Principiile USL la revizuirea Constituţiei: Bicameralism, atribuţii clare ale preşedintelui

La întrunirea de marţi a USL, organizată cu prilejul împlinirii a doi ani de la înfiinţarea coaliţiei, s-a discutat despre principiile privind revizuirea Constituţiei. Printre acestea se numără delimitarea şi clarificarea atribuţiilor preşedintelui, păstrarea unui Parlament bicameral, dar cu un număr redus de parlamentari, reforma administrativă, înfiinţarea regiunilor şi descentralizarea administrativă.
Romania TV
05 feb. 2013, 18:51
Principiile USL la revizuirea Constituţiei: Bicameralism, atribuţii clare ale preşedintelui

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a prezentat, marţi, principiile convenite la nivelul USL pentru revizuirea Constituţiei, între acestea regăsidu-se delimitarea atribuţiilor şefului statului, Parlamentul bicameral, dar şi referendumul în colegiile din care provin traseiştii din Parlament.

„În primul rând, vedem Constituţia prin prisma drepturilor, libertăţilor, intereselor cetăţeanului. Cetăţeanul este primordial în raport cu statul, pentru că statul este expresia instituţională a voinţei cetăţenilor în faţa unui contract, care este Constituţia”, a susţinut Antonescu.

Liderul PNL a subliniat că demersul USL are în vedere întărirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale legate de persoane şi de proprietate şi a insistat asupra necesităţii delimitării clare a atribuţiilor şefului statului, astfel încât acesta să devină cu adevărat un arbitru.

„Când vorbim de redefinirea, de clarificarea atribuţiilor şi rolului prezidenţial, nu dorim să facem altceva decât ceea ce am reclamat şi unii, şi alţii în toţi aceşti ani faţă de preşedintele actual”, a spus Antonescu, subliniind că şeful statului nu mai are de ce să interfereze în zona Executivului sau a Legislativului, menţionând că acesta nu are nevoie de mai multă putere, ci de mai multă autoritate şi prestigiu.

De asemenea, Antonescu a susţinut la revizuirea Constituţiei va trebui precizat clar faptul că şeful statului trebuie să nominalizeze premierul propus de o majoritate parlamentară, fie că este vorba de un partid sau de o coaliţie, în persoana celui propus.

Mai mult, preşedintele PNL a afirmat că participarea la reuniunile europene din partea României va fi asigurată de premier, „preşedintele rămânând titularul politicii externe, comandantul forţelor armate, reprezentantul statului român în relaţiile internaţionale”.

„Cu alte cuvine autoritatea preşedintelui ţine de structurile statale suprapartizane, autoritatea prim-ministrului sub controlul Guvernului deţinând toate celelalte pârghii ale puterii executive, aşa cum e firesc”, a mai afirmat Antonescu.

Totodată, liderul PNL a afirmat că eventuala angajare a răspunderii Guvernului în Parlament se va poate face o singură dată într-o sesiune parlamentară. El a mai menţionat că USL optează pentru un Parlament restrâns numeric, dar cu un sistem bicameral, unde atribuţiile celor două camere să fie distincte, precum şi modul de alegere membrilor acestor foruri.

În cazul traseismului parlamentar, Antonescu a avansat ideea organizării unui referendum la nivelul colegiului în care parlamentarul în funcţie a candidat prin care să i se retragă mandatul celui care a părăsit partidul.

De asemenea, el a menţionat că revizuirea Constituţiei va privi inclusiv reforma administrativă, înfiinţarea regiunilor şi descentralizarea administrativă.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Premierul Ilie Bolojan a fost demis! Moțiunea a trecut
Fanatik.ro
Prima națională a României care merge să joace în Ucraina după începutul războiului. Andrii Șevcenko, șocat: „Alții s-au ferit să accepte! Le-a fost frică”. Exclusiv
Capital.ro
Se va suspenda permisul de conducere în 90 de zile. Sistemul nou de sancționare pregătit în România. Obligație la plată pentru șoferi
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu pensiile și alocațiile copiilor în criza politică actuală. Veniturile românilor vulnerabili, afectate de moțiunea de cenzură
Adevarul
Fico s-a răzgândit: nu va participa la parada de Ziua Victoriei din Moscova. „Am programată o întâlnire scurtă cu Putin. Atât”
wowbiz.ro
Oana Lis este în doliu! Vedeta trece prin momente extrem de dificile: „S-a dus mamaie…Of”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Trafic blocat pe Autostrada A3, după o ciocnire în lanț cu 7 mașini
iamsport.ro
Un jucător de la Rapid se dă lovit pentru că Șucu încă nu i-a plătit prima de instalare! Situație neverosimilă: ”Oficial e accidentat”
MediaFlux
BREAKING NEWS Guvernul Bolojan a fost demis oficial! Moțiunea de cenzură PSD – AUR a fost votată de 281 de parlamentari VIDEO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR