Primul oraş din Transilvania, descoperit pe şantierul autostrăzii Sibiu-Nădlac

Sabin Luca, directorul Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu, instituţie care a coordonat o parte din lucrările arheologice de pe traseul viitoarei autostrăzi Sibiu-Nădlac, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că în punctul Luncă din judeţul Hunedoara, în apropierea râului Mureş, a fost descoperit primul oraş din Transilvania – aşezarea neolitică de la Turdaş, care datează „de dinainte de piramide”.

Suprafaţa cercetată de la arheologii sibieni, între lunile mai – noiembrie 2011, a fost de aproximativ 11 hectare, „o cercetare arheologică imensă, peste orice standard în Europa”.

Aşezarea de la Turdaş era cunoscută de arheologi încă de la jumătatea secolului al XIX-lea, datorită materialului deosebit de bogat descoperit, inclusiv Sabin Luca conducând, din 1992, timp de opt ani, cercetări arheologice în zonă, împreună cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, însă acestea au fost de mici dimensiuni.

„Primele cercetări s-au făcut în jurul anului 1850. Poate că e unul din primele situri cercetate în România. Iar prima cercetare sistematică s-a făcut în 1875, de prima femeie arheolog din zona aceasta a Europei, Zsofia Torma”, a spus Luca.

Explicaţia materialului arheologic foarte bogat, descoperit de-a lungul timpului în zonă, stă în faptul că această aşezare, estimată la 100 de hectare suprafaţă, era de fapt un oraş, lucru dovedit de existenţa fortificaţiilor din lemn, unul chiar consacrat religios, dovadă fiind sacrificiile umane descoperite.

„De ce spun că e primul oraş din Transilvania, ca să nu spun cel puţin din sud – estul Europei: pentru că am descoperit un sistem de fortificaţie, de împrejmuire, compus din 11 palisade şi şanţuri succesive, pe o profuzime de 200 de metri. Am descoperit două porţi de intrare în sistemul de fortificaţie, cu turnuri, totul din lemn. Acest sistem, de o aşa de mare dimensiune, nu s-a putut cerceta în Europa fiindcă costă foarte mult. Am surprins aceste palisade, şanţuri, turnuri, care ocroteau un nucleu care, din punctul meu de vedere, în stadiul iniţial avea cam 100 de hectare împrejmuit. Faptul că este consacrat după toate regulile vedem din faptul că, la distanţe de aproximativ 200 de metri, în interiorul primei sau celei de-a doua fortificaţii este pus câte un sacrificat. Am găsit vreo cinci (schelete – n.r.). Ceea este curios este că nici unul nu e în aceeaşi poziţie, deci e clar că e sacrificiu, nu este o înmormântare. I-au sacrificat în diverse ritualuri. Sunt puşi fie pe burtă cu mâinile şi picioarele legate, fie pe spate cu mâinile şi picioarele legate, fie cu capul tăiat şi pus pe piept”, a declarat directorul muzeului Brukenthal.

Potrivit acestuia, aşezarea de la Turdaş a fost un centru regional de producţie şi distribuţie a ceramicii, fapt dovedit de descoperirea unui număr foarte mare de cuptoare şi obiecte din ceramică, de la vase, în stilul Turdaşului, „unic în Europa”, până la statuete antropomorfe, zoomorfe, şi „statuete pe tron”, care exemplifică regalitatea şi care au mai fost găsite doar în „două – trei situri din Europa”.

„Trebuie să ne gândim la un mare centru regional al acelui moment. (…) Am găsit explicaţia asupra numărului mare de vase şi statuete de lut descoperite aici. Am găsit 60 de cuptoare pentru arderea obiectelor de mici dimensiuni şi singura concluzie care se poate trage este că aici se făcea plastica de statuete, idolii, pentru o ţară. Şi această mare aşezare sacră cu caracter urban livra aceste piese, consacrate deja, spre comunităţi. E singura aşezare din toate cele cercetate până acum din Europa neolitică care are un număr aşa mare de cuptoare. (…) Putem argumenta ideea că suntem în faţa unei aşezări protourbane aidoma marilor aşezări din Orient, o aşezare care avea sigur regi, datorită statuilor pe tron”, a explicat Sabin Luca.

În situl de la Turdaş au fost descoperite şase orizonturi diferite, datate în neoliticul timpuriu, eneoliticul timpuriu şi dezvoltat, perioada dacică şi cea medievală, în jurul secolului XII.

Potrivit lui Luca, aşezările neolitice descoperite aici erau suspendate, la şase-opt metri înălţime, datorită inundaţii, localnicii dovedind cunoştinţe inginereşti şi datorită sistemului de fortificaţii care a rezistat calamităţilor. De asemenea, s-a putut dovedi existenţa în acea perioadă a „metalurgiei cuprului, lucru ce toată lumea bănuia până acum”.

„Săpăturile din ultimul an şi jumătate au creat un nou muzeu, avem deja mii de piese întregi restaurate, extrem de reprezentative, unicat, de la ceramică la metal, de la piatră la os. La cercetarea aceasta se va mai lucra patru-cinci ani până când vom tipări volumele. (…) Până acum s-a cercetat un eşantion ceramic de doi-trei la sută şi s-a cercetat cam trei-patru la sută din oase. La cea mai mare cercetare din Europa nu poţi să estimezi nimic, decât că la final vom raporta cel mai mare eşantion ceramic cercetat în Europa, cel mai mare eşantion osteologic cercetat în Europa, cel mai mare, pentru că ăsta a fost norocul nostru”, a ad’ugat Sabin Luca.