Primul zbor SpaceX care va transporta astronauţi către ISS, programat pentru iunie 2019

NASA a anunţat joi că primul zbor al unei rachete SpaceX transportând la bord doi astronauţi către Staţia Spaţială internaţională (ISS) este programat pentru iunie 2019, notează AFP, preluată de Agerpres.
Romania TV
05 oct. 2018, 18:17
Primul zbor SpaceX care va transporta astronauţi către ISS, programat pentru iunie 2019

Un alt zbor, cu un modul conceput de Boeing, este prevăzut pentru august 2019, a indicat NASA.

Calendarul zborurilor a suferit numeroase amânări aşa cum se întâmplă frecvent în domeniul industriei spaţiale. NASA încearcă să comunice lunar modificările acestor calendare.

„Cu toate acestea, datele de lansare vor păstra un grad de incertitudine şi anticipăm că s-au putea schimba pe măsură ce ne apropiem de lansare”, a declarat Phil McAlister, directorul diviziei pentru zboruri private de la NASA. „Este vorba despre aparate noi, iar inginerii mai au mult de muncă până când sistemele sunt pregătite de zbor”.

Aceste două prime călătorii sunt considerate zboruri de test: cei doi astronauţi transportaţi de fiecare dintre module vor petrece două săptămâni la bordul ISS, după care vor reveni pe Terra. În viitor, NASA va folosi modulele fabricate de SpaceX şi Boeing pentru transportul astronauţilor pe ISS în cadrul misiunilor sale periodice, care durează în jur de şase luni.

Înaintea acestor teste cu echipaj uman, SpaceX va realiza un test fără pasageri, în ianuarie 2019, iar Boeing în martie 2019.

SpaceX va utiliza racheta Falcon 9, de care va fi ataşată capsula „Crew Dragon”. În prezent, racheta foloseşte prima versiune a capsulei Dragon pentru transportul proviziilor către ISS.

În ceea ce priveşte Boeing, naveta sa Starliner va fi lansată de Atlas V, fabricat de United Launch Alliance, constructorul tradiţional de rachete pentru guvernul american, în prezent o companie mixtă între Lockheed Martin şi Boeing.

Începând din anul 2011, NASA este nevoită să achiziţioneze locuri la bordul rachetelor ruseşti Soyuz pentru a trimite astronauţi spre ISS. Agenţia a semnat un contract cu SpaceX şi Boeing pentru preluarea transportului astronauţilor şi speră că rachetele acestor companii private vor fi funcţionale înainte de finele anului 2019, întrucât contractul cu Rusia expiră în noiembrie 2019.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Cine sunt autorii masacrului din Australia! Un tată și fiul său au ucis 16 persoane
Fanatik.ro
Adi Mutu l-a criticat fără menajamente pe Pederzoli pornind de la scandalul Baroan, afacerea de 400.000 de euro: „Săpunaru făcea mai mult!”. Exclusiv
Capital.ro
UPDATE Decizie pentru Călin Georgescu și Horațiu Potra. Avocatul liderului suveranist a făcut anunțul
Playtech.ro
Ce rată ai la un credit ipotecar de 50.000 de euro: calcul pe termen lung
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
wowbiz.ro
Ce se întâmplă cu Dan Petrescu, după ce s-a aflat că se confuntă cu probleme de sănătate! Daniel Pancu, dezvăluiri neașteptate după revederea cu antrenorul: „Am fost surprins…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Primele rezultate ale necropsiei lui Marco, tânărul care s-a stins după un majorat! Ce ar fi dus, de fapt, la decesul băiatului
iamsport.ro
ÎCCJ a dat verdictul în procesul dintre Burleanu și Prunea după 5 ani! Președintele FRF îi solicita daune de 500.000 de lei fostului internațional
MediaFlux
Anunț oficial pentru cei 4,921 milioane de pensionari din România. La cât a ajuns pensia medie lunară la nivel național
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Marco? Primele date despre moartea suspectă a tânărului de 18, găsit fără suflare de mama sa după ce a fost la o petrecere
Certificat de Reputație în Afaceri – de ce merită să ai grijă din timp de reputația online