Primele măsuri în scandalul „Pompiţa”. Directoarea Liceului Emil Racoviţă a fost demisă

La Liceul Emil Racoviţă s-a finalizat ancheta privitoare la profesorul acuzat că şi-a obligat o elevă să îşi pompeze aer in intestine pentru a câştiga concursuri de înot. Inspectoratul Şcolar Bucureşti a luat decizia de a destitui conducerea şcolii.
Romania TV
16 iul. 2012, 11:50
Primele măsuri în scandalul

Scandalul „Pompiţa”, de la Liceul Emil Racoviţă, a fost declanşat săptămâna trecută de înotătoarea Valentina Brat. Aceasta spunea că pe vremea când a fost elevă a liceului era supusă la tot felul de abuzuri fizice de către profesorul ei de înot, pentru a-i creşte performanţele în concursurile la care participa.

Tot săptămâna trecută, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a trimis o comisie de anchetă la această unitate de învăţământ, iar luni, în urma investigaţiilor, a fost demisă directoarea Liceului Emil Racoviţă. Ancheta însă nu s-a încheiat, iar în vizorul inspectorilor se află chiar profesorul de sport Mihai Sandu.

El va fi monitorizat până pe 1 septembrie, când Inspectoratul se va pronunţa dacă el mai poate rămâne profesor al liceului sau va fi destituit din funcţie.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Marius Mitran, euforic după Craiova – Egnatia 2-0: „Știința bate tot, Coelho știe mult!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT