Principele Nicolae şi soţia sa, Alina, îndrăgostiţi de tradiţiile româneşti. „Aici sunt acasă, aici este familia mea!”

Nicolae şi Alina ai României au fost protagoniştii unei şedinţe foto de colecţie, în care au pozat alături de cei doi copii ai lor, Maria-Alexandra şi Mihai. Principele şi soţia lui au vorbit şi despre viaţa lor de zi cu zi.
Filip Stan
10 aug. 2022, 14:41
Principele Nicolae şi soţia sa, Alina, îndrăgostiţi de tradiţiile româneşti.
Principele Nicolae şi soţia sa, Alina, îndrăgotiţi de tradiţiile româneşti

Principele Nicolae şi soţia sa, Alina: „Suntem binecuvântați să trăim într-o țară cu tradiții vii!”. Cei doi au făcut o şedinţă foto pentru OK!Magazine, la puţin timp după botezul mezinului Mihai al României, la catedrala de la Alba Iulia.

„În primul rând, acest eveniment nu a fost numai unul personal, dar și un eveniment prin care am făcut o legătură între trecut, prezent și viitor. Am împlinit și visul bunicului meu, Regele Mihai, acela de a mă stabili în România și de a avea o familie în credință creștin-ortodoxă. De asemenea, pentru un tată și o mamă încreștinarea unui copil este o mare bucurie și o sărbătoare, un pas major în viața oricui. Faptul că oamenii au venit cu drag din diferite colțuri ale țării ne-a bucurat foarte mult, în special invitații și tinerii din Pecica, cei care ne-au fost alături și în ziua nunții noastre cu cântece deosebite”, a declarat Principele Nicolae.

Statuie a Regelui Mihai dezvelită la Sinaia la aniversarea a 100 de ani de la naşterea monarhului. Mesaj emoţionant al principelului Nicolae

Acesta a dezvăluit cum este să te naști cu un nume și titlul regal și să nu fii lăsat să le folosești, legat de faptul că, acum ceva timp, Casa Regală a României i-a retras titlul de principe. „Indiferent de situație și oriunde locuiești, să te naști într-o familie cu un nume important și o istorie în spate este o mare responsabilitate, dar și o mare onoare. Cu sau fără titlu, am continuat misiunea familiei mele în România. Titlul l-am primit de la bunicul meu, Regele Mihai, și el nu mi-a retras nimic. Cum am mai declarat, așa-zisa decizie de la 1 august 2015 nu era semnată, iar peste o lună și jumătate, când am fost la ziua de naștere a bunicii mele, Regele nu mi-a pomenit nimic de această decizie. A fost, ca de obicei, o discuție între bunic și nepot. Așa cum l-am cunoscut, dacă ar fi dorit să ia această decizie, m-ar fi chemat înainte, să vorbim. Nu s-a întâmplat așa ceva!”.

Fostul principe Nicolae a fost ofertat de PNL şi PSD. Ce decizie a luat legat de implicarea în politică

„M-am născut în Elveția, am copilărit în Marea Britanie și locuiesc în România de zece ani, timp în care am învățat limba română și am cutreierat multe cărări din această țară, stând de vorbă cu diverși oameni, lucru care m-a ajutat să-i înțeleg mai bine. Limba română este o limbă foarte grea și încă nu stăpânesc gramatica foarte bine, dar sunt perseverent și îmi doresc foarte mult să o cunosc la perfecție. Ca să cunoști un popor, limba este foarte importantă, iar eu m-am îndrăgostit de poporul român și de țara noastră. Mă consider român și sunt mândru de această țară. Aici sunt acasă, aici este familia mea”, a mai spus Principele Nicolae.

La rândul ei, Alina, soţia sa, promovează cât de mult are ocazia costumul popular românesc, la fel ca Regina Maria: „Iubesc straiele tradiționale pe care Regele Mihai chiar le numea straie regești și chiar așa este. Sunt atât de frumoase, încât nu prea există cuvinte să îmi exprim admirația și sentimentele față de acestea. Dețin câteva costume foarte vechi, de colecție, pe care le port doar la evenimente importante sau la un hram. Eu personal mă simt atât de frumoasă îmbrăcată în aceste costume, că-mi este greu să găsesc ceva cu care să compar această stare. Regina Maria, o prințesă venită din Marea Britanie la noi în țară, s-a îndrăgostit iremediabil de aceste veșminte pe care le purta la cele mai înalte evenimente din țară și de peste hotare. A iubit și a apreciat munca de zeci de ore investită în realizarea acestor capodopere. Pentru noi este important să ne mândrim cu ele și să arătăm lumii frumusețea și unicitatea lor, iar copiii noștri să le îndrăgească la fel de mult ca noi”.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Jucătorul dat ca și rezolvat de FCSB a plecat în vacanță fără să semneze! Exclusiv
Capital.ro
Regula care poate aduce bani în plus la pensie. Totul începe cu 100 de lei pe lună. Dan Sulică: Este aur curat
Playtech.ro
Planta pe care mulți o consideră o buruiană, dar care poate proteja culturile de dăunători
Adevarul
Prințul Louis a furat din nou spectacolul la Trooping the Colour. Gesturile sale au devenit virale
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
”Am vrut să fac un bine!”. Trădare la FCSB: jucătorul a fost dat afară de antrenorul pentru care a girat la Gigi Becali
MediaFlux
Fără CASS, dar și pensii și indemnizații mai mari. Anunțul zilei
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți