Primele roșii românești au apărut în piețe înainte de Paștele catolic. Un kilogram costă mai mult decât unul de carne de miel

Primele roșii românești au apărut în piețe înainte de Paștele catolic, sărbătorit duminică. Dar nu oricine își permite să cumpere. Un kilogram de roșii costă mai mult decât un kilogram de carne de miel și aproape dublu față de un kilogram de pui. 
Alina Costache
29 mart. 2024, 08:47
Primele roșii românești au apărut în piețe înainte de Paștele catolic. Un kilogram costă mai mult decât unul de carne de miel

Primele roșii românești sunt deja la vânzare în piețe și aprozare. Prețurile sunt extrem de ridicate, producătorii și comercianții profitând de Paștele catolic și pofta românilor pentru legume autohtone.

Roșiile românești pleacă de la fermieri cu un preț mare. În bazinul legumicol din Izbiceni, Olt, de pildă, un kilogram este vândut de agricultori cu 30-40 de lei. Deși pentru programul Tomata, statul român plătește cele mai multe subvenții, producătorii spun că ajutorul ”este un mizilic”.

Prin programul „Tomata”, agricultorii spun că își pot acoperi 30% din investiție. Ajutorul financiar vine tocmai pentru ca agricultorul să scadă prețul la final, când scoate recolta la vânzare.

”La suprafața de 1.000 mp, în jur la 10.000 de euro investiția cu tot. Cu căldură, plantele, plantatul. O să fie până pe 20 aprilie, o să fie roșia puțin mai scumpă 30- 28, noi așa sperăm să fie, după aceea o să scadă la 25-20, sub 20 de lei kg”, spune un producător citat de stirileprotv.ro.

Până acum, peste 5.700 de fermieri s-au înscris pentru sesiunea din acest an a programului „Tomata”. Pentru cultura de roșii, un agricultor poate primi cel mult 3.000 de euro.

”Mi se pare mult. Mult, mult! 50 de lei… și dacă sunt și mari… Să dai pe trei roșii 50 de lei, că atârnă la kilogram”, spune un client din piață.

Nici roșiile de import nu sunt ieftine. Costă în jur de 20-30 de lei kilogramul.

Roșiile românești au ajuns să coste în piețele din București chiar și 60 de lei kilogramul. În piețele din alte orașe, cum e Craiova de exemplu, ele nici nu se vând pentru că sunt prea scumpe.

Agricultorii noștri spun că roșiile sunt scumpe deoarece costă mult să le producă în această perioadă a anului. Numai că statul acordă cele mai mari subvenții pentru roșii, scopul fiind tocmai ca prețurile lor să scadă, notează Digi24.

Carnea de miel, mai scumpă cu peste 30 la sută decât anul trecut. Testul pentru noile prețuri va fi dat de Paștele Catolic

Paștele Catolic se sărbătorește anul acesta duminică, 31 martie. La fel ca Paștele Ortodox, Paștele Catolic comemorează Învierea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, după răstignirea Sa din Vinerea Mare. Tradițiile se aseamănă între Paștele catolic și cel ortodox. Iar una dintre ele se referă la carnea de miel care va fi servită la masa de Paște. Pe masa de Paște se obișnuiește a avea în aceste zile preparate din carne de miel.

Citește și: Cât costă un miel de Paște în 2024. Ministrul Agriculturii îi liniștește pe români: „Se va vinde la prețul corect”

În aceste condiții, în piețe și în supermarketuri au apărut deja oferte la carne de miel. Ciobanii au pregătit deja miei. Anul acesta, condițiile meteorologice favorabile au dus la o fătare timpurie, asigurând disponibilitatea mieilor maturi și sănătoși mai devreme decât în ​​anii precedenți.

Prețurile pentru mieii vii ar putea crește semnificativ față de anii anteriori. Dacă anul trecut prețurile variau între 15 și 20 de lei pe kilogram, ciobanii consideră că în 2024 ar putea cere între 25 și 30 de lei pe kilogram. Testul pentru noile prețuri va fi dat de Paștele Catolic.

Și pentru Paștele ortodox estimările arată un preț de aproximativ 25 de lei pe kilogram pentru mieii vii și 35 de lei pentru cei sacrificați.

Citește și: Carnea de miel va fi un lux pe masa de Paşte 2024. De ce nu vor avea românii berbecuţ de pus pe grătar

 

 

 

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
Echipa de start a Universității Craiova pentru duelul cu Getafe! Cele două dileme ale lui Filipe Coelho. Exclusiv
Capital.ro
Alertă meteo pentru 15 octombrie! Unde se depune zăpada și cât de mult scad temperaturile
Playtech.ro
Condiția pentru ca românii să-și recupereze banii plătiți în plus prin ROBOR. Pașii pentru obținerea compensației de la bancă
Adevarul
Au îngropat „securea războiului”: Dorel Vișan dezvăluie de ce s-a certat cu Florin Piersic. Ce regretă actorul
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Corneliei, femeia care ar fi sfârșit în mâinile soțului. Familia ei rupe tăcerea despre agresor
iamsport.ro
O echipă importantă din SuperLiga ar lua în calcul să își demită antrenorul: ”Adi Mutu e în pole-position să o preia!”
MediaFlux
Pensiile cresc oficial în 2027. Anunțul ministrului propus la Muncă despre alocații și vouchere
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT