Primarul UDMR din Sfântu Gheorghe reia subiectul autonomiei Ţinutului Secuiesc. Mesaj pentru Marcel Ciolacu: „Niciodată să nu spui niciodată!”

Președintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, care este și primarul municipiului, a criticat declarațiile premierului Marcel Ciolacu, făcute cu ocazia vizitei sale în județele Mureș, Harghita și Covasna, în care a negat existența și posibila autonomie a Ținutului Secuiesc.
Filip Stan
26 feb. 2024, 20:39
Primarul UDMR din Sfântu Gheorghe reia subiectul autonomiei Ţinutului Secuiesc. Mesaj pentru Marcel Ciolacu:
Primarul UDMR din Sfântu Gheorghe reia subiectul autonomiei Ţinutului Secuiesc. Mesaj pentru Marcel Ciolacu: "Niciodată să nu spui niciodată!"

Primarul UDMR din Sfântu Gheorghe reia subiectul autonomiei Ţinutului Secuiesc. Antal Arpad a catalogat aceste declarații ca fiind o greșeală și a subliniat că astfel de poziții pot crește încrederea în partidele antimaghiare. Acesta a reiterat importanța păstrării discuției despre autonomie pe agendă și a subliniat că oamenii ar vota partidele care susțin această cauză.

„Eu am crezut, în naivitatea mea, că Marcel Ciolacu a vrut să vină ca să mai ridice un pic din popularitatea Guvernului României în Secuime. Oricum, venind în Secuime, spunând că Ţinutul Secuiesc nu există şi că nu a avut niciodată şi nu va avea niciodată autonomie, cu siguranţă a mai „crescut” un pic indexul de încredere al Guvernului în rândul populaţiei maghiare. Dar, nu vreau să intru în această polemică, din două motive: unu – pentru că Ţinutul Secuiesc a existat, există şi va exista, şi doi – pentru că Ţinutul Secuiesc a avut şi va mai avea autonomie”, a spus Antal Arpad.

„Cred că a făcut o greşeală domnul prim-ministru prin faptul că a venit în Ţinutul Secuiesc cu aceste mesaje. Deci, cred că a făcut o greşeală, ori a fost sfătuit necorespunzător. Şi vă spun şi de ce: oamenii întotdeauna când au de ales între original şi copie vor alege originalul, iar în chestiuni de antimaghiarism sau anti Ţinut Secuiesc, AUR şi Şoşoacă vor fi întotdeauna mai originali decât Ciolacu. Deci, nu are nicio şansă ca vreun cetăţean român care are probleme cu noi, cu maghiarii, să îl voteze pe el, când poate să-i voteze pe Şoşoacă sau pe Simion. Când oamenii pot alege originalul vor vota originalul şi nu copia”, a adăugat primarul UDMR din Sfântu Gheorghe.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu: „Nu va exista niciun Ţinut Secuiesc niciodată în Romania. Nu va vinde nimeni Ardealul”

Antal Arpad a încheiat prin a face o dedicație premierului, amintindu-i că „niciodată să nu spui niciodată”, sugerând că nu este întelept să excluzi o discuție despre autonomie definitiv și complet din agendă.

„Eu nu cred că pe masa domnului premier în acest week-end era problema asta cu autonomia. Nu ştiu de ce trebuia să discute această problemă. Nu era pe agenda publică în februarie 2024 acest subiect, ca domnul premier să vină şi să ne spună în prima fază că nu există Ţinutul Secuiesc şi, mai apoi, venind aşa, dinspre Târgu Mureş spre inima Ţinutului Secuiesc, că nu va avea niciodată autonomie. Pot să fac o dedicaţie domnului premier: „Niciodată să nu spui niciodată!”. Oricum, ar fi foarte bine dacă domnul Ciolacu, data viitoare când vine în Secuime, s-ar întâlni şi cu aleşii din Secuime şi ar discuta problemele reale din Secuime. Că nici asta nu mi s-a părut foarte elegant, să vii în Secuime şi să nu te întâlneşti cu preşedintele Consiliului Judeţean, de exemplu. Fiind în Covasna, putea fi acolo primarul din Covasna şi preşedintele Consiliului Judeţean. Eu zic că dacă vrei sa arăţi normalitate, asta era normalitate”, a mai spus Antal Arpad.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
O adolescentă de 15 ani s-a ridicat din sicriu, chiar în timpul priveghiului! Cum au reacționat cei din jur
Fanatik.ro
Adrian Mutu, critici pentru Bergodi și Pancu după show-ul din U Cluj – Rapid: „Mă așteptam la altceva”
Capital.ro
Românii care nu își retrag banii din pensia privată, deși au atins vârsta de pensionare: Vor avea un câștig mai mare
Playtech.ro
Când se deschide Târgul de Crăciun din Craiova în 2026 și ce tematică a fost aleasă. Târgul, desemnat cel mai bun din Europa
Adevarul
România, cu mâinile legate în cazul unui atac asupra Republicii Moldova. Marea piedică, explicată de fostul șef al Armatei Române
wowbiz.ro
Amenzi de până la 50.000 de lei pentru românii care își închid balconul fără acte. În ce condiții se poate dubla impozitul pe apartament
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident devastator într-un parc de distracții! Un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost aruncat dintr-un roller-coaster
iamsport.ro
Victor Pițurcă a dezvăluit cel mai mare eșec din cariera sa: ”Am trăit niște momente grele”
MediaFlux
Horoscop 13 octombrie 2026. Marți 13 le dă peste cap superstițiile! Cine are o zi excelentă și cine trebuie să fie atent la fiecare pas
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT