Primăria capitalei va da premii de 1.000 de lei pentru familiile care împlinesc 25 de ani de căsătorie

Familiile care împlinesc 25 de ani de căsătorie vor primi o diplomă de onoare şi un premiu de valoare de 1.000 de lei, conform unui proiect de hotărâre care a fost adoptat în şedinţa de joi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).
Romania TV
14 iun. 2018, 11:06
Primăria capitalei va da premii de 1.000 de lei pentru familiile care împlinesc 25 de ani de căsătorie

Potrivit proiectului adoptat, pentru familiile care împlinesc 50 de ani de căsătorie valoarea premiului va fi de 1.500 de lei, iar pentru familiile care împlinesc 75 de ani de căsătorie – 3.000 de lei.

În raportul de specialitate se arată că „pentru îmbunătăţirea echilibrului socio-economic al familiei este necesară implicarea autorităţilor administraţiei publice locale în vederea susţinerii vieţii de familie prin măsuri punctuale de sprijin financiar”.

Proiectul adoptat propune următoarele criterii cumulative: cuplul aniversează 25, 50 sau 75 de ani de căsătorie neîntreruptă; cel puţin unul dintre soţi are domiciliul sau reşedinţa în municipiul Bucureşti de minimum cinci ani; ambii soţi sunt în viaţă la momentul depunerii solicitării; cel puţin unul dintre soţi are vârsta de peste 50 de ani.

În cazul în care cuplul serbează 25 de ani de căsătorie, dar niciunul dintre soţi nu a împlinit 50 de ani, premiul poate fi acordat cu avizul primarului general al municipiului Bucureşti.

Prin familie, în sensul regulamentului, se înţelege „soţia şi soţul aflaţi în viaţă, la data depunerii solicitării”. Premiul poate fi solicitat în termen de 90 de zile calendaristice de la data împlinirii a 25, 50, respectiv 75 de ani de căsătorie, conform certificatului de căsătorie. Dosarul complet pentru acordarea premiului se va depune la sediul Centrului pentru Seniori al Municipiului Bucureşti, de către unul dintre soţi.

„S-a făcut un obicei de a găsi orice scuză de mai da bani populaţiei, în schimb, aceşti bani nu merg către proiecte, lipsesc proiectele de investiţii, proiectele care au nevoie de angajament”, a declarat Ciprian Ciucu, consilier general al PNL, la şedinţa CGMB.

Viceprimarul Aurelian Bădulescu a afirmat că retorica lui Ciucu este „primitivă”.

„Retorica dumneavoastră e o retorică primitivă, care duce practic în a nu lua în seamă când vorbim despre recunoştinţa pe care trebuie să o arătăm semenilor noştri (…). De acum încolo, dacă vrei să-ţi aduc eu aminte de bani, să nu-ţi aduc eu aminte harta aia relaţională prin care dumneata şi cu ceilalţi complici plimbai nişte bani de la nişte oameni ca să îţi susţii tot felul de activităţi. Da, oamenii care au muncit şi nu fac nimic altceva decât să se bucure de munca lor nu au beneficiile dumitale, care sunt de tip soroşist. Eşti o ruşine pentru PNL, pentru liberalismul din România”, i-a spus viceprimarul Aurelian Bădulescu lui Ciucu.

În replică, Ciucu a spus că afirmaţiile lui Bădulescu nu sunt adevărate. „Sunt nişte minciuni sfruntate, plătite la comandă împotriva mea”, a declarat Ciucu.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cum s-a încheiat o luptă în ring între doi combatanți între care era o diferență de aproape 90 de kilograme. Imagini incredibile
Capital.ro
Vești importante pentru cei care călătoresc cu avionul. Se schimbă regulile privind compensațiile
Playtech.ro
Cât se câștigă în aviație în România în 2026. Salariile piloților, însoțitorilor de zbor și inginerilor aeronautici
Adevarul
Escrocheriile pe WhatsApp și SMS, „infracțiunea rapidă” a momentului. Pierderi medii de 733 de dolari
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Motivul real al plecării lui Zeljko Kopic de la Dinamo! Înțelegerea care a dat planurile peste cap
MediaFlux
Horoscopul weekendului 6-7 iunie 2026! Ce rezervă astrele pentru fiecare zodie
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți