Klaus Iohannis a primit la Cotroceni prima vizită a unui şef de stat

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, vineri, pe omologul său bulgar, Rosen Plevneliev, la Palatul Cotroceni. Acesta este primul şef de stat care efectuează o vizită în România, după preluarea mandatului de către Iohannis.
Ionela Marcu
20 feb. 2015, 08:24
Klaus Iohannis a primit la Cotroceni prima vizită a unui şef de stat

Preşedintele Bulgariei, Rosen Plevneliev, a fost întâmpinat cu onoruri militare, la sosirea la palatul Cotroceni.

Cei doi şefi de stat au avut convorbiri tete-a-tete şi au susţinut declaraţii de presă comune, urmate de un dejun de lucru.  

Președintele Bulgariei s-a declarat onorat că este primul șef de stat care efectuează o vizită oficială în România de la preluarea mandatului președintelui Klaus Iohannis.

„Mă bucur să fiu primul șef de stat care vizitează noul președinte al României. Este o onoare că prima vizită oficială în România este la începutul mandatului dvs. Vă doresc succes în acest sens„, a spus Rosen Plevneliev, în declarația comună cu președintele Iohannis.

El a subliniat că se dorește impulsionarea cooperării regionale. „Noi astăzi ne-am unit eforturile. Am văzut cât este de importantă problema regională. Vrem să oferim un nou imbold cooperării regionale, vrem să le spunem și românilor și bulgarilor că cele două state sunt prietene, sunt buni vecini, parteneri, aliați și că noi avem plan cum să aprofundăm ceea ce am obținut până acum”, a afirmat președintele Bulgariei.

Citeşte şi: Klaus Iohannis, în vizită la Chişinău săptămâna viitoare

Rosen Plevneliev a menționat că dorește aprofundarea cooperării cu România în toate direcțiile posibile. 

„În ultimii 10 ani, Bulgaria și România și-au majorat de opt ori schimburile comerciale. România este astăzi al treilea partener comercial al Bulgariei în UE și al patrulea în lume. Am obținut foarte multe. Un milion de români sunt oaspeții noștri în Bulgaria, 300.000 de bulgari vizitează România și vrem ca aceste cifre să crească. Vorbim de legături energetice privind gazul, privind infrastructura de transport, noi poduri peste Dunăre, noi proiecte energetice. Noi am obținut foarte multe lucruri împreună, însă putem mult mai mult”, a spus Rosen Plevneliev.

Citeşte şi: Bulgaria cere UE şi Rusiei să ajungă la o înţelegere pentru deblocarea gazoductului South Stream

Situația din Ucraina și aspecte internaționale au fost pe agenda discuțiilor dintre cei doi șefi de stat.

„Vrem să aprofundăm cooperarea în privința securității, apărării, exerciții comune, în baze românești și bulgărești. Conștientizăm că doar integrați și împreună putem să fim eficienți și să avem succes”, a arătat Rosen Plevneliev.

 Președintele Bulgariei a spus că cele două state doresc să fie un motor al integrării europene.

„Suntem impresionați de ospitalitatea dvs. Avem o motivație foarte puternică, în primul rând să descoperim noi posibilități de cooperare, să beneficiem de instrumentele europene și Bulgaria și România, împreună, să fie un motor al integrării europene, al prosperității și dezvoltării. Sunt sigur că noi astăzi oferim acest imbold pentru prietenia bulgaro-română atât în plan bilateral, cât și regional. Spunem că această regiune are un potențial imens și împreună îl vom descoperi în interesul cetățenilor”, a conchis el.

După întâlnirea de la Cotroceni, preşedintele Rosen Plevneliev se va întâlni cu şeful Senatului, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, iar la finalul vizitei cu premierul Victor Ponta.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
O mașină a intrat pe trotuar, în Brașov, și a lovit un grup de pietoni. Două persoane au murit
Fanatik.ro
David Popovici, prima reacţie după calificarea în finală la 100 de metri liber cu record: „Am destule rezerve, dar cu el mă bat! O să îmi pună probleme”
Capital.ro
Se schimbă regulile pentru proprietari: lucrările pe care le poți face fără autorizație
Playtech.ro
De ce Wi-Fi-ul hotelului poate fi mai periculos decât internetul mobil. Ce date nu ar trebui să introduci
Adevarul
SURSE Noua Lege a salarizării, negociată în mai multe variante. Sindicatele cer 8 miliarde pentru Educație și 2 miliarde pentru Sănătate
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imagini șocante pe un drum din Tulcea! Un copil a căzut dintr-o dubă aflată în mers și a ajuns în mijlocul șoselei, chiar în fața unui TIR
iamsport.ro
BREAKING | Fostul atacant din SuperLiga, la un de a semna cu FCSB! Detaliile unei reveniri neașteptate
MediaFlux
Penalizări pentru cei care ies la pensie. Câți bani se opresc de la pensionari în 2026
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat