Primul terorist al României, mai aproape de libertate, odată cu intrarea în vigoare a noului cod penal

Primul terorist al României este mai aproape de libertate. Bărbatul care în 2006 a vrut să arunce în aer două butelii cu ajutorul unui aprinzător de aragaz conectat la un telefon mobil ar putea ieşi mai devreme din închisoare. Codul penal ar putea să îi scurteze şi lui pedeapsa. 
Romania TV
05 feb. 2014, 10:33
Primul terorist al României, mai aproape de libertate, odată cu intrarea în vigoare a noului cod penal

Primul terorist al României au putea ieşi mai repede din închisoare, odată cu intrarea în vigoare a noului cod penal.

Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Timişoara, Cristian Pup, a declarat că la instanţă a fost depusă, luni, o cerere din partea comisiei Penitenciarului de Maximă Siguranţă de la Arad, pentru reducerea pedepsei lui Florin Lesch, condamnat în 2007 la 12 ani de închisoare pentru acte de terorism, potrivit Mediafax.

„Comisia Penitenciarului Arad a făcut cererea din oficiu, în baza noilor prevederi legale. Curtea de Apel Timişoara se va pronunţa în acest caz lunea viitoare”, a spus Cristian Pup.

Potrivit sursei citate, aceasta este singura cerere depusă la Curtea de Apel Timişoara, ca urmare a punerii în aplicare a noilor Coduri penale.

În noiembrie 2007, Florin Lesch a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru terorism, fiind încarcerat în Penitenciarul din Arad.

Florin Lesch fusese reţinut în trafic, la sfârşitul lunii iunie 2006, în zona localităţii Buziaş, de lucrători ai SRI şi procurori DIICOT Timişoara. În maşina lui Lesch anchetatorii au găsit două butelii de aragaz pline, pe care acesta ar fi intenţionat să le arunce în aer în centrul Timişoarei.

Potrivit procurorilor, Lesch urma să detoneze buteliile de gaz cu ajutorul unui aprinzător de aragaz conectat artizanal la un telefon mobil.

Surse din rândul anchetatorilor spuneau că acesta era monitorizat de către SRI încă din anul 2004. Florin Lesch era convertit la islamism, iar în mai multe postări pe Internet a folosit pseudonimul Aznan Hassan Abger. În mai multe postări pe Internet, Lesch se declara dispus să se sacrifice într-un atentat terorist.

La instanţele din Timişoara au fost depuse în total 80 de cereri de eliberare de către persoanele private de libertate de la penitenciarul din municipiu, ca urmare a punerii în aplicare a noilor Coduri, iar până luni opt persoane au fost eliberate din închisoare.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
„M-au făcut maimuță! Am vrut să mă retrag!” Kylian Mbappe, victima rasismului pe Arena Națională din București
Capital.ro
Obligatoriu pentru proprietarii de apartamente și garsoniere. Se transmite notificare și se dă termen de 60 zile
Playtech.ro
Guvernul reduce acciza la motorină cu 30 de bani. Benzinăriile, obligate să limiteze modificările de preț
Adevarul
Șeful Forțelor Navale Române: „Există motive care mă țin noaptea treaz”. Adevărul despre pericolul minelor marine și amenințarea Rusiei
wowbiz.ro
Rezultate autopsie Cristian Staicu. Ce au descoperit legiștii despre moartea medicului din București
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Anchetatorii iau in calcul 3 ipoteze în cazul medicului incendiat în propriul apartament. Apropiații fac dezvăluiri despre ultimele clipe din viața lui
iamsport.ro
BOMBĂ! Gigi Becali a vorbit cu ministrul Radu Miruță despre Steaua: ”A zis că așteaptă o ofertă”
MediaFlux
Candidat surpriză pentru mandatul de președinte al SUA. Cine se pregătește ca să preia Casa Albă
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj