Primarul din Braşov, George Scripcaru, rămâne sub control judiciar

Magistrații Curții de Apel Brașov au hotărât, vineri, păstrarea măsurii controlului judiciar față de George Scripcaru, primarul Brașovului, și au dispus aceeași măsură față de Mihai David. În cazul acestuia din urmă, măsura este dispusă pentru o perioadă de 60 de zile. Sentinţa nu este definitivă.
Iulian Tudor
19 feb. 2016, 15:09
Primarul din Braşov, George Scripcaru, rămâne sub control judiciar

Angajatele Primăriei Brașov, Liliana Horga și Claudia Niculina Radu, precum și Călin Silviu Pop, inculpați în același dosar în care primarul Brașovului este acuzat de luare de mită, abuz în serviciu și instigare la tentativă la abuz în serviciu, au rămas, de asemenea, sub control judiciar, potrivit Agerpres.

Cei cinci au fost audiați, vineri, de Curtea de Apel Brașov cu privire la verificarea măsurii preventive, după ce la începutul săptămânii, DNA a trimis dosarul în care aceștia sunt cercetați la Curtea de Apel Brașov.

George Scripcaru și Mihai David au încercat să comunice indirect, prin intermediul unor persoane, deși au interdicția de a discuta între ei, stabilită prin măsura controlului judiciar, potrivit informațiilor din rechizitoriul prin care primarul Brașovului și fostul director general al Hidroelectrica au fost trimiși în judecată pentru fapte de corupție.

Cei doi au încercat să discute în contextul în care Mihai David ar intenționa să impună un candidat la funcția de primar al municipiului Brașov în locul lui Scripcaru, pentru a-și proteja în continuare interesele, conform aceleiași surse.

„Inculpații Scripcaru George și David Mihai Ciprian, având interdicție de a lua legătura unul cu celălalt, în data de 23.01.2016 au încercat să comunice indirect prin intermediul martorilor D.L. și B.R. asupra unor chestiuni politice, urmărind însă un interes economic direct, legat de ancheta penala din acest dosar, respectiv protejarea intereselor BEPCO SRL, și după alegerile locale din acest an, inculpatul David Mihai Ciprian urmărind să își impună un candidat pentru postul de primar în locul inculpatului Scripcaru George„, se arată în rechizitoriu.

Potrivit procurorilor, acțiunile lui Mihai David reprezintă „o dovadă în plus ca inculpatul urmărește să își păstreze în continuare influența asupra funcționarilor din cadrul primăriei, influența reală la acest moment, care poate afecta aflarea adevărului în prezentul dosar”.

În acest context, dar având în vedere și faptul că David mai este cercetat și pentru alte fapte, DNA a solicitat instanței luarea măsurii controlului judiciar față de el, pentru a preîntâmpina stabilirea unor înțelegeri frauduloase între inculpați, sau între aceștia și martori.

George Scripcaru este acuzat de luare de mită, abuz în serviciu, facă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, și instigarea la tentativă la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, iar Mihai David de instigare la abuz în serviciu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Furtună în familia Șucu, declanșată de Daniel Pancu! Ce s-a întâmplat între Andrei și mama sa. Exclusiv
Capital.ro
Pensiile celor cu grupe de muncă au scăzut după recalculare. Sorin Nemeș: Noua lege a pensiilor a comis o eroare fundamentală
Playtech.ro
Ai procură pe contul bancar al unui părinte. Ce se întâmplă cu banii după deces și cine îi poate retrage
Adevarul
Contribuabilii italieni plătesc milioane de euro pentru a ține pe linia de plutire iahturile rusești
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Propune ca echipele fără drept de promovare să fie interzise în Liga 2: ”Pentru ce joci?!”
MediaFlux
Ce se întâmplă cu pensia ta dacă nu ești acasă când vine poștașul. Cum se pot recupera banii
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT