Primăria Cluj: CEC a câştigat o licitaţie pentru a acorda un credit de 300 milioane lei în 2011

Primăria Cluj-Napoca susţine că CEC Bank a acordat municipalității, în 2011, un credit de 300 de milioane de lei, pe o perioadă de 30 de ani, în urma unei licitații la care a mai depus ofertă și BCR, banii fiind luați pentru finanţarea investiţiilor publice ale instituţiei.
Filip Stan
09 dec. 2013, 16:33
Primăria Cluj: CEC a câştigat o licitaţie pentru a acorda un credit de 300 milioane lei în 2011

Potrivit unui comunicat al Primăriei Cluj-Napoca transmis, luni, ca reacţie la afirmaţiile preşedintelui Comisiei de buget-finanţe a Senatului, Cosmin Nicula, procedura de creditare s-a realizat cu respectarea obligaţiilor privind gradul de îndatorare a instituţiei, acesta nefiind atins prin contractarea sumei de la CEC Bank, relatează Mediafax.

Creditul a fost contractat în 27 ianuarie 2011, în urma unei proceduri de achiziţie publică, negociere cu publicarea unui anunţ de participare, la care s-au înregistrat oferte de la BCR şi CEC Bank. Valoarea creditului s-a ridicat la 300 de milioane de lei, pe o perioadă de 360 de luni. Procedura de creditare s-a realizat cu respectarea obligaţiilor privind gradul de îndatorare a instituţiei, acesta nefiind atins prin contractarea sumei mai sus menţionate, după acordarea creditului nivelul de îndatorare a instituţiei fiind de 13,5 la sută, faţă de 30 la sută. Aceste demersuri se întreprind periodic, cu acordul Consiliului Local Cluj-Napoca, în vederea asigurării nivelului de finanţare necesar implementării investiţiilor publice ale municipiului„, se arată în documentul citat.

Creditul luat de la CEC Bank este scadent la 30 mai 2041, iar plata împrumutului se va asigura integral din bugetul local.

Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca au subliniat în comunicat că şi în anul 2006, în urma unei proceduri de achiziţie publice similare, municipalitatea a contractat un credit pentru investiţii, valoarea acestuia fiind de 150 de milioane de lei, câştigătorul procedurii de atunci fiind BCR.

Creditul a fost contractat în perioada în care primar era Sorin Apostu, condamnat între timp pentru fapte de corupție.

Sorin Apostu declara, în 9 noiembrie 2010, într-o şedinţă a Consiliului Local, că banii din creditul ce urma să fie luat în 2011 de primărie erau necesari pentru construirea de unităţi de cultură, recreere, sport, reabilitarea termică a blocurilor, modernizarea, amenajarea străzilor, achiziţionarea mijloacelor de transport în comun, modernizarea şi extinderea iluminatului public.

„Banii din credit vor fi folosiţi pentru finanţarea lucrărilor de construire a Sălii Polivalente, a Centrului Cultural Transilvania, a bazinului polo de înot, cumpărarea de autobuze, troleibuze şi tramvaie pentru anii 2011-2014 sau modernizarea a 100 de străzi. Acestea sunt considerate obiective prioritare pentru a aduce municipiul Cluj-Napoca la standardele impuse de UE”, spunea Apostu.

DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Alertă medicală în România! Trei copii sunt suspecți de malarie după ce au călătorit în Africa
Fanatik.ro
Cum arată și cât costă mingea cu care se va juca la barajul Turcia – România! E realizată cu o tehnologie inovatoare. Foto
Capital.ro
A murit actrița din Superman. A fost una dintre cele mai mari și iubite actrițe. Ultima ei dorință
Playtech.ro
Ce riști dacă lucrezi ca PFA, dar ești tratat ca angajat. Situațiile care te pot costa bani
Adevarul
Fost agent CIA: „Vom înțelege răspunsul Iranului după doliul de 40 de zile de la martiriul lui Khamenei”
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Daniela Ciucă, o asistentă din Vaslui, s-a stins din viață la scurt timp după ce a ieșit din tura de noapte
iamsport.ro
MM Stoica l-a amenințat pe Gigi Becali că pleacă de la FCSB dacă îl transferă pe jucătorul care a făcut videochat cu un alt bărbat: ”Râde lumea de noi!”
MediaFlux
Avertisment de la ANRE. „Odată începută o criză energetică, ea se termină undeva după 3-5 ani”
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj