Primăria Capitalei reia licitaţia pentru cele 400 de autobuze Euro 6. Ofertele pot fi depuse până în 10 noiembrie

Primăria Capitalei va ridica, joi, suspendarea licitaţiei pentru cele 400 de autobuze noi Euro 6, iar ofertele vor putea fi depuse până în 10 noiembrie.
Filip Stan
02 nov. 2017, 06:28
Primăria Capitalei reia licitaţia pentru cele 400 de autobuze Euro 6. Ofertele pot fi depuse până în 10 noiembrie

Primarul Gabriela Firea spunea luni că 95 la sută din contestaţiile depuse au fost respinse de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), fiind „derizorii” şi nefondate şi le-a cerut operatorilor economici să înceteze „boicotul democratic”.

Firea afirma că municipalitatea a căutat şi alte variante pentru înnoirea parcului auto, o soluţie luată în calcul fiind încheierea unui contract de 100 de milioane de euro cu BERD, mare parte din sumă urmând să fie folosită pentru cumpărarea autobuzelor.

„Au fost depuse mai multe contestaţii. Am crezut că acele contestaţii au o bază reală şi am fi fost dispuşi să corectăm caietul de sarcini dacă CNSC sau specialiştii noştri ar fi considerat că într-adevăr s-au strecurat anumite erori sau omisiuni. Dar CNSC consideră că 95 la sută din contestaţiile depuse sunt nefondate, iar la restul sunt anumite aprecieri pentru care trebuie să aducem lămuriri şi informaţii suplimentare. Trag concluzia că suspendarea pe care a trebuit să o suportăm cu toţii pe nervii şi pe viaţa bucureştenilor a fost sută la sută nefondată, pentru că aspectele semnalate sunt derizorii”, a declarat primarul Capitalei, Gabriela Firea.

Citeşte şi: Firea, în contextul taxei de acces în centrul Capitalei: Întâi modernizăm transportul public, facem parcări şi piste de biciclete

Ea spunea că joi va fi ridicată suspendarea licitaţiei pentru cele 400 de autobuze Euro 6. Astfel, noul termen limită pentru depunerea ofertelor va fi 10 noimebrie, iar în termen de 25 de zile va fi stabilită oferta câştigătoare.

Edilul le-a cerut operatorilor economici interesaţi de licitaţie să oprească acest „boicot democratic” şi a precizat că a făcut apel la Parlament pentru amendarea legii achiziţiilor, astfel încât să existe o cauţinune plătită la încheierea contractului, care să nu fie înapoiată în cazul în care se face o contestaţie nefondată.

Firea a dat exemple de contestaţii respinse ca nefondate de CNSC, precum împărţirea pe loturi a procedurilor de atribuire, deschiderea liberă a uşilor pentru călători să fie mai mică, scaunele pentru pasageri să fie antigrafitti şi antivandalism şi vizitarea celor opt garaje ale municipalităţii pentru a verifica dacă autobuzele sunt ţinute în spaţii acoperite sau au contact cu ploaia, vântul sau zăpada.

La rândul său, directorul RATB, Adrian Mihail, a subliniat necesitatea achiziţionării de noi mijloace de transport în comun, în condiţiile în care există autobuze vechi de 12 ani, tramvaie mai vechi de 20 de ani, la fel şi troleibuzele.

Licitaţia pentru achiziţionarea a 400 de autobuze Euro 6, cu grad redus de poluare, a fost lansată în 3 iulie, valoarea estimată a contractului fiind de peste 510 milioane de lei. Primăria Capitalei anunţa, însă, în 17 august că va relua licitaţia privind cumpărarea unui număr de 400 de noi autobuze pentru transportul public, pentru că oferta iniţială a fost anulată automat de SEAP, din cauza unor „disfuncţionalităţi tehnice”. Primăria arată că a notificat SEAP de prelungirea termenului pentru depunerea ofertelor, însă acesta nu a fost actualizat pe site din cauza „zilelor libere de Sf. Maria”.

Municipalitatea a spus atunci că în 8 august a publicat în SEAP şi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) un anunţ de tip erată prin care termenul de depunere a ofertelor era prelungit până în data de 16 august, ora 16:00, dar, cu toate acestea, SEAP  a înştiinţat PMB că licitaţia a fost anulată automat încă din data de 14 august deoarece, „în afara de publicarea pe site a anunţului de prelungire a termenului, era necesară şi o operaţiune manuală de modificare a datei limită de depunere”. PMB a explicat că instrucţiunea nu se regăseşte „clar explicată” în Manualul de utilizare al platformei SEAP pentru autorităţile contractante şi nu constituie o etapă obligatorie în derularea operaţiunilor de publicare a anunţurilor.

La licitaţia iniţială, au depus oferte 15 companii: SC ANADOLU AUTOMOBIL ROM SRL, EVW HOLDING SRL, BMC TRUCK AND BUS SA, MHS TRUCK AND BUS SRL, MERCEDES BENZ ROMANIA SRL, BRIARI`S IND SA, SC MLD GUNS SRL, MEGAROSA TRADE SRL, ECOPEL SRL, SOLARIS BUS&COACH SA, SC NERA CAROSERII SRL, SC BEST ACHIZITII SRL, KARSAN OTOMOTIV SANAYI VE TICARET AS, THOREB INFORMATION SYSTEMS, MAN TRUCK&BUS AG.

Conform caietului de sarcini, cele 400 de autobuze trebuie să aibă podea total coborâtă, 320 dintre acestea fiind din gama de 12 metri lungime, având trei uşi duble, 50 de autobuze din gama de 10 metri lungime, cu două uşi duble şi 30 de autobuze din gama de 18 metri cu patru uşi duble.

Noile mijloace de transport în comun vor fi dotate cu un sistem performant de încălzire, ventilaţie şi aer condiţionat, un sistem wi-fi de conectare gratuită şi sisteme de informare a călătorilor. Noile autobuze vor beneficia şi de facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi, precum rampă mecanică pentru persoanele care se deplasează cu cărucior şi difuzoare externe pentru persoanele cu dizabilităţi de vedere.

O altă facilitate importantă pe care o vor avea noile mijloace de transport în comun va fi un sistem de comunicare performant, conectat în timp real cu instituţiile de intervenţie, Salvare, Pompieri, Jandarmerie, pentru un timp de reacţie foarte scurt în cazul unor incidente, dar şi comunicarea cu dispeceratul pentru transmiterea datelor legate de comerţul electronic de titluri de călătorie.

Autobuzele vor fi dotate şi cu sisteme de supraveghere video.

Mijloacele de transport în comun trebuie să fie fabricate de acelaşi producător, trebuie să fie omologate de către Registrul Auto Român, iar ofertantul trebuie să pună la dispoziţie poliţa RCA pentru toate, valabilă cel puţin şase luni.

DailyBusiness
Premierul Ilie Bolojan a anunțat oficial TVA mai mare pentru toți. Guvernul reduce la două cote, una ajunge la 21%
Spynews
Alina Sorescu, profund afectată de o declarație a fostului soț, Alexandru Ciucu. Cât de deranjată a fost cântăreața: „El pleca des”
Bzi.ro
Imagini tulburătoare! Ultima apariție publică a lui Mihai Leu! Cum arăta fostul pugilist
Fanatik.ro
Rezultate Evaluarea Națională 2025. La ce oră se afișează, de fapt, notele pe 3 iulie. Admitere liceu 2025 în urma notelor obținute
Capital.ro
NU se mai eliberează buletin vechi. Decizia MAI pentru românii care schimbă cartea de identitate
Playtech.ro
Ce pensie vei avea după reţinerea CASS dacă acum iei 4.000 de lei? Ce se taxează, de fapt?
DailyBusiness
Guvernul a pus gând rău concediilor bugetarilor. Cine ar urma să mai primească vouchere de vacanță
Adevarul
„Legat de motocicletă și târât”. Kievul anchetează o posibilă execuție a unui prizonier de război
wowbiz.ro
Scene sfâșietoare au avut loc la spital, înainte ca Mihai Leu să moară: „Când am intrat la el în rezervă...”
Spynews
Ingredientul de 2 lei pe care trebuie să îl adaugi în cartofii la cuptor pentru a fi crocanți la exterior. Bucătarii profesioniști folosesc acest truc
Spynews
Cod galben de caniculă în România! 15 județe se topesc în orele următoare sub temperaturi extreme | HARTA
Evz.ro
Electrocasnicele care reduc consumul de energie: ce trebuie să știi despre eticheta energetică
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Gigi Becali şi-a făcut apariția cu mare stil la nunta fiicei lui Gică Hagi! Cum a arătat miliardarul de la FCSB
kanald.ro
Ce se întâmplă cu pensiile și salariile românilor în 2026. Ilie Bolojan a făcut anunțul în urmă cu puțin timp
Cancan.ro
Medicul care l-a tratat pe Mihai Leu, dezvăluiri despre ultimele clipe din viața sportivului: 'În final, a cedat și inima' 😢
Playsport.ro
Dacă ai mașina fabricată înainte de 2019, ar putea avea defecțiuni grave. Ce trebuie să faci rapid, conform RAR
Capital.ro
TAXĂ suplimentară în România. Se introduce în toată țara. Premierul a anunțat personal: De la 1 ianuarie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Milionarul a petrecut noaptea cu o blondă, înainte să anunțe despărțirea de soție. S-a aflat cine e misterioasa femeie
stirilekanald.ro
Andreea s-a sinucis la doar 13 ani. Unchiul ei a găsit-o cu ștreangul de gât într-o pădure lângă casă: "S-ar fi certat cu prietenul ei"
Încep concedierile în rândul bugetarilor! Lista instituțiilor care vor reduce drastic personalul în perioada următoare
MediaFlux
Ordin la Casa de Pensii! Se schimbă calculul la vechimea în muncă
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Aparatul bugetar administrativ în România: instituţii, evoluţie şi recomandări