Niciun utilaj nu putea să mişte nimic, nu se putea ajunge la cimitir. Vizibilitatea era zero, zăpada mare de doi-trei metri înălţime. Azi se acţionează acolo cu oamenii care primesc venit minim garantat şi sperăm ca măcar azi să ajungă mortul la cimitir să fie îngropat”, mai spune primarul comunei Săgeata.

O situaţie critică este şi în comuna Vâlcelele, care are 1.560 de locuitori. Mulţi dintre ei sunt baricadaţi în case.

„Sunt oameni care sunt blocaţi în case. Zăpada a acoperit geamurile locuinţelor, depăşeşte şi trei metri în localitate. Suntem izolaţi, avem probleme, sunt mulţi localnici care sunt baricadaţi, nu pot ajunge nici la animalele din gospodărie. Singurul lucru bun este că nu s-a luat curentul electric. Am trimis cu două elicoptere două cazuri medicale – o fată şi un bărbat – şi mai avem un bătrân”, afirmă primarul comunei, Dumitru Spiţă.

Primarul mai spune că autorităţile locale intervin cu două utilaje, care însă în scurt timp vor rămâne fără combustibil: „Sunt două utilaje care acţionează, dar acţionează în van pentru că a bătut vântul foarte tare, şi suntem pe punctul de a rămâne fără motorină. Am transmis la Consiliul Judeţean, au zis că ne ajută”.

În tot acest timp, telefonul primăriei este asaltat de rude ale bătrânilor din comună cu care nu se mai poate lua legătura.

„Ne dau telefoane copiii din alte oraşe să întrebe de părinţii lor cu care nu mai pot lua legătura. Avem staţie de radioficare. Fecare cetăţean are difuzor, comunicăm de la un microfon la primărie ce vrem să afle oamenii. Acum le-am solicitat să fim contactaţi pe numărul de la primărie să vedem dacă sunt în regulă în case. În rest, este dificil cu pâinea. Nici nu mai ştiu de când nu mai avem pâine la magazin”, adăugă primarul din Vâlcelele.

O altă localitate afectată este Robeasca, unde o tânără gravidă a reuşit să ajungă la spital după o intervenţie a autorităţilor care a durat peste 25 de ore.

„Toată lumea este epuizată, nu ştim ce să mai facem. Zăpada e foarte mare pe toate drumurile, depăşeşte un metru şi jumătate-doi. În unele locuri ajunge şi la trei metri. Sunt persoane care nu pot ieşi din case, le ajutam cu cei de la venitul minim garantat. Avem o urgenţă, o bătrână cu fractură de şold, şi aşteptăm elicopterul pentru a o prelua şi duce la spital. Până acum am făcut pârtie ca să poată să ajungă elicopterul la casa ei”, spune Domnica Vlad, primarul comunei Robeasca, unde trăiesc 960 de oameni.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Ce s-ar putea alege de proprietățile deținute de Răzvan Raț în Ucraina: ”Nu mai dau rușii drumul la Donbas”
Capital.ro
Vladimir Putin este îndrăgostit. Liderul rus și-a recunoscut public sentimentele: DA!
Playtech.ro
Veste de ultimă oră de la meteo! Se schimbă vremea complet: anunţul va supăra mulţi români
Adevarul
Ce îl așteaptă pe Zelenski în scenariul cel mai negru pentru Ucraina
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ei sunt Diana și George, cei doi soți care și-au pierdut viața în Bacău, după un impact violent dintre două mașini. Tânăra de 27 de ani era însărcinată
iamsport.ro
A fost bairam! Supărarea ține puțin în Oltenia: jucătorii au aruncat cu bani în lăutari după eșecul din Conference League
MediaFlux
Bolojan și-a pus oamenii în funcții cheie. Ce vrea să facă în justiția din România
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet