Primarul Aradului a lansat cartea intitulată „Societatea vie. Proiect România 2020”

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, lider al PDL Arad, şi-a lansat, joi, la Fabrica de Tramvaie din Bucureşti, programul şi cartea "Societatea vie. Proiect România 2020", în care propune un alt stat, al celor care resping risipa şi statutul de asistaţi, precizând că va merge cu proiectul prin ţară, scrie MEDIAFAX.
Romania TV
10 nov. 2011, 19:06
Primarul Aradului a lansat cartea intitulată

„Acest proiect pentru România este o dorintă a tuturor românilor să avem un lucru al nostru, adică suntem mândri de faptul că suntem români”, a explicat Falcă, neprecizând dacă doreşte ca PDL să îl implementeze.

Lansarea a avut loc în prezenţa parlamentarilor PDL, a ministrului de Interne, Traian Igaş, cărora le-a fost prezentat un filmuleţ în care Gheorghe Falcă spune că „societatea vie” este a celor care refuză risipa şi statutul de asistaţi.

Filmul îl arată pe Gheorghe Falcă afirmând că este necesară reforma statului şi că trei sferturi din resursele statului se duc pe pensii şi salarii şi nu pe investiţii, că administraţia publică este birocratică, iar în sănătate s-au facut 11 milioane de operaţii într-un an.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
„La asta nu renunță niciodată!” Dezvăluiri din vestiarul naționalei. Ce pregătește Hagi pentru meciul cu Polonia
Capital.ro
Pensia pe care o vei primi la bătrânețe poate fi verificată online. Cum afli ce vechime ai la pensie și câți bani vei încasa
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Reguli noi pentru pacienți și medici, anunțate de CNAS. Ce servicii medicale vor fi mai accesibile
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România