Primul hamburger din carne artificială, obţinută în laborator, va putea fi preparat în octombrie

Primul hamburger din carne artificială, obţinută în laborator prin creşterea fibrelor musculare din celule stem de bovine, va putea fi preparat în octombrie, a anunţat liderul acestui proiect de la Universitatea din Maastricht, Olanda, citat de Financial Times.
Romania TV
19 feb. 2012, 13:20
Primul hamburger din carne artificială, obţinută în laborator, va putea fi preparat în octombrie

„Vreau să-i cer lui Heston Blumenthal (un bucătar vedetă, n.r.) să-l pregătească”, a spus profesorul Mark Post, care conduce proiectul de obţinere de carne artificială, prezent la reuniunea anuală a Asociaţiei Americane pentru Avansul Ştiinţei.

Potrivit cercetătorilor, carnea crescută în laborator, spre deosebire de cea provenită de la ferme, va fi mai sustenabilă şi o sursă alimentară cu impact mai redus asupra mediului. Bovinele şi porcinele au o eficienţă de numai 15% în transformarea proteinelor vegetale pe care le consumă în carne.

„Dacă putem creşte această eficienţă de la 15% la 50% prin creşterea cărnii în laborator, ar fi un imens progres”, a spus profesorul Post.

Pornind de la celule stem de bovine, cercetătorii olandezi au crescut fibre musculare de până la trei centimetri lungime şi jumătate de centimetru grosime. Fibrele sunt exersate în timpul creşterii, la fel ca muşchii reali, prin îndoire şi întindere în vasele de cultură, şi se hrănesc dintr-un lichid ce conţine proteine vegetale şi alţi nutrienţi, echivalent cu dieta unei bovine.

Culoarea actuală a muşchiului crescut în laborator este roz-gălbui palid, întrucât nu conţine sânge, dar profesorul Post intenţionează să-i îmbunătăţească aspectul.

Pentru a asigura grăsimea, un element esenţial unui burger real, sunt crescute şi astfel de celule în laborator, iar ulterior vor fi tocate împreună cu fibrele musculare.

„Am început acest proiect în urmă cu circa şase ani şi mă aştept să treacă alţi 10-20 de ani înainte să putem producem astfel de carne în cantitate mare”, a spus Post.

O persoană bogată rămasă anonimă a finanţat proiectul cu un grant de 250.000 de euro şi ar urma să asigure fonduri în continuare după producerea primului burger în octombrie.

Consumul de carne la nivel global este estimat să crească cu circa 50% până în 2050, în timp ce creşterea animalelor generează deja 18% din emisiile de gaze de seră cauzate de om la nivel global, a afirmat, la reuniune, Patrick Brown, profesor de biochimie la Universitatea Stanford din California.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT