PRIMELE REZULTATE ale anchetei privind suspiciunile de malpraxis de la Maternitate din Botoşani

Comisia constituită prin dispoziţia managerului Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani, Corneliu Mihai, a prezentat, miercuri, primele concluzii ale anchetei derulate în cazul femeii de 35 de ani care a fost operată de patru ori după o naştere şi al cărei copil nou-născut a murit la mai puţin de 24 de ore.
Iulian Tudor
22 oct. 2014, 08:41
PRIMELE REZULTATE ale anchetei privind suspiciunile de malpraxis de la Maternitate din Botoşani

Potrivit coordonatorului Secţiei de obstretică şi ginecologie a Spitalului Judeţean Mavromati, medicul Gina Puflea, cadrele medicale care au asistat la naştere au respectat „protocoalele” în astfel de cazuri.

Medicul Gina Puflea a susţinut că, la internare, pacienta avea o dilataţie de trei centimetri, iar copilul era „perfect sănătos”. „Au urmat cinci ore de travaliu, după care s-a intrat în expulzie. După aproape 20 minute, s-a constatat că expulzia s-a blocat. S-a intrat în urgenţă în operaţie cezariană, s-a extras un nou-născut de sex masculin de 3.800 grame cu Abgar 1. Fătul a fost dus pe reanimare, iar la câteva ore de la intervenţie nu a mai supraveţuit„, a afirmat Gina Puflea, care a adăugat că motivul decesului nou-născutului a fost o „hipoxie severă”.

În ceea ce priveşte mama, coordonatorul Secţiei de obstretică şi ginecologie susţine că, după naşterea prin cezariană, aceasta a avut o „sângerare intraoperatorie”, care a necesitat o intervenţie chirurgicală. După operaţie, starea pacientei era critică, ea fiind transferată pe Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Mavromati, unde, pe fondul unei hemostaze, a fost nevoie de o altă operaţie.

Medicii susţin că a patra invervenţie chirurgicală a fost necesară pentru extragerea meşelor abdominale. „Starea pacientei a devenit stabilă, a avut o evoluţie favorabilă, iar o a patra intervenţie s-a practicat pentru extragerea meşelor. Pacienta este stabilă, recuperată„, a adăugat Puflea.

Potrivit acesteia, ancheta va fi continuată de o comisie de specialitate formată din profesori universitari ieşeni.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Ionuț Chirilă l-a dat afară de la CS Dinamo pe fiul angajatului mort în accident! Reacția antrenorului. Exclusiv
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT