Statuie a Regelui Mihai dezvelită la Sinaia la aniversarea a 100 de ani de la naşterea monarhului. Mesaj emoţionant al principelului Nicolae

O statuie care îl reprezintă pe Regele Mihai I în mărime naturală şi în uniforma de mareşal al Armatei Române a fost expusă, luni, la Sinaia, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea suveranului.
Filip Stan
25 oct. 2021, 15:12
Statuie a Regelui Mihai dezvelită la Sinaia la aniversarea a 100 de ani de la naşterea monarhului. Mesaj emoţionant al principelului Nicolae

Monumentul a fost dezvelit de Majestatea Sa Principesa Margareta, Custodele Coroanei, împreună cu primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea. Statuia Regelui Mihai este amplasată pe esplanada „George Enescu” de pe Bulevardul Carol I, care traversează staţiunea Sinaia.

„Ne aflăm într-un moment istoric. Sinaia a dat României ultimul Rege. Majestatea Sa a rămas pentru români ultimul simbol al independenţei şi unităţii. Cu toţii l-am urmat în tăcere şi i-am ascultat mesajele menite a ne da credinţa într-o ţară mai bună. Chiar şi astăzi vorbele sale, alături de faptele sale ne sunt călăuze în labirintul imaturităţii politice şi a lipsei de asumare”, a declarat primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea.

„În urmă cu 10 ani, am urmărit cu mare atenţie mesajul istoric regelui Mihai în faţa Parlamentul României. M-am regăsit în cuvintele sale şi păstrez cu tărie crezul rostit pentru generaţiile viitoare. Spunea atunci regele: Stă doar în puterea noastră să facem ţara statornică, prosperă şi admirată în lume. Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri”, a spus, la eveniment, Vlad Oprea. „Mi-ar fi plăcut enorm ca astăzi să am onoarea de a-i strânge mâna Majestăţii Sale la venerabila vârstă de 100 de ani dar sper ca astăzi şi acest loc să deschidă minţile cât mai multor semeni spre bunătate şi credinţă, aşa cum ne-a arătat cel care ne-a fost rege”, a mai spus edilul.

„Acesta este omul pentru care România însemna totul şi căruia România îi datorează atât de mult. Regele Mihai a fost deopotrivă participant şi martor al unei experienţe istorice dintre cele mai covârşitoare, însă a făcut cu fiecare ocazie apel la solidaritate, la respectul valorilor, deziderat de la care nu a făcut compromis. Respectul pentru cetăţean, pentru etică şi pentru buna funcţionare a instituţiilor statului, fără a le personaliza, completează profilul unui lider care a urmărit de fiecare dată să protejeze independenţa, suveranitatea şi unitatea poporului român” a declarat preşedintele Senatului, Anca Dragu.

La eveniment a fost prezent şi ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu. „Regele Mihai I al României s-a întors la Sinaia, un oraş al marilor decizii politice. Pentru Sinaia, regalitatea a reprezentat chiar de la începuturi cel mai importat factor de dezvoltare. Dezvelirea statuii Regelui Mihai se încadrează în seria momentelor marcante pentru istoria României. Îmi doresc ca acest loc să devină un reper important pentru tânăra generaţie, la fel cum şi majestatea sa a fost în timpul vieţii pentru zeci de generaţii. Avem în continuare nevoie de modele care să ne ghideze moral, dar şi identitar”, a afirmat, în discursul său, ministrul Culturii.

Autorul monumentului a fost ales în urma unui concurs internaţional de sculptură care s-a desfăşurat la finalul anului trecut. La concurs s-au înscris 33 de artişti plastici, în primă fază au fost selectaţi nouă finalişti, iar comisia de selecţie l-a desemnat câştigător pe artistul Bogdan Ioan.

„Oraşul Sinaia a suportat costurile de producţie ale statuii din bronz şi a soclului din piatră naturala Vratsa, valoarea totala a acestora fiind de peste 440.000 lei”, a transmis Primăria Sinaia.

La eveniment au participat fostul preşedinte al României Emil Constantinescu, ambasadori, parlamentari şi reprezentanţi ai Guvernului. Mesajul preşedintelui Klaus Iohannis a fost transmis prin intermediul unuia dintre consilierii acestuia. La dezvelirea statuii de la Sinaia au mai participat şi preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan şi cel al Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, potrivit News.ro.

Mesajul emoţionant al principelui Nicolae, la 100 de ani de la naşterea Majestăţii Sale Regele Mihai: „Bunicul meu a fost un adevărat patriot“

Principele Nicolae al României, nepotul Regelui Mihai a transmis românilor, la împlinirea a 100 de ani de la naşterea Majestăţii Sale, un mesaj emoţionant.

„Regele Mihai a stat la poveşti cu foarte mulţi dintre noi. Unii erau în preajma lui, alţii au stat departe sau chiar mai aproape de el. De departe şi de aproape, Regele Mihai a atins pe fiecare dintre noi cu modestia şi iubirea lui faţă de ţară şi popor. Regele Mihai spunea că nu putem să avem un viitor fără să ne respectăm trecutul. Mesajul acesta este şi deviza Asociaţiei Principele Nicolae care va difuza anul viitor gândurile şi amintirile românilor despre Regele Mihai. Vă chem pe toţi să luaţi parte la această lucrare, să strângem împreună amintiri, gânduri, emoţii prin care păstrăm vie memoria Regelui Nostru pentru generaţiile care vin.

Regele Mihai, bunicul meu, a fost un adevărat patriot. El a iubit această ţară, el a intrat în sufletele românilor încă din anii ’40. De la 25 octombrie păşim în anul centenar de la naşterea sa. Şi aş dori să ne gândim la el cu sufletul cald şi spiritul treaz. În memoria lui noi avem datoria să sărbătorim, să amintim şi să transmitem generaţiilor viitoare tot ceea ce a însemnat pentru România: simbolul Coroanei române, al solidarităţii, simbolul modestiei şi al credinţei.”, a spus principele Nicolae într-un mesaj postat pe Youtube în peambulul acestei zile.

Citeşte şi: EXCLUSIV! Therme încalcă flagrant legea! Îi obligă pe vizitatori să se LEGITIMEZE după ce arată Certificatul Verde! Vânzătorii de bilete le cer oamenilor cardurile, permisele sau buletinele, încălcând legislaţia GDPR! Amenzile colosale pe care le riscă centrul de relaxare

DailyBusiness
Tanczos Barna respinge ideea suspendării președintelui Nicușor Dan: „Un foc de paie, nu se va întâmpla”
Spynews
Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste oamenii din piscina interioară. Planul roșu a fost activat de urgență
Fanatik.ro
Agenția care păzește companiile de stat nu reușește să-și cheltuie propriul buget. Ce se întâmplă cu sumele rămase în conturi
Capital.ro
Doliu în sportul românesc. A murit un mare fost fotbalist al primei divizii. Nu va fi uitat: Odihnească-se în pace!
Playtech.ro
Ce este interzis să faci în Ajun de Crăciun 2025 ca să nu alungi norocul din casă. Tradiții și obiceiuri pe care este bine să le respecți pe 24 decembrie
Adevarul
Țara considerată „veriga cea mai slabă” a Europei în fața Rusiei lui Putin
wowbiz.ro
Ce a apărut în locul in care Mălina Guler și-a dat ultima suflare. Ipoteze șocante circulă pe internet: „Ar fi căzut 15-20 de persoane din acel bloc… au mai murit 3”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
EXCLUSIV Ce fel de mâncare tradițională gătește Denise Rifai de Crăciun. Îndrăgita vedetă ne-a dezvăluit planurile pe care le are de sărbători
iamsport.ro
Cinci oameni-cheie ar fi orchestrat arestarea lui Gică Popescu: ”E caz unic”. Mircea Sandu l-ar fi avertizat
MediaFlux
Modificare la legea pensiilor! Schimbare votată pentru milioane de români
stirilekanald.ro
Rusia anulează acordul militar cu România. Schimbare majoră care declanșează alerta în NATO
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend