„Prinţul” Cristea e şomer. A fost dat afară de la Petrolul

Clubul de fotbal Petrolul Ploieşti a anunţat oficial încetarea colaborării cu jucătorii Adrian Cristea şi Marian Cristescu, ale căror contracte au fost reziliate prin acordul părţilor, potrivit unui comunicat al câştigătoarei Cupei României. Cristea se transferase la gruparea prahoveană vara trecutăm, iar în returul sezonului 2012/2013 a fost împrumutat la Standard Liege, grupare la care a avut evoluţii dezamăgitoare.
Romania TV
17 iul. 2013, 07:30

Adrian Cristea a jucat 15 meciuri pentru Petrolul, toate în toamna anului trecut, iar în ianuarie a fost împrumutat de şefii Petrolului la Standard Liege, la dorinţa expresă a lui Mircea Rednic, care antrena la vremea respectivă gruparea belgiană.

Nu a trecut mult timp până când „Prinţul” să dezamăgească la prima sa aventură în afara graniţelor ţării, aducerea sa în belgia fiind chiar unul dintre motivele rupturii dintre conducerea lui Standard şi Mircea Rednic. „Nu a confirmat deloc aşteptările, mai ales fizic. N-a avut niciodată ritmul potrivit. Este o imensă decepţie, pentru că îl cunoşteam foarte bine„, spunea antrenorul despre Adrian Cristea, în urmă cu câteva luni.

Reîntors la Ploieşti, Cristea nu l-a convins nici pe Cosmin Contra în perioada de pregătire, iar finanţatorul Petrolului, Dan Capră, a răbufnit: „Cristea nu mai are nicio treabă. Nu-l înţeleg pe băiatul ăsta, vorbim limbi diferite. Credeam că sunt eu nebun, că nu mă pricep, dar nu e mare lucru de înţeles„.

În cele din urmă, conducerea prahovenilor a anunţat rezilierea contractului cu Adrian Cristea, fotbalist care anul acesta, în luna noiembrie, va împlini 30 de ani. Cotidianul ProSport face o „cronică a unei ratări anunţate” în ceea ce-l priveşte pe Cristea şi publică mai multe citate pe care le-au spus de-a lungul vremii.

Cristea, tu ai greşit adresa, mingea se jonglează în viteză, tu eşti de la circ. Păcat de tine, te-ai născut obosit!” spunea despre el Cornel Dinu, în aprilie 2010, şi acelaşi Cornel Dinu declara un an şi jumătate mai târziu: „Cristea a depăşit orice imaginaţie! S-a mişcat mai puţin decât se mişcă Bianca Drăguşanu pe scaunul de la emisiunea lui Capatos„. „Cristea intră în categoria talentelor care mor speranţe, are altă atracţie decât fotbalul„, îl caracteriza Dorinel Munteanu, iar Gigi Becali constata toamna trecută: „Adrian Cristea nu transpiră. Tricoul lui nu e niciodată ud„. Mircea Lucescu îl tachina şi el anul trecut, la un amical Petrolul – Şahtior: „Cristea, tu când te apuci de fotbal?„.

Citeşte şi Adrian Cristea, despre Bianca Drăguşanu: „Eu o iubesc, ea mă iubeşte. Ne vedem aproape zilnic”

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Șeful din SuperLiga a anunțat în direct că el se dă la o parte dacă vine Neluțu Varga investitor. Exclusiv
Capital.ro
Ai datorii la ANAF? Cum verifici gratuit, online, situația fiscală în doar câteva minute
Playtech.ro
Ai garaj, anexă sau terasă nedeclarată? Amenzile și taxele care îi sperie pe proprietari în 2026
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era interzis, iar un localnic i-a smuls plăcuța de înmatriculare
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Dan Șucu își vinde fotbalistul în Bundesliga pentru 1.000.000 de euro
MediaFlux
Acte urgente care trebuie la ANAF. Românii au termen până săptămâna viitoare
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România