Primarul din Năvodari a fost arestat preventiv

Tribunalul Bucureşti a decis, joi seară, arestarea preventivă pentru 29 de zile a primarului din Năvodari, Nicolae Matei, în dosarul în care este acuzat de dare de mită.
Romania TV
15 nov. 2012, 18:08
Primarul din Năvodari a fost arestat preventiv

Instanţa a admis cererea procurorilor anticorupţie şi a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele lui Nicolae Matei. Decizia poate fi contestată de primarul din Năvodari la Curtea de Apel Bucureşti.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) îl acuză pe primarul din Năvodari că, în perioada iunie-octombrie 2012, i-a solicitat unui ofiţer de poliţie judiciară cu funcţie de conducere (denunţător în cauză) să-i ofere protecţie în anchetele penale care-l vizau şi să intervină în acestea, considerând că sunt „abuzive, nejustificate şi motivate politic”.

Nicolae Matei i-ar fi promis ofiţerului de poliţie o recompensă, „materializată prin acordarea, în data de 25 octombrie 2012, a două loturi de teren situate în Năvodari”, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

„Darea acestor terenuri s-a făcut indirect, prin intermediari, prin simularea unor vânzări consemnate în două contracte semnate de aceşti intermediari. Conform contractelor, preţul acestor terenuri este de 59.000 de lei”, a precizat DNA.

Avocatul lui Nicolae Matei, Petre Buneci, a declarat că toate acuzaţiile sunt probate prin nişte interceptări şi „câteva post-it-uri” care nu au mare relevanţă în dosar.

Acesta a subliniat că nu era posibil ca Nicolae Matei să încerce să îi ofere mită comisarului şef, atâta vreme cât între cei doi exista o duşmănie cunoscută la nivel public.

Avocatul a mai spus că persoana care s-a ocupat de intermedierea vânzării terenurilor ce ar fi fost oferite drept mită, în suprafaţă de aproximativ 500 de metri pătraţi, era de fapt un ofiţer infiltrat de către anchetatori.

Buneci a arătat că între probele procurorilor se numără şi o serie de interceptări, care însă, în opinia sa, nu ar avea nicio relevanţă. Avocatul a precizat că, în transcrierea înregistrărilor ambientale, doar poliţistul este cel care vorbeşte şi, practic, îl instigă pe Nicolae Matei, iar în dreptul clientului său apar doar puncte de suspensie.

Avocatul a mai arătat că primarul din Năvodari nu a dat nicio declaraţie în faţa anchetatorilor.

Nicolae Matei este membru PSD şi primar al oraşului Năvodari din 2008.

Presa locală a relatat că în ultimi patru ani primarul Nicolae Matei, asociat în SC Dormarbib Grup, ar fi fost implicat în mai multe tranzacţii imobiliare şi licitaţii „cu dedicaţie”.

Potrivit presei, câştigarea dreptului de proprietate asupra Taberei de copii de la Năvodari a fost una dintre cele mai profitabile afaceri realizată de primarul Nicolae Matei. Astfel, la iniţiativa acestuia 60 de hectare de teren, sute de cabane, spaţii de cazare, administrative şi comerciale, anexe, amfiteatrul şi cantine au intrat, în 28 iulie 2011, în patrimoniul SC Tabăra Năvodari SA.

Acţionarii acestei societăţi sunt SC Dormarbib Group SRL, cu 60% din acţiuni şi Consiliul Local Năvodari, cu 40% din acţiuni.

Potrivit hotărârii Consiliului Local nr. 152 din iulie 2011, Primaria Năvodari a venit cu aportul în natură, 60 de hectare teren, iar firma lui Gurgu Isidor, cumnatul primarului Matei, s-a obligat ca în decurs de un an să contribuie la această asociere cu aportul de capital prin care să acopere echivalentul celor 60 de procente, aproximativ nouă milioane de lei.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT